ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Conferința de presă de luni n-a reușit să mă convingă că Klaus Iohannis e altceva decît o Rață mecanică

Arhiva
8 septembrie 2015, 20:17

Klaus Iohannis a ținut luni, 7 septembrie 2015, o conferință de presă dedicată cîtorva chestiuni de interes național și internațional, de la stadiul lucrărilor eterne la Vila Lac 2 pînă la Criza imigranților.

Spre deosebire de alte ocazii, de data asta n-am urmărit Conferința de presă a lui Klaus Iohannis. Nici Stenograma intervenției n-am citit-o cu creionul în mînă, cum fac, de regulă, cu textele vorbite sau scrise de înalţi demnitari ai Statului român. Motivul e simplu. L-am văzut pe Klaus Iohannis duminică, 6 septembrie 2015, după amiaza, deplasîndu-se pînă la Mioveni pentru ca o fătucă de pe plan local (n-a fost prezent nici un jurnalist de la București, pentru că, așa cum am scris pe cristoiublog.ro, participarea la sindrofia de la Mioveni s-a decis duminică dimineața, după ce Binomul SRI-DNA i-a cerut să-i dea o mînă de ajutor în cazul Sorin Oprescu) să-i poată pune la sugestia consilierilor o întrebare despre reținerea lui Sorin Oprescu. Sentimentul meu cînd l-am văzut recitînd o frază stupidă, care voia să împace și Binomul și electoratul lui Sorin Oprescu a fost cel de moment mecanic, produs de Klaus Iohannis nu din propria convingere că e musai să zică ceva despre Afacerea de la Primărie, ci din imboldul, dacă nu din porunca altora. Am pus imediat Conferința de presă de luni, 7 septembrie 2015, tot pe seama unei astfel de situații. Nu știu cum arată viața lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Habar n-am dacă în afară de cîntarea în presă a toaletelor Primei Doamne, zisă și Răvășitoarea, există vreo altă preocupare la întreaga Administrație Prezidențială, una dintre cele mai improvizate din anii de după decembrie 1989. Îmi imaginez însă, ținînd cont de influența covîrșitoare a lui Dan Mihalache asupra lui Klaus Iohannis, că adevăratul președinte al României, cum i se spune PSD-istului renegat, a intrat în biroul Șefului și i-a zis că-i musai să țină o conferință de presă dedicată imigranților. Și după ce Klaus Iohannis s-a lăsat cu greu (o conferință de presă e un chin pentru cineva care socotește c-a ajuns președinte doar pentru a sta în Palate și a voiaja pe banii statului), Dan Mihalache i-a adus și textul Declarației de presă și al răspunsurilor la întrebările posibile ale presei, pe care Klaus Iohannis le-a învățat pe de rost. N-aș fi citit Stenograma cu atenție dacă marți, 8 septembrie 2015, n-aș fi descoperit în Evz.ro un text în care Dan Andronic își exprimă entuziasmul față de Conferința de presă a lui Klaus Iohannis, text care se încheie așa: „În final, aș mai adăuga un lucru: Iohannis, ține-o tot așa! România are nevoie de Președinte!” Îl știu de pe Dan Andronic de pe vremea cînd făcea presă în pantaloni scurți. Spre deosebire de mine, care pun patimă în comentarea vieții politice autohtone (ceea ce e o prostie imensă), Dan Andronic, printre altele și fost consultant politic la nivele înalte, se definește printr-o răceală împinsă uneori pînă la cinism. Entuziasmul față de momentul de luni, 7 septembrie 2015, dar mai ales îndemnul din final, m-au pus pe gînduri. Te pomenești că am comis greșeala de neiertat de a judeca un moment fără să-l fi studiat cum se cuvine! Te pomenești că reuniunea de la Cotroceni a fost un moment istoric creat de Klaus Iohannis, ceva în genul discursului ținut de Iulius Caesar legiunilor romane înainte de a trece Rubiconul! Am luat Stenograma Conferinței de presă și am trecut la lectura ei cu creionul în mînă. N-am întîlnit nici un motiv de minim