PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Să mai spună cineva că adevăratul premier nu-i Liviu Dragnea?!

Autor: | | 13 Comentarii | 7316 Vizualizari
Ion Cristoiu
Marți, 28 iulie 2015, Guvernul a aprobat prima Rectificare bugetară pe 2015. Larma veselă, nițel iresponsabilă, creată și întreținută de Victor Ponta în jurul acestui moment – avem bani cu duiumul, hai să-i facem praf! Cine mai vrea, cine mai dorește? - a împins în plan secund uriașa înfrîngere care a fost pentru premier aprobarea Ordonanței de mărirea salariilor la demnitari, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, în timp ce restul funcționarilor publici vor trebui să aștepte vremuri mai bune.

Nu întîmplător presa Poliției politice a Cotrocenilor s-a grăbit să-l facă pe Victor Ponta, în chip incorect,  principalul profitor al acestei Ordonanțe.

Toate datele arată că Ordonanța a fost impusă de Klaus Iohannis pentru a i se mări salariul ca președinte care nu face nimic, în afară de a se bucura, împreună cu nevasta, de  luxul gratuit oferit de funcție.

Pentru a contracara primejdioasa imagine a unui președinte preocupat pînă la încrîncenare de mărirea salariului său și nu de mărirea salariilor celorlalți muritori, s-a ticluit diversiunea Victor Ponta s-a dat peste cap s-o aprobe.

Pentru a o contracara Victor Ponta s-a grăbit să anunțe pe facebook că-și donează  banii din mărirea de salariu de premier unei echipe de baschet.

Manevră fără succes cîtă vreme presa, în marea ei majoritate, e în mîna Poliției Politice a Președinției, dar mai ales cîtă vreme însăși comportarea stranie a lui Victor Ponta  în privința Ordonanței a înlesnit diversiunea.

O simplă recapitulare a faptelor ne confirmă adevărul că Victor Ponta  a avut o poziție surprinzătoare nu numai în raport cu pozițiile anterioare, dar