O bîiguială de pe Facebook ne-a avertizat marți, 20 ianuarie 2015, că președintele Prea mult ales a acordat un interviu ziarului New York Times. Cînd l-a acordat, dacă a apărut sau nu și pe ce pagină, distinsul nu catadicsește să ne spună. Nu ne-a spus nimic nici Elena Udrea a lui Klaus Iohannis, protejata Alina Gorghiu, care, asemenea ilustrei predecesoare, face vizite pe șest la Cotroceni. Spre deosebire de Elena Udrea însă, Alina Gorghiu nu oferă opiniei publice românești varianta vorbită a tăcerilor surîzătoare ale lui Klaus Iohannis.

Așadar, Klaus Iohannis a acordat un nou interviu presei străine, mai precis ziarului New York Times. Dacă scoatem din discuție – și pe drept cuvînt – interviul acordat unei televiziuni sibiene de pe strada sa, avem toată îndreptățirea să remarcăm că Președintele prea mult ales evită dialogul cu propriul popor prin intermediul presei românești.

Miercuri, la împlinirea a 30 de zile de mandat, Klaus Iohannis a preferat bilanțului cerut de o conferință de presă, un călcîi de ciorap împletit tot pe Facebook.

De ce se comportă astfel Klaus Iohannis?

Pentru că nu poate să răspundă decît la întrebările clișeu ale presei străine, singura care, alături de presa din Sibiu, mituită de Primărie, nu-i dă bătăi de cap președintelui.

Din întreg interviul, despre care nu se știe nimic, nici măcar pagina pe care a fost publicat, presa noastră a reprodus cele zise de Klaus Iohannis pe Facebook că ar fi zis ziarului american:

„Într-un interviu acordat astăzi pentru cotidianul New York Times, am explicat că în economia românească e nevoie de reguli mai puține și mai simple. Avem nenumărate reguli care se schimbă încontinuu și asta îi descurajează pe investitori. Avem nevoie de un guvern suficient de puternic și cu o viziune economică pe termen lung, care să schimbe lucrurile. Ne trebuie un guvern care să vină cu un nou mod de abordare și care să aibă curajul de a păstra un set de reguli economice atîta timp cît este necesar”.

Ca și tochitura de pe Facebook despre cele 30 de zile de mandat, vorbele despre care Klaus Iohannis zice că le-a spus celor de la New York Times amintesc în chip îngrozitor de formulările lui Ion Iliescu din vremea de glorie a limbajului de lemn comunist înfrunzit democratic: Sinergia faptelor, Semnificații și semnificări, Consens.

Deși nu spune nimic despre Guvernul Victor Ponta, în PNL s-a stîrnit un nou freamăt:

Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă că va da jos Guvernul Victor Ponta și va pune în loc un guvern PNL!

Freamătul din PNL nu e o noutate.

De cînd Klaus Iohannis, beneficiind de o mobilizare de excepție a electoratului anti-PSD, a învins în cel de-al doilea tur de scrutin, liderii PNL, presa anti-PSD, electoratul de Dreapta așteaptă de la noul președinte să purceadă la răsturnarea Guvernului Ponta.

PSD a pierdut a treia oară alegerile prezidențiale. Spre deosebire însă de celelalte două eșecuri, în 2014 n-a mai urmat pierderea guvernării. În absența scrutinului parlamentar, noului președinte îi e practic imposibil să purceadă netam-nesam la modificarea majorității parlamentare existente. De fiecare dată cînd vine vorba de refuzul evident al lui Klaus Iohannis de a se implica în răsturnarea guvernului Victor Ponta, se aduc drept argumente cele două manevre – din 2004 și din 2009 – prin care Traian Băsescu a impus un premier de Dreapta. Cei care observă asta nu iau în calcul situația deosebită a lui Traian Băsescu din 2004.

Alegerile prezidențiale se ținuseră concomitent cu cele parlamentare.