entuziasm. Așa cum bănuisem, momentul suferă de același păcat ca și cel de la Mioveni: Impresia de moment mecanic, făurit la insistențele altora și nu din proprie inițiativă. Textul recitat și nu citit ca altădată n-a trădat, fie și preț de o virgulă, poziția lui Klaus Iohannis asupra celor abordate, o poziție ivită dintr-o viziune proprie asupra vieții. Aproape toți oamenii politici mari – mă refer, firește, la cei deja scoși din joc prin campania Binomului SRI-DNA, nu la cei promovați de Cadrele de la SRI, toți niște mămăligi nesărate – pe care i-am cunoscut în postdecembrism s-au remarcat prin credințe și gînduri proprii față de viața din jur, față de scena publică. Prin tot ce a făcut pînă acum – de fapt prin tot ce nu a făcut –, Klaus Iohannis nu mi-a lăsat impresia că ar avea și alte păreri decît cele care îi sînt puse pe hîrtie să le spună pe de rost și fără poticneli de către alții. De aceea i-am și zis Rața mecanică. Spusele sale la Conferința de presă de luni mi s-au părut supuse acestui dat. Într-un fel îi înțeleg lui Dan Andronic entuziasmul. El s-a ivit din contrastul dintre așteptările sale și ceea ce s-a întîmplat: „Am urmărit ieri cu interes conferința de presă a președintelui României Klaus Iohannis. Mă așteptam la eterna plicticoșenie monosilabică, marcată de cîteva atitudini țîfnoase. Dar eram curios să văd cît de tare a fost marcat Klaus Iohannis de scăderea masivă în sondaje. Știam că obsesia echipei sale de comunicare este să nu semene cu Traian Băsescu, numai că realitatea politică îi cerea o atitudine mult mai activă. Dacă asta însemna să arate ca Traian Băsescu, atunci trebuia să o facă! În mod evident a fost o surpriză plăcută! Am văzut, pe tot parcursul intevenției sale, un președinte al României care are un discurs coerent, logic, în contrast total cu intervențiile scrobite din interviurile aranjate.” Da, Conferința a fost o surpriză plăcută. O surpriză plăcută însă prin raportare la ceea cea fost pînă acum Klaus Iohannis. A face din asta un motiv de entuziasm mi se pare nițel exagerat. Dan Andronic e suficient de lucid ca să-și dea seama că reuniunea de luni de la Cotroceni e un miracol prin raportare la dezastrul numit Klaus Iohannis. Prin raportare la un politician din Era smartfoanelor, a tabletelor și a SMS-urilor care țin locul de roman tolstoian, momentul de la Cotroceni e banal. A ridica în slăvi un mut, pentru că, în fine, cînd deschide gura vorbește și nu mugește e periculos nu numai pentru cel care face asta, dar și pentru lăudat, care va crede că vorbind și nu mugind, a întemeiat Imperiul napoleonian fără a fi însurat cu Iosefina. Dan Andronic își explică entuziasmul prin ceea ce el numește, în cazul lui Klaus Iohannis, O schimbare la față. De o schimbare la față vom putea vorbi doar atunci cînd Klaus Iohannis își va face o regulă de viață din statul de vorbă cu Poporul Român.

Asta înseamnă nu numai dări de seamă ținute în fața Poporului român (de abia din conferința de presă de luni, 7 septembrie 2015, am aflat ce poziție a avut Klaus Iohannis la Consiliul european din 25 și 26 iunie 2015, în chestiunea refugiaților, (după aproape trei luni cînd normal era să aflăm asta imediat după ce s-a întors în țară!) despre ce a făcut și a dres în numele României, dar și multe interviuri acordate presei noastre în care să se explice mult mai pe larg decît într-o conferință de presă ținută o dată la un cîteva luni. Cînd Klaus Iohannis va îndeplini aceste minime condiții nu numai ale comunicării, dar și ale politicii în lumea modernă, mă voi alătura și eu entuziasmului stîrnit de Schimbarea sa la față. Pînă atunci rămîn convins că nu-i altceva decît o Rață mecanică.