Poporul nostru are probleme legate de formarea unei conștiințe istorice încă din secolele XVI-XVII, o vreme în care literatura nu avea în compoziție nimic românesc. Poate numai limba, care, datorită cronicarilor și din cauza copiatului a început să-și piardă din rădăcini. Încet, geneza poporului român a început să fie introdusă în scrieri.
Autor: Ana-Maria Vizanti (elevă, clasa a XII-a)
Se pare că, și acum, în secolul XXI avem nevoie de o astfel de influență care să ne arate că avem și noi sărbători, tradiții și nu avem nevoie de împrumuturi și influențe de la alte popoare.
Un astfel de împrumut este Halloween-ul, care a fost adus în America de coloniștii englezi și, de acolo, în toată lumea. De fapt, Halloween are origini celtice. Era o sărbătoare a acestora numită „Samhain”. Celții care au trăit în urmă cu 2.000 de ani, în zona Irlandei și în nordul Franței, sărbătoreau Anul Nou la 1 noiembrie. Această zi marca finalul verii și recoltei. Atunci începea iarna, perioadă a anului asociată cu moartea. Celții credeau ca în această noapte granițele dintre lumea viilor și morților dispar. Atunci, morții se întorceau pe pământ. Pentru a comemora acest fapt, druzii, preoții celților, făceau focuri uriașe, iar oamenii aduceau ofrande zeilor. Celții purtau un soi de costume, în general piei de animale. Astfel, s-a ajuns la ce se întâmplă azi, costume kitsch, uneori de-a dreptul hidoase. Însă, nu asta este marea problemă, ci ignorarea altei sărbători a poporului român numită „Sâmbăta Morților”, asemănătoare cu Halloween. De câțiva ani, românii sărbătoresc pe 31 octombrie o tradiție celtică, devenită ulterior americană, dar puțin le pasă de „Sâmbăta Morților”, sărbătoare în care Biserica Ortodoxă îi numește pe cei trecuți în neființă „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi.
Ne puteți urmări și pe Google News
La fel s-a întâmplat și cu „Valentine’s day”, care a căpătat amploare în rândul românilor. Sărbătorim „Ziua Îndrăgostiților”, care înseamnă, de fapt, celebrarea Sfântului Valentin, sfânt născut în anul 175, într-o regiune umbrită a Italiei. Sărbătorim „Valentine’s day”, tradiție ce vine dintr-un alt fond cultural și religios, dar uităm de „Dragobete”, sărbătoarea noastră. Celebrăm un „Valentine’s day” intens mediatizat pe 14 februarie în loc să auzim cu zece zile mai tarziu, pe 24 februarie, „Dragobetele sărută fetele”.
O conștiință istorică are la bază încercarea de a construi o anumită identitate, identitatea unui popor, evenimentele istorice, limbă, cultură și civilizație, tradiții și mentalități. Odată cu această emancipare severă, am ajuns să oprit dezvoltarea unei conștiințe istorice și nu mai ținem cont de ceea ce avem deja. De ce să adoptăm o sărbătoare care nu are nicio legătură cu noi, cu tradițiile noastre?! De ce?! Oare, acum, în secolul XXI, cine o să ne trezească din așa-zisa modernizare, care nu face decât să ne ajute să ne pierdem identitatea națională mai ușor?
Recomandările noastre
