Poate și pentru că nu avea vedete media, precum Elena Udrea, sau nu conținea dezvăluiri despre tablouri, dintre cele care aprind imaginația fătucelor absolvente ale Școlii profesionale de presă, Procesul prin care au fost condamnați Bunea Stancu și Ioan Niculae, a fost trecut în plan secund.Și totuși, Procesul merita o mult mai mare atenție, dacă nu chiar o atenție deosebită, pentru că el se înscrie în campania de dezvăluiri din ultimul timp despre ceea ce eu am numit Corupția politică.

Prin Corupție politică eu înțeleg obținerea de bani – de regulă negri – pe căi necinstite, dar nu pentru folosul propriu al demnitarului, ci pentru folosul partidului. Prin afacerile de corupție politică, demnitari, lideri politici, chiar și candidați, mulți dintre ei fără obsesii de îmbogățire, au făcut rost de bani pentru activitățile politice ale partidului, de regulă, pentru campaniile electorale.

Rechizitoriul DNA surprinde mecanismul mitei date de Ioan Niculae pentru campania prezidențială a lui Mircea Geoană din 2009:

„Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfîrşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

Potrivit înţelegerii, sumele de bani trebuiau să fie date indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, au susţinut procurorii anticorupţie, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare finanţarea partidelor politice.

În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul cîştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA), au arătat procurorii în rechizitoriu.”

Notele acestui mecanism de corupție politică:

1. Între liderul politic și omul de afaceri se încheie un soi de tranzacție nescrisă, în urma căreia omul de afaceri dădea o sumă de bani, iar liderul politic făgăduia posturi în Guvern pentru omul de afaceri. E important de precizat că aceste posturi nu erau de dragul puterii în sine, ci de dragul afacerilor. De regulă nu erau posturi spectaculoase mediatic, ci posturi cheie pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta omul de afaceri. Nu întotdeauna aceste probleme țineau de ilegalități. Ba mai mult, în dese rînduri, aceste probleme țineau de îndeplinirea de către autorități a îndatoririlor de serviciu. Un contract obținut pe căi corecte de un investitor nu reprezintă nimic cîtă vreme statul o lungește cu plata contractului. Dacă ai pile la stat, mai precis, dacă ai oameni în posturile cheie, primești banii fără nici o problemă. Tot important de precizat e și faptul că liderul politic nu poate făgădui un post în Guvern fără știrea candidatului.

2. Banii nu merg de regulă direct la partid, pentru că trebuie predați la Trezorerie. Banii merg indirect la partid. În cazul de față, omul de afaceri încheie un contract de specialitate cu un institut de sondare a opiniei publice.

Trucul are două ținte.

Pe de-o parte, asigură partidului prestația unui institut de sondare în două sensuri – prin rezultate secrete corecte și prin rezultate publice măsluite, în favoarea partidului. Pe de alta, întrucît contractul e supraevaluat, o parte din bani sînt dați partidului de către institutul de sondare, sub formă de bani negri. E o formulă folosită de cei care spală bani negri. Un fost mogul dădea unora din trust salarii fabuloase, de cîte 80000 de euro pe lună. Beneficiarul îi dădea mogulului în mînă 60000 de euro, bani albi.

Textul DNA, despre care Stendhal ar fi scris cu încîntare că întruchipează stilul Codului Penal, ideal – zicea marele prozator – pentru romanul modern, descrie magistral unul dintre mecanismele corupției politice postdecembriste. E vorba de mecanismul clasic al corupției politice, folosit pe scară largă, de PSD mai ales, în anii postdecembriști. Oamenii de afaceri contribuie pe șest la activitățile politice ale partidului în schimbul unor facilități mai mult sau mai puțin corecte acordate de partid, dacă ajunge la Putere, desigur.

Afacerea ANRP, dosarul Microsoft ne-au dezvăluit mecanismul de corupție politică folosit de un alt partid postdecembrist: PDL.

ANRP avea datoria legală de a acorda despăgubiri acolo unde bunul nu putea fi retrocedat în natură. Cum bunul în natură nu prea era de folos (un imobil vechi trebuia renovat, cu grijă, pentru că era monument istoric, greu de plasat apoi), mai toate Dosarele ajungeau la ANRP. Aici au fost numiți oameni de-ai Mafiei Despăgubirilor. Cît ai clipi erau luate peste rînd anumite dosare, care dosare beneficiau de o despăgubire de 10 ori mai mare decît cea reală, impusă de piață.

Ce note specifice are afacerea asta față de afacerile postdecembriste ale PDL?

1. E una care ia bani direct de la Buget. O afacere precum licitația trucată are complicații majore. Beneficiarul trebuie să dea mită de la el, ștabul trebuie să aștepte. În cazul de față lucrurile erau de o simplitate uluitoare. Cu decizia de despăgubire, samsarul mergea la trezorerie, lua banii, o parte și-i păstra pentru el, cealaltă mergea la Partid. Partidul o folosea în activitatea electorală.

