În dosarul dedicat de Historia împlinirii a 100 de ani de la Primul Război Mondial, e cuprins şi un eseu mai amplu de-al meu intitulat: Ionel Brătianu sau geniul de a aştepta. Sub acest titlu, trec în revistă, nu fără uimire admirativă, uriaşa forţă a lui Ionel Brătianu de a rămîne doi ani (1914-1916) în Neutralitate, deşi Opoziţia, presa, publicul, Marile Puteri îl împingeau să intre în Război. Ionel Brătianu se decisese de mult să intre în Război alături de Antantă.

Nu se grăbea, deoarece:

1) Nu obţinuse de la puterile Antantei (Rusia, în primul rînd) condiţiile reclamate de România.

2) Considera că nu trebuie să ne precipităm.

Parcurgînd presa anilor 1914-1916 rămîi uluit de presiunile la care premierul Ionel Brătianu a rezistat.

Presă, Opoziţie, poeţi (O. Goga), publicişti (Nicolae Iorga) îl făceau nemernic, trădător, vîndut nu ştiu cui, pentru că nu arunca România cît mai iute în Război, mai precis, în tabăra Antantei.

La această disponibilitate genială de a aştepta m-am gîndit în aceste zile analizînd situaţia lui Traian Băsescu din aceste zile.

Întîlnirile spectaculoase ale PDL cu PNL şi ale PNL cu Forţa Civică, declaraţiile televizate în direct ale liderilor, frenezia jurnaliştilor anti-PSD, ne lasă să înţelegem că Dreapta e pe cale să se unifice.

Scenariul maxim (şi cel mai bun, zic eu):

Fuziunea dintre PNL şi PDL într-un nou partid, cel mai mare partid de Dreapta postdecembrist.

Scenariul minim (şi cel mai prost, după opinia mea) o Coaliţie PNL-PDL-Forţa Civică, după modelul Dreptei din Franţa.

Din tot ce s-a întîmplat în aceste zile – PMP – partidul lui Traian Băsescu – e exclus.

Din punct de vedere moral, e o nedreptate:

1) PMP a obţinut un scor senzaţional pentru o formaţiune înfiinţată doar de trei luni.

2) PMP, prin Elena Udrea, a fost vîrful de lance al bătăliei cu Victor Ponta şi cu maşinăria propagandistică a PSD.

3) Elena Udrea a fost tocată zi şi noapte de cele două televiziuni huligane ale Puterii: Antena 3 şi România tv.

Din punct de vedere politic – aşa cum scriam miercuri, la ora 12, pe cristoiublog.ro - situaţia e benefică lui Traian Băsescu.

Să mă explic:

Prezenţa PMP şi cu atît mai mult a Elenei Udrea la negocieri ar fi o catastrofă pentru forţele anti-PSD:

1) Maşinăria propagandistică a PSD, ajunsă la un nivel de ticăloşie cum n-am mai întîlnit în anii postdecembrişti, ar angaja o campanie uriaşă de compromitere a viitoarei Construcţii pe motiv că în spatele ei ar fi Traian Băsescu.

2) Diabolizarea lui Traian Băsescu, înfăţişat de maşinăria PSD drept Căpcăunul României, drept cel care face şi drege, ar lua amploare.

3) Electoratul de Dreapta, prea deştept ca să nu priceapă diversiunile FSN-iste ale PSD, s-ar depărta de Traian Băsescu, pentru că nu i-ar înţelege intenţiile.

4) S-ar reveni la catastrofalul război Victor Ponta – Traian Băsescu, cea mai mare diversiune post-decembristă.

5) Elena Udrea ar fi de un penibil absolut,  una care se vîră şi ea în treabă.

Sînt, aşadar, toate datele logice, obiective pentru ca PMP să rămînă în afara marii construcţii.

I-aş adăuga şi avantajele:

1) Unificarea Dreptei nu va fi lipsită de scandaluri.

Nu-i exclus ca personalităţi din PDL sau PNL să nu agreeze contopirea.

2) Disocierea noii Construcţii de Traian Băsescu ar da PMP posibilitatea de a capta tot capitalul electoral al lui Traian Băsescu – Preşedintele României.

3) PMP a fost gîndit pe termen lung. Succesul de la europarlamentare e un punct de plecare pentru o construcţie solidă pe termen lung.

Marea problemă o constituie însă presiunile extraordinare asupra lui Traian Băsescu de a se implica: de la presiunile orgoliului (de care nu duce lipsă) pînă la cele ale apropiaţilor.

Va avea Traian Băsescu geniul lui Ionel Brătianu  de a aştepta?

De răspunsul la această întrebare depinde nu numai destinul lui Traian Băsescu, dar şi al României.