Un film documentar de răsunet scos de televiziunea engleză Channel 4 pe 28 noiembrie 2006 se intitulează 638 Ways to kill Castro (638 de feluri de a-l ucide pe Fidel Castro).

Bazat pe documente desecretizate chiar de americani, pe mărturii din cărţi, a fost invocată, printre altele, cartea lui Fabian Escalante, fostul şef al G2 cubanez, omul care l-a păzit timp de 49 de ani pe Fidel Castro, publicată sub titlul „CIA Targhets Fidel. The Secret Assassination Report” 1996, dar şi date obţinute exclusiv pentru film (cum e, de exemplu, declaraţia lui Felix Rodriguez, operatorul CIA prezent la execuţia lui Che Guevara), filmul trece în revistă tentativele de asasinare a Fidel Castro, iniţiate şi regizate de CIA sau de exilaţi antrenaţi de CIA:

638.

S-au dat numeroase explicații acestei supraviețuiri la 638 de atentate.

Una dintre ele  trebuie căutată – cum lesne e de presupus – în măsurile excepţionale de protecţie în cei aproape 50 de ani de conducere a Cubei.

În mai 2014, editura Michel Lafon a tipărit cartea La vie cachée de Fidel Castro. Les révélations explosives de son garde du corps personnel (Viaţa ascunsă a lui Fidel Castro. Revelaţiile explozive ale gărzii sale de corp) de Juan Reinaldo Sánchez.

Memoriile aparţin celui care a făcut parte timp de 17 ani din dispozitivul de protecţie al lui Fidel Castro şi au fost stilizate de Axel Gylden, de la săptămînalul L’Express.

Juan Reinaldo Sánchez a devenit un duşman al lui Fidel Castro, după ce-a fost dat afară din Escortă, în 1994, deoarece fratele său fugise din Cuba.

În 2008, o şterge şi el la Miami.

În ansamblu, memoriile sale nu sar peste hotarele întreprinderilor propagandistice anti-castriste regizate de CIA în Occident.

Toate clişeele americane despre Castro sînt incluse în carte:

De la viaţa de lux, pînă la implicarea în trafic de droguri.

În privinţa măsurilor de securitate, oarecum în afara propagandei, autorul poate fi crezut pe cuvînt.

Fie şi pentru că, în ultimă instanţă se referă la jobul lui de 17 ani.

 

Escorta: adevărata sa familie

 

Capitolul despre măsurile de protecţie în cazul Fidel Castro se intitulează:

Escorta: adevărata sa familie.

Deşi putem vorbi de o Familie Castro uriaşă (şapte fraţi şi surori, o duzină de copii, nepoţi şi chiar strănepoţi – scrie autorul – „adevărata familie a lui Comandante a fost cea a gărzilor de corp care-i alcătuiesc escorta”.

Deşi tendenţioasă pînă la stridenţa dureroasă, cartea conţine şi momente în care autorul uită pentru ce-a scris-o.

Ca în acest elogiu involuntar al lui Fidel Castro:

„Pe parcursul lungii sale existenţe, El Lider Máximo a petrecut de o sută de ori mai mult timp în compania militarilor devotaţi protecţiei sale personale decît cu nevastă-sa şi cu copiii săi.

Militar pînă-n adîncul sufletului, Fidel are mult mai multe afinităţi cu bărbaţii în uniformă kaki decît cu proprii descendenţi, care n-au cunoscut decît statutul confortabil de «fiii lui» şi, deci, cărora faptele de arme le sînt necunoscute.”

Potrivit autorului, primul inel de protecţie e compus din 30-40 de militari de elită, dintre care cei mai mulţi au carnet de şofer. Aceşti militari îl însoţesc pe Fidel Castro zi şi noapte, oriunde ar fi sau oriunde s-ar duce.

Escorta se împarte în două Grupuri, care lucrează cu schimbul, fiecare schimb durînd 24 de ore.

După ieşirea din schimb, cei din Escortă se antrenează o jumătate de zi.

Cînd Fidel Castro pleacă în provincie sau în străinătate, Escorta e în cizme 24 de ore din 24.

Dispozitivul de protecţie numără 14 persoane. În timpul deplasării, el se împarte în patru maşini, Mercedesuri negre, automatice.

În maşina lui Fidel Castro se mai urcă: secretarul său personal, unul dintre cei trei şoferi personali, şeful de escortă, uneori, medicul personal.

În următoarele două maşini sînt trei gărzi de corp în uniformă.