2. E una care depinde în exclusivitate de politic. La alte afaceri, beneficiarul contractului trebuie să aibă totuși utilaje. Aici nu trebuia să ai decît hîrtii. Pe circuit era nevoie numai și numai de funcționari.

În cazul Ioan Niculae, banii pentru partid mergeau la un institut de sondare.

Pentru aceasta, institutul plătea partidului și prin sondaje false, date publicității în chip propagandistic. Ar trebui să ne amintim cu toții că, în 2009, INSOMAR, institutul lui Sorin Ovidiu Vântu, a scandalizat prin cifrele sale halucinante în favoarea lui Mircea Geoană. Cum să nu se compromită institutul respectiv cînd primea parale tocmai pentru a se compromite?

Afacerea Scutaru ne oferă spre cercetare un alt tip de corupție politică. Județul Buzău a fost din cele mai vechi timpuri postdecembriste un județ al PSD. Prin trecerea lui Bîgiu la PNL, județul a devenit al PNL pe stil vechi.

Cum?

Primarii au fost mituiți cu sume uriașe, obținute din mită de către șefii PNL pe județ, ca să treacă de partea PNL. Astfel, candidații PNL la alegerile din 2008 au obținut victorii fabuloase.

Cum au intrat ei în Parlament?

Prin fraudare, desigur.

O altă instituție a democrației – Parlamentul – a fost compromisă.

E mai mult decît interesant că-n Spovedaniile sale Elena Udrea dezvăluie că Dorin Cocoș dădea bani pentru presă și pentru institute de sondare a opiniei publice:

„Ideea era că mai la începutul televiziunii, cînd s-a rupt RTV-ul de Realitatea şi cînd dl Ghiţă încă nu era conectat cu toate cele 10 degete la bugetul de stat. Ulterior am aflat că banii au fost remişi dlui Ghiţă de către Alin Cocoş. Mi-a mai spus că, tot aşa, la solicitare, a dus aproximativ la fel, 500.000 de euro, nu-mi mai aduc aminte exact, dar aproximativ la fel, unui institut de sondare a opiniei publice, care făcea sondaje din acestea.”

Despre ce televiziune era vorba?

O spune Elena Udrea în Denunț:

„În anul 2011 SRI i-a înființat televiziune lui Ghiță Sebastian. Sub pretextul, altfel corect, că Vântu avea probleme cu legea și cu concursul lui Ghiță care l-a înregistrat pe SOV, acesta a fost arestat și Realitatea a fost preluată de Ghiță. A urmat un scandal între Ghiță și Elan Schwartzenberg, dar primul avea susținerea serviciului, ca urmare s-a înființat RTV. Pentru a nu crea suspiciuni, s-au dus la Președinție să îi ceară acordul, pe motiv că democrația va fi mai apărată cu o nouă televiziune. I-am spus Președintelui convingerea mea fermă că RTV va deveni un post al SRI-ului, al lui Ponta și PSD, desigur anti-Băsescu și anti-Udrea. Așa s-a și întîmplat. L-am întrebat pe Ghiță de ce mă atacă în continuu și cu toate minciunile și mi-a zis ca el nu mai controlează postul, că postul este controlat de Coldea, în sensul în care i-a dat bani să mă atace.”

În realitate, era vorba de o televiziune care să servească intereselor de partid.

Institutul de sondare, așa cum rezultă din Jurnal, unde i se dă numele, era tot unul de partid.

Banii nu sînt însă ai omului de afaceri Dorin Cocoș, obținuți de acesta chiar și prin corupție. Banii sînt ai partidului. Dorin Cocoș e pușculița.

Unde se duc acești bani?

Unde s-au dus și cei din Afacerea ANRP.

La presă și la institute de sondare.

Presa și institutul de sondare apar însă și în Afacerea Vanghelie.

De ce?

Pentru că sunt presa și cercetarea sociologică puse în slujba partidului.

Nu e presa care trăiește pe propriile picioare.

E presa aservită.

Nu e cercetarea care trăiește pe cont propriu.

E cercetarea care face sondaje pentru partid.

Banii din Afacerea Scutaru au vizat Parlamentul.

De observat că e vorba de trei instituții ale democrației, aprig contestate în ultimii ani pentru caracter nedemocratic.  Presa pentru o prestație în afara deontologiei. Institutele de sondare pentru sondaje în favoarea unui partid sau al unui politician. Parlamentul pentru transformarea în sanctuar al corupților.

Corupția politică își dezvăluie astfel caracterul criminal.

Ea răspunde de compromiterea a trei instituții pilon ale democrației:

Parlamentul, presa și institutele de sondare.