Români care n-au mai plătit creditul și au scăpat. CUM AU REUȘIT

Români care n-au mai plătit creditul și au scăpat. CUM AU REUȘIT

Sunt destui români fără bani sau plecaţi în străinătate care scapă anual de împrumuturile de la bănci, deoarece costul pe care recuperatorii le-ar avea de achitat sunt mai mari decât restanţele în sine.

Persoană cu credit mic, fără bunuri sau venituri care să poată fi executate silit - aşa arată, de regulă, românii cu datorii la bănci care au scăpat de plata creditului. Din aceeaşi categorie fac parte şi persoane care au plecat în străinătate şi nu mai pot fi găsite pentru a rambursa banii.

Recuperatorii preferă pur şi simplu să le şteargă debitorilor aceste datorii negarantate decât să-şi bată capul cu recuperarea. La firma de profil Coface, există împrumuturi sub 100 de euro sau chiar de 1.000 de euro care, dacă nu au fost înapoiate pe cale amiabilă, au fost anulate, a declarat, pentru EVZ, Alexandra Rusen, coordonator de recuperare creanţe la Coface. O firmă de colectare recuperează creanţe în numele companiilor sau în nume propriu, în cazul creditelor cumpărate de la bănci sau companii.

Au plecat peste hotare şi au scăpat de credit "Dacă valoarea este mică şi nu am reuşit să luăm legătura cu debitorul, propunem (companiei sau băncii - n.r.) suspendarea colectării", spune Alexandra Rusen. Firma procedează la fel cu restanţele din portofolii. De asemenea, "atunci când costurile cu identificarea persoanelor ce nu mai domiciliază pe teritoriul ţării sunt mai mari decât creanţa, se renunţă", completează aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit reprezentanţilor unei alte firme, creditele contractate de români plecaţi în străinătate care nu mai pot fi recuperate ajung la câteva mii de euro de persoană. În toate aceste cazuri e vorba de credite negarantate. În celelalte situaţii se poate executa garanţia. La Coface, circa 7% din numărul de creanţe ale persoanelor fizice care erau de încasat în 2011 au fost anulate.

Prescriere după trei ani Legea spune că, dacă trec trei ani de la data la care clientul a început să înregistreze întârzieri, debitul se prescrie, adică se anulează. Însă contractele de împrumut sunt atât de solid construite, încât, în realitate, debitorul poate fi urmărit toată viaţa. Orice portiţă de scăpare ar gândi un răuvoitor ca să nu ramburseze banii a fost blocată de juriştii care au conceput contractele.

Astfel, termenul de trei ani poate fi întererupt oricând de demersurile băncii de a-şi recupera banii. Creanţa se prescrie doar dacă "cel care era îndreptăţit la încasare nu întreprinde măsurile prevăzute de lege (nu trimite notificări către clientul respectiv etc.) şi nu au apărut motive de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, cum ar fi recunoaşterea datoriei, plata chiar şi parţială, iniţierea procedurilor judiciare sau de executare silită", ne-a explicat Dinu Petre, partener la casa de avocatură Cunescu, Balaciu şi Asociaţii.

Cei care speră că, dacă şi-au schimbat adresa şi banca nu-i mai găseşte, scapă de credit nu s-au gândit bine: banca îi va notifica la adresa veche, cea din contractul de credit.

Iarăşi, cei care speră că, dacă nu au încasări timp de trei ani şi nici bunuri de executat silit, vor scăpa de plată, se amăgesc. Banca îi va notifica oricum, pentru a întrerupe termenul de trei ani şi, imediat ce aceştia obţin un venit sau o proprietate, îi poate executa pentru a-şi recupera banii. "Contractele de credit au titlu executoriu. Cu alte cuvinte, după urmarea unei proceduri judecătoreşti de scurtă durată şi nu un veritabil proces, se poate trece direct la executarea silită a clientului", a completat Dinu Petre. În cazul nefericit în care o persoană care a luat un credit de nevoi personale negarantat decedează, creditul nu se transferă urmaşilor.

ALTERNATIVE Soluția renegocierii împrumutului Sistarea plăţii creditului este, de regulă, o soluţie radicală atât pentru debitor, care îşi poate crea astfel multe complicaţii, deoarece creditorul va trece la executarea silită, cât şi pentru acesta din urmă, care trebuie să recurgă la cheltuieli suplimentare pentru a încerca să îşi recupereze banii împrumutaţi.

Specialiştii din sistemul financiar îi sfătuiesc pe cei care au contractat un credit şi nu mai au bani să-şi achite rata să comunice acest lucru băncii, care le poate propune mai multe soluţii. Cea mai avantajoasă dintre acestea, la care au acces în special clienţii bun-platnici, este renegocierea de dobândă. Băncile pot oferi clienţilor o dobândă mai mică pentru credit, ceea ce va implica atât o rată redusă, cât şi un cost total mai mic, venit din dobânda mai scăzută.

Restructurări cu majorarea costului de credit Dacă, însă, banca nu vă acordă această facilitate, aveţi la îndemână metode de restructurare a creditului, cel mai des întâlnite fiind o perioadă de graţie sau rescadenţarea împrumutului. Din păcate, fiecare dintre acestea va presupune un cost suplimentar faţă de costul iniţial al creditului. Una dintre soluţii poate fi alegerea unei perioade de graţie.

Nu este vorba de amânarea la plată, ci de oferirea unei perioade în care se va achita doar dobânda aferentă creditului, nu şi principalul (partea din împrumutul efectiv). Dacă această facilitate este oferită în primii ani de creditare, când dobânda reprezintă cea mai mare parte din valoarea ratei, banca poate calcula dobânda aferentă acestei perioade şi să o adauge la soldul creditului aşa încât, în perioada de graţie, clientul să nu achite nimic. Însă, după această perioadă, rata creşte.

O altă variantă este majorarea perioadei de creditare. Debitul de rambursat se va întinde pe mai mulţi ani, ceea ce înseamnă o rată mai mică. Pentru că perioada iniţială se extinde, şi costul creditului va creşte, deoarece clientul va avea de achitat timp mai mulţi ani dobânda şi celelalte costuri aferente împrumutului. CITIŢI ŞI:

  • De astăzi, puteţi uita de creditele de consum în euro!
  • Noua ordine a împrumuturilor: ce credite mai iei cu un salariu mediu
  • Noul Regulament BNR intră în vigoare: ADIO case pe credit luat ușor!