E drept, PSD învinsese la parlamentare. Potrivit Constituției însă, în absența unei majorități absolute dobîndite de PSD, desemnarea celui însărcinat cu formarea Guvernului a revenit Președintelui nou ales. Că voia sau nu, Traian Băsescu trebuia să desemneze un premier. Momentul i-a dat posibilitatea să rupă Coaliția PSD-PC și să facă o nouă majoritate. S-a vorbit mult după aceea de felul în care Traian Băsescu l-a tras pe sfoară pe Dan Voiculescu. S-a ținut cont mai puțin de atmosfera pro Alianța DA creată de victoria lui Traian Băsescu și, mai ales, de adevărul că în România postdecembristă de regulă cel însărcinat cu formarea Guvernului găsește repede posibilitatea unei majorități. Victoria lui Klaus Iohannis a dat naștere unui entuziasm deosebit față de noul PNL, partidul al cărui candidat a fost Klaus Iohannis. Pe acest fond, unii lideri ai noului PNL, dinspre gruparea PDL, au declarat că trebuie să ia și guvernarea, după președinție.

Invocarea momentului 2004 mi se pare greșit:

Klaus Iohannis n-are avantajul lui Traian Băsescu din 2004: cel de a desemna că vrea sau nu un premier. Pentru a desemna un premier, Klaus Iohannis are nevoie de o cădere a guvernului Ponta în Parlament. Spre deosebire de Traian Băsescu, pentru a da curs solicitărilor dinspre PNL, Klaus Iohannis ar trebui să provoace el fățiș căderea guvernului Ponta, trăgînd sfori pe față în acest sens. De observat că nici Traian Băsescu în 2004 nu și-ar fi permis această manevră dacă n-ar fi avut loc alegerile parlamentare. Aceasta deoarece o implicare a Președintelui în schimbarea majorității existente ar echivala cu declanșarea unei crize politice majore de către Președinte prin depășirea prerogativelor constituționale.

Un alt doilea motiv de deosebire dintre cele două momente e dat de semnificarea votului de la al doilea tur de scrutin. Grație unei strategii al cărei autor a fost Traian Băsescu – cea de aparentă risipire a voturilor Dreptei în primul tur – la al doilea tur în chip automat toate voturile Dreptei s-au strîns la un loc împotriva lui Victor Ponta.

A fost învins PSD de către PNL?

Evident nu.

Scorul PNL e cel din primul tur.

În al doilea tur, votul anti-Ponta a venit și de la formațiuni dușmane ale PNL, dar mai ales de la un electorat care, deși a votat contra lui Victor Ponta, nu poate fi considerat drept unul al PNL. Așadar, chiar dacă după victoria lui Klaus Iohannis PSD a scăzut în sondaje sub PNL, nu înseamnă în chip automat că un scrutin parlamentar anticipat ar aduce victoria zdrobitoare a PNL. Ca și PSD, PNL, chiar dacă ar cîștiga majoritatea relativă, ar fi constrîns să se alieze cu alte partide pentru a avea majoritatea.

Aceasta e situația care face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, repetarea manevrei lui Traian Băsescu din 2004, rămasă în istoria postdecembristă sub porecla Soluția imorală.

Înseamnă însă că președintele ales nu poate face nimic pentru ca PNL să vină la guvernare?

Firește că poate.

Ca și Traian Băsescu, Klaus Iohannis e perceput de români drept liderul Opoziției la PSD-ul condus de Victor Ponta.

De aceea, românii așteaptă în primul rînd de la Klaus Iohannis puncte de vedere despre activitatea Guvernului, despre principalele probleme ale țării. Nu e vorba de ceea ce posturile de casă ale lui Victor Ponta numesc scandalurile Președinte-Premier. E vorba de poziția lui Klaus Iohannis față de tot ceea ce face Guvernul Ponta.

Dacă președintele ar înțelege că Traian Băsescu dialoga cu Poporul nu pentru că voia să fie un tătuc al națiunii, ci pentru că descoperise drept prerogativă prezidențială Spunerea, Cuvîntul, faptele fiind mai puțin prevăzute de Constituție, poate că zilele guvernului Ponta ar fi numărate.

Numai că lui Klaus Iohannis îi lipsește exact de ce are nevoie un președinte postdecembrist:

Spunerea.