Al patrulea e ocupat de militari îmbrăcaţi în civil, pentru a nu crea impresia de prezenţă militară evidentă. Tot sub acest semn, vehicolul e o Lada sovietică veche, cu un motor modificat pentru a ţine pasul cu primele trei maşini, şi păstrează de primele trei o distanţă de o sută de metri.

În fiecare maşină, grupul are un şef – El Jefe de carro – care coordonează cu ceilalţi şefi de maşină mişcările alaiului motorizat.

Itinerariul e decis în ultimul moment al plecării de către şeful de Escortă astfel încît ceilalţi membri nu ştiu pe unde o vor lua.

În aproape toate cazurile nici şeful de Escortă nu cunoaşte traseul.

I-l spune Fidel Castro.

Pe drum, cele trei automobile îşi schimbă des ordinea între ele astfel că niciodată nu se ştie în care se află Fidel Castro.

 

Fidel Castro poartă cu el din 1959 pînă acum un Kalașnikov cu trei încărcătoare

 

Cînd e cumpărată o maşină nouă, ea e verificată minuţios la Garajul Unităţii 160.

Maşina e  descompusă pînă la nivel de buton.

Fiecare piesă e veficată pentru a se vedea dacă n-are microfoane sau explozibil.

Fidel Castro stă tot timpul pe bancheta din spate, locul din dreapta. În spatele său, la înălţimea umărului, se află un pistol Browning de 9 mm, împreună cu trei încărcătoare numărînd fiecare 30 de cartuşe.

Şeful de escortă, care stă pe scaunul din dreapta şoferului, are între picioare un Kalaşnikov şi cinci încărcătoare de cartuşe cu 30 de cartuşe.

Fiecare dintre gărzile de corp poartă un pistol Browning la brîu.

Fidel Castro însuşi e celebru pentru Kalaşnikovul său pliabil de asalt, pe care-l ţine între picioare, împreună cu cinci încărcătoare, fiecare avînd 30 de cartuşe.

Autorul confirmă un adevăr care l-a făcut pe Fidel Castro celebru:

„Această armă nu-l părăseşte niciodată pe Fidel Castro. Ea îşi păstrează locul şi cînd Fidel invită un oaspete de marcă să se urce în maşina sa.

Cînd ajunge acasă, noaptea, Dalia, prevenită prin radio de sosirea convoiului, îl aşteaptă la peron, ca orice femeie devotată.

După un ritual imuabil, Fidel o sărută pe gură, după care îi dă arma.

Dalia o ia şi o duce în dormitorul de la primul etaj.

La Punta Cero (reşedinţa de vacanţă – n.n.) sau în deplasare, Fidel Castro doarme întotdeauna cu Kalaşnikovul lîngă pat, la îndemînă.”

Un atentat ar fi putut avea loc şi sub înfăţişarea unui atac în plină stradă.

Protecţia lui Fidel Castro a luat în calcul această posibilitate. Drept urmare, la 20 de kilometri de Havana s-a construit un oraş fantomă – Ciudadela (Citadela) – care imită un cartier din Capitală, pentru a se putea simula o confruntare urbană cu vehicule în mişcare şi trăgători de pe acoperişuri.

Pe şinele unei căi ferate care trece prin orăşel se deplasează în viteză o maşină din care se trage asupra Escortei.

La rîndul lor, cei din Escortă dispun de rute pentru a putea trage din viteză în maşinile din care s-ar putea trage în maşina de Escortă.

Cei din Escortă se antrenează să ia o armă, s-o încarce, să tragă şi s-o pună la brîu în mai puţin de 3 secunde.

Într-o ţară pe care Fidel Castro urma s-o viziteze, înainte de începerea vizitei se deplasa împreună cu cineva din Escortă grupul numit Avanzada, alcătuit din şase ofiţeri: un şef de echipă medicală, un responsabil cu alimentele, un specialist în Tehnică de microfoane şi directorul Securităţii personale a lui Fidel.

Unul dintre scopurile Avanzada e descoperirea de microfoane ascunse.

 

Microfoanele descoperite peste tot

 

Fostul bodyguard scrie în Memoriile sale că el personal a descoperit două microfoane ascunse. Unul ascuns în tocul ferestrei de la camera de hotel de la Madrid şi altul în tavanul camerei de la reşedinţa ambasadorului Cubei la Havana, în Zimbabwe.

Fostul membru al Escortei aduce o precizare importantă, menită a sublinia uriaşele probleme ridicate de protecţia lui Fidel Castro:

„Confraţii noştri străini, şi se înţelege – şi cei de la CIA – au spus şi scris că serviciile secrete cubaneze se situează în elita mondială, în rîndul celor cinci mari: SUA, URSS, Anglia, Franţa şi Israel.

