Româncele își cunosc ADVERSARELE din turul I de la Roland Garros

Româncele își cunosc ADVERSARELE din turul I de la Roland Garros

Începând de duminică, Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru vor intra în focurile de debut ale celui de-al doilea Grand Slam al sezonului.

Cele patru tenismene românce și-au aflat, astăzi, viitoarele advesare pe care le vor înfrunta în primul tur de la Roland Garros.

Simona Halep (locul 6 WTA) o va întâlni în runda inaugurală pe jucătoarea Nao Hibino, ocupanta locului 70 în clasamentul mondial. Se anunță un traseu dificil pentru constănțeancă. S-ar putea duela cu Agnieszka Radwanska (2 WTA), în „sferturi”, iar în finală nu ar fi exclus să evolueze contra Serenei Williams (1 WTA).

Alexandra Dulgheru (129 WTA) are o misiune grea la debut. Se bate pentru calificarea în turul secund cu Varvara Lepchenko, locul 69 WTA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Irina Begu (28 WTA), cea mai în formă tenismenă româncă a momentului, o va întâlni pe Bethanie Mattek-Sands, locul 88 WTA, în timp ce Monica Niculescu (35 WTA) pare favorită la calificarea în următoarea rundă. Va debuta împotriva Paulinei Parmentier, locul 95 WTA.

Astăzi, Soran Cîrstea și Andreea Mitu luptă pentru accederea pe tabloul principal, în ultima fază a calificărilor.