Joi, 12 martie 2015, Traian Băsescu a declarat presei că nu se vede arestat preventiv, deoarece n-a luat niciodată nici un leu de la cineva. Citind, pentru că n-am avut onoarea să le aud în direct, aceste vorbe, am simțit nevoia unei întrebări fără răspuns: Chiar atît de naiv să fie Traian Băsescu? Păi ce, nu poți ajunge în arestul preventiv, un fel de Guantanamo românesc, și fără să fi luat un leu de la cineva? Păi cînd o da sfară-n țară Codruța Kovesi, se găsește imediat o armată de infractori care, de dragul de a benchetui la Miami cu banii furați de la stat, se vor grăbi să-l denunțe pe Traian Băsescu.

La aceeași conferință de presă ad-hoc, Traian Băsescu și-a exprimat revolta față de campania scîrboasă dusă împotriva sa, printre altele, de România tv, zisă și Căcănia tv.

Aici am simțit nevoia unui zîmbet cu notă clară de rînjet de satisfacție.

Cum așa Domnule Președinte (așa le spun eu și foștilor, după funcția deținută). Păi cine i-a  făcut cadou lui Sebastian Ghiță televiziunea care vă umple, scuzați expresia de loc prezidențială!, de rahat? Nu cumva dumneavoastră, deși știați că e o jigodie, l-ați făcut mogul luîndu-i în serios momentele cînd se da cu burta-n sus la picioarele dumneavoastră,  jurîndu-vă slugărnicie veșnică?

La dialogul cu Bogdan Rareş, de la Realitatea tv, noaptea tîrziu, cînd pînă și visele moțăie, am citat din legendara piesă a lui Camil Petrescu, Danton, pusă în scenă o singură dată și pentru totdeauna, la Naționalul bucureștean, în 30 decembrie 1974.

Nu, nu m-am gîndit să servesc noctambulilor o lecție de cultură generală la o oră atît de tîrzie.

Totul a pornit de la comentariul meu din Evenimentul zilei, care a văzut lumina literelor tipărite în ediția din 11 martie 2015, sub titlul Cum a creat Traian Băsescu toate condițiile pentru a fi arestat preventiv cînd vor melancoliile Codruței Kovesi.

În comentariu dezvăluiam că abuzurile DNA în cazul arestărilor preventive își au temeiul în Noul Cod de Procedură Penală, întocmit de Alina Bica, votat de majoritatea PDL, aplaudat de Elena Udrea și promulgat, cu laudele de rigoare, de Traian Băsescu. Printr-un nou aliniat – 2 – față de Codul anterior, noul Cod legiferează posibilitatea ca o persoană căreia i s-a deschis dosar la DNA și Dosar în general să fie arestată preventiv după cum vrea procurorul.

Dat fiind că victimele acestei legiferări absurde (Noul Cod introduce termenul de poliție politică stalinistă – suspiciune rezonabilă!) sînt deja Alina Bica și Elena Udrea  - și, nu-i exclus, ar putea fi și Traian Băsescu, am dat drept exemplu din care se poate învăța Cazul Danton trimis la ghilotină de Tribunalul revoluționar în urma unei  ședințe faimoase  – cea din 4 aprilie 1794. Ședința s-a încheiat noaptea tîrziu. A doua zi, dimineața, Danton și membrii Grupului său se aflau deja în careta care-i duceau la ghilotină printre huiduielile mulțimii pînă mai ieri aplaudîndu-l pe marele revoluționar.

Ca și victimele de azi ale Noului Cod de Procedură Penală, care se dovedește, iată, un fel de Constituție a Republicii coloneilor din DNA, Danton e cel care crease mecanismul înfricoșător al trimiterii unui acuzat la ghilotină printr-un simulacru de proces.

Eu însă am citat din Camil Petrescu și dintr-un alt motiv.

Recent, Traian Băsescu a avut public unele îndoieli privind legalitatea sechestrului pus de procurorii lui Tiberiu Nițu – cel care în numele lui Victor Ponta s-a avîntat și el în abuzuri, dar împotriva dușmanilor PSD, după cum ne arată cazul Adrian Sârbu – pe terenurile de la Nana. Traian Băsescu avea dreptate. Ioana Băsescu a fost cumpărător de bună credință. Iat-o însă lovită de o măsură abuzivă a Parchetului general.

De îndată, lui Traian Băsescu i-au sărit în cap purtătorii de cuvînt ai Binomului SRI-DNA. Unul dintre aceștia, mare luptător împotriva corupției, deși el își suge paralele de la un Mogul condamnat pentru Corupție, l-a făcut praf și pulbere pe Traian Băsescu – pînă mai ieri atît de suflat în fund de respectivul, că avea nevoie fostul președinte de gheață ca să nu facă bășici de atîta fierbințeală – pentru că a cutezat să pună la îndoială o măsură a Justiției din România de azi.

Am citat din Danton al lui Camil Petrescu și-n legătură cu acest momente, deoarece sub regimul lui Traian Băsescu de zece ani s-au ivit și s-au afirmat acești purtători ce cuvînt ai Binomului SRI-DNA, deopotrivă și purtători de cuvînt ai politicii sale de întărire peste marginile firești a instituțiilor de forță din România. Unul dintre instrumentele acestei întăriri au fost purtătorii de cuvînt ai Binomului SRI-DNA. Orice nouă acțiune a Binomului a fost încurajată de Traian Băsescu și cîntată de deontologi și deontoloage. Orice nouă punere la îndoială a Parlamentului, a presei, a societății civile, a clasei politice, într-un cuvînt a factorului menit a asigura minima balanță democratică între instituțiile de forță și drepturile și libertățile individuale, în numele tezei că singurii puri, singurii perfecți, singurii de oțel ai țării sînt ofițerii din serviciile secrete și procurorii DNA, a fost imediat sprijinită mediatic de deontologi și deontoloage. Acum, cînd Traian Băsescu își dă seama ce monstru se va repezi și asupra lui, folosind mijloacele perfecționate sub regimul său, orice tentativă a sa de crîcni împotriva monstrului e atacată violent de foștii săi roboței din presă, telecomandați acum de alt Stăpîn.

