Vineri, 18 mai 2015, după anunțarea Sentinței în Dosarul Fraudarea prezenței la Referendum, Liviu Dragnea a anunțat că demisionează din funcțiile din Guvern și din PSD, cu excepția funcției de parlamentar. Luni, 18 mai 2015, s-a întrunit, la București, BPN al PSD, organismul pentru decizii operative al partidului, pentru a lua în discuție Cazul Liviu Dragnea. Înaintea acestei ședințe, în privința deciziei anunțate de Liviu Dragnea vineri, lucrurile ședeau astfel:

Demisia din Guvern devenise deja efectivă.

Demisia din funcțiile deținute în partid devenise deja incertă, după ce, în week-end, lideri ai PSD și filiale județene se pronunțaseră împotriva plecării din funcția de președinte executiv al PSD.

Într-o scurtă declarație de presă, Liviu Dragnea a susținut că-și menține decizia de a demisiona.

După ședință, cazul Liviu Dragnea arăta astfel:

Potrivit unei declarații date de Victor Ponta, membrii BPN s-au pronunțat împotriva plecării lui Liviu Dragnea din funcțiile deținute în partid.

Împotriva plecării s-a pronunțat și Victor Ponta.

Premierul a invocat, în replică la argumentul că Rezoluția adoptată de Consiliul Național cere altceva, absența unei fapte de corupție în cazul Liviu Dragnea.

Pentru că problema depășește puterile BPN, s-a decis ca ea să fie discutată la ședința Comitetului Executiv Național de miercuri. Liviu Dragnea a declarat că-și menține decizia de a demisiona.

Ce s-ar impune în acest caz din partea PSD?

Aplicarea fără crîcnire a Rezoluției Consiliului Național din 20 martie 2015 în cazul Liviu Dragnea.

Asta înseamnă scoaterea din toate funcțiile deținute în PSD (cu excepția celei de deputat, care ține de voința alegătorilor) și suspendarea din calitatea de membru PSD.

Asta, desigur, dacă Liviu Dragnea nu  demisionează din  funcțiile în PSD, așa cum a anunțat, dovedind astfel că e din alt material decît cel bălegos, din care sunt făcuți mulți politicieni români.  

De ce se impune o astfel de realitate?

În Sentința 341 a Înaltei Curți de Casați și Justiție scrie negru pe alb:

”În aplicarea art.5 Cod penal: În baza art.13 din Legea nr.78/2000 condamnă inculpatul Dragnea Liviu Nicolae (…) la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Dragnea Liviu Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior. În baza art.81 Cod penal anterior dispune suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal anterior. În baza art.71 al.5 Cod penal anterior executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare.” Așadar, Liviu Dragnea a fost condamnat pentru fapte de corupție!

Celelalte persoane condamnate cu suspendare în același Dosar sunt condamnate în virtutea Legii Referendumului.

Ele nu sunt acuzate de fapte de corupție.

De menționat că potrivit Rechizitoriului DNA din 27 octombrie 2013, prin care Liviu Dragnea și alte 72 de persoane sînt trimise în judecată, lui Liviu Dragnea i se infirmă acuzația de încălcarea a Legii Referendumului, și i se atribuie încălcarea art. 13 din Legea 78/ 2000 care vizează fapte de corupție:

”Fapta învinuitului Nicolae-Liviu Dragnea, care, în calitate de secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării Referendumului din 29.07.2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianţa politică U.S.L. (îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 (cu modificările şi completările ulterioare).”

Ceilalți trimiși în judecată sunt acuzați de încălcarea Legii Referendumului.

Pe drept sau pe nedrept, Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță pentru fapte de corupție. Desigur, se poate discuta dacă faptele pentru care a fost acuzat Liviu Dragnea sunt de corupție și chiar dacă el e vinovat sau nu.

Consiliul Național al PSD din 20 martie 2015 a aprobat în unanimitate o Rezoluție privind ”reguli de integritate şi responsabilitate politică, în cazul apariţiei unor acuzaţii de corupţie asupra membrilor PSD”.

A patra regulă sună astfel:

”4. Membrii de partid condamnaţi în primă instanţă pentru fapte de corupţie îşi pierd, automat, funcţia din partid şi sunt suspendaţi din calitatea de membru de partid.”

Această Rezoluție a fost impusă de Victor Ponta. Liviu Dragnea l-a sprijinit puternic. La vremea respectivă, deși lideri mai lucizi, precum Marian Oprișan, au atras atenția că Rezoluția, unică în rîndul partidelor din România prin  radicalitatea față de corupție, e o capcană enormă pentru PSD, oferind adversarilor care controlează Justiția din România arma de destructurarea a PSD, Consiliul a votat-o în unanimitate.

Evident, dînd curs năravului politicianist românesc, fără discuții contradictorii, fără minima cumpănire a efectelor asupra Partidului.

Impunerea acestei Rezoluții de către Victor Ponta a avut drept temei efortul uriaș de a recupera imaginea boțită de pierderea alegerilor prezidențiale din cauza acuzațiilor de apărător al corupților, dar și strategia de a lua fața celorlalte partide, mai ales a PNL, prin crearea imaginii PSD de partid aflat în avangarda luptei împotriva corupției.

Acum, Victor Ponta, sincer sau nu, se opune aplicării Rezoluției în cazul lui Liviu Dragnea, pe motiv că faptele pentru care a fost condamnat prim vicepreședintele PSD nu țin de corupție, ci eventual de încălcarea Legii Referendumului.

Textul Rezoluției impuse de Victor Ponta și sprijinite de Liviu Dragnea nu lasă loc de întors. El spune clar că sancțiunea se aplică în funcție de Sentință și nu în funcție de interpretarea Sentinței.

Prin urmare, Rezoluția trebuie aplicată.

Fie prin decizia CExN, fie prin actul de voință al lui Liviu Dragnea.

Că prin asta, liderii PSD își dau seama că și-au făcut-o cu mîna lor e o altă poveste.

Preocuparea de imagine cu orice preț se plătește.