E adevărat însă că ne-am inspirat mai ales din mai ales din metodele Secret Service american şi ale Mossad-ului israelian, de asemenea din cele ale serviciilor secrete franceze şi ale MI-5 britanice.

În schimb, experienţa KGB în materie de protecţie n-a avut pentru noi nici valoare, nici utilitate.

Ruşii n-au putut să ne înveţe nimic, pentru că, în Uniunea Sovietică, apariţiile publice ale demnitarilor erau rare, statice, calibrate, reglate ca nişte partituri de note muzicale, fără un singur contact cu mulţimea, fără nici o improvizaţie sau spontaneitate.

Într-un cuvînt, situaţii net opuse celor create de Fidel, animal instinctiv şi impulsiv, care pătrundea pe neaşteptate în mulţime, fără a ne preveni, şi se expunea astfel la tot felul de pericole.”

Cînd Fidel Castro se deplasează în provincie sau la un eveniment, intră în acţiune al doilea inel – Grupul operaţional. Înaintea Escortei merg acolo ofiţeri de la contraspionaj. Dispozitivul de protecţie e astfel alcătuit încît să nu bată la ochi. Aviaţia supraveghează spaţiul aerian. Un rol deosebit îl joacă dezinformarea:

„Peste tot în lume, tehnicile de manipulare a informaţiilor alcătuiesc nucleul minim de protecţie în cazul înaltelor personalităţi.

Nicăieri însă ele nu iau amploarea celei din cazul Fidel Castro.

Fiecare deplasare a lui Fidel Castro e astfel concepută încît să înşele publicul în privinţa orarului, locului şi mijloacelor de transport utilizate.

Cînd Comandante vorbeşte în public, sosirea sa e anunţată pentru o oră precisă, dar, în realitate, e întîrziată sau devansată. Se ştie că va veni cu elicopterul, deşi, în realitate, el vine cu maşina.

În călătoriile din străinătate, sînt prevăzute totdeauna două sau trei locuri diferite de cazare (de exemplu, două la hoteluri diferite şi una la ambasada Cubei).

Adevărata reşedinţă e decisă în ultimul moment, pentru a dezorienta pe oricine ar vrea să ştie locul precis în care-şi va petrece noaptea Fidel Castro.”

Potrivit autorului, Serviciul de protecţie cubanez a contribuit la progresul măsurilor de protecţie luînd drept ţintă de pericol şi  mîinile, nu numai ochii celor din jur:

„Dacă un agent duşman bine antrenat poate uşor să-şi mascheze expresiile feţei, e mult mai dificil să-şi ascundă mişcările mîinilor, mai ales că, deseori, el nu se gîndeşte să facă asta.”

Un atentat putea avea loc prin intermediul băuturii şi mîncării.

Pentru a-l preveni, „toate alimentele consumate de Fidel erau totdeauna supuse analizei bacteriologice şi chimice înainte de a fi servite la masă”.

Testele sînt efectuate de celebrul Centru de cercetare medico-chirurgical (CIMEQ) din vestul Havanei, la un kilometru de reşedinţa lui Castro.

Asemănător, precauţii deosebite sînt luate în privinţa sticlelor de vin primite cadou de Fidel Castro.

Escorta sparge la întîmplare cîteva flacoane, pentru a verifica dacă nu e vorba de exploziv sau otravă.

Potrivit autorului, „Fidel e cel care decide în tot ceea ce priveşte garda sa pretoriană, de la alegerea personalului pînă la armamentul utilizat.

Nici ministrul de Interne, nici directorul Securităţii personale, nici şeful de escortă nu pot avea iniţiative fără aprobarea sa.

În cele mai multe din cazuri, şeful de escortă nu-i decît cureau de transmisie între Fidel Castro şi ceilalţi membri ai Escortei.”

Printre măsurile de protecţie, una e cu adevărat senzaţională:

„Două dintre gărzile de corp au fost alese nu după pregătirea fizică şi psihică, nu după reflexele de luptă, ci după grupa sanguină.

Grupa lor, A negativ, care este una dintre cele mai rare ale speciei umane (6% din populaţia mondială) e cea a lui Fidel Castro.

În caz de necesitate, prezenţa lor permite realizarea unei transfuzii imediate, de la braţ la braţ, de sînge proaspăt pentru a salva viaţa lui El Comandante en Jefe.”