Danton, piesa lui Camil Petrescu, surprinde la un moment dat ședința Tribunalului Revoluționar din noaptea de 4 spre 5 aprilie 1794, cea în care e acuzat și condamnat Danton.

De precizat că Fouquier din piesă e Antoine Quentin Fouquier de Tinville, Acuzatorul public al Tribunalului Revoluționar, o javră creată și hrănită de Danton ca să-și trimită la ghilotină dușmanii.

Ședința Tribunalului Revoluționar e publică.

Președintele Tribunalului Revoluționar a citit Actul de acuzare: Trădător al Revoluției (Danton!) corupt, conspirator împotriva Poporului, a servit Tirania, a masacrat Poporul.

Scrie Camil Petrescu:

„(Auditoriul e influenţat de actul de acuzare. Preşedintele îl priveşte pe Danton cu superioritate în ochi tot timpul).

Danton (a aşteptat neclintit): Da. Văd acuzarea... Acum dovezile?... (Preşedintele îl priveşte intimidat. Danton teribil cu vocea tunătoare.) Dovezile că am trădat, că am complotat, dovezile... (o linişte uimită în public).

Vadier, David, Henriot schimbă semne disperaţi

Preşedintele (speriat, face feţe-feţe): Fără îndoială că Acuzatorul public (arată spre Fouquier) va aduce dovezile necesare ca să lumineze pe juraţi.

Mulţimea: (murmură): Dovezile! (e un tumult de murmure)

Fouquier (se scoală, şi îi e aşteptat cuvîntul într-o linişte de mormînt): Dovezile Tribunalului Revoluţionar sînt de ordin moral. Justificarea hotărîrii stă în conştiinţa juraţilor. Ei sînt aleşi din popor... (susţinut, hotărît). A te îndoi de ei înseamnă a te îndoi de popor. De altfel, dacă, în unanimitate, Convenţia a trimis pe acuzaţi înaintea Tribunalului, înseamnă că avem dovezi morale de neînlăturat (către preşedinte). Continuaţi din actul de acuzare... (perfect legal) Şi, încă o dată, nu uitaţi că sînteţi un tribunal revoluţionar.

Danton (privindu-l mînios): Fouquier, nu ai să mă înveţi tu pe mine ce e Tribunalul Revoluţionar... Eu l-am înfiinţat.

Fouquier (sec): Tocmai pentru că tu îi cunoşti principiile ar trebui să i le respecţi. Să nu te îndoieşti de Justiţie. (…)”

Fouquier avea dreptate.

Legile prin care Tribunalul Revoluționar te putea trimite la ghilotionă cît ai clipi, refuzîndu-ți dreptul la apărare fuseseră date de Danton.

Cînd făcuse asta se gîndise doar cum să-și trimită la ghilotină dușmanii. Nu se gîndise că în virtutea acestor Legi el va fi trimis la ghilotină fără nici o dovadă.

Recent, Traian Băsescu se îndoia de o măsură a Parchetului General în legătură cu terenurile de la Nana.

Toți ofițerii acoperiți din presă, cei care-i scriau serenade cînd era la Cotroceni, au sărit imediat să-l sfîșie, pentru că, vorba Acuzatorului public Fouquier, a îndrăznit să se îndoiască de Justiția pe care chiar el a creat-o.

Și e doar începutul.

Să vedeți cum își va da seama ce monstru a creat cînd va ajunge la ghilotina arestului preventiv!

După condamnare, viitorii ghilotinați sînt duși în celula comună de la Conciergerie. A doua zi dimineața, pe la patru și ceva, trebuie să vină călăul Sanson să-i ducă la ghilotină. Nici vorbă de dormit înaintea Marii Treceri. Are loc următoarea scenă:

Danton: (…)  Cît e ceasul, Westermann?

Westermann (mirat): 4 şi cinci minute.

Danton (zîmbind): Ce înseamnă să decazi! Pînă şi călăul te face să aştepţi.

Westermann: Tot tu l-ai numit şi pe ăsta, cînd erai ministru.

Danton: Pe Sanson, nu (nu e sigur). Nu-i aşa Fabre? Pe ceilalţi îi am pe toţi pe conştiinţă. Pe Billaud-Varenne, Collot d'Erbois, Fouquier – pe ăsta nu, l-a sprijinit Lucile – Herman, Dumas, toţi juraţii (gîndind). Vezi, e o deosebire între oameni şi animale. Cîinele pe care l-ai crescut, totuşi nu te muşcă niciodată... omul, da! ”

Cîți inși îi servesc lui Traian Băsescu de azi pentru a invoca zicarea lui Danton - ”Cîinele pe care l-ai crescut, totuşi nu te muşcă niciodată... omul, da!”?

Mulți, pentru că,  asemenea lui Danton, Traian Băsescu s-a bazat pe multe javre din credința că-i  vor mușca doar pe alții.

Ei uite că-l mușcă și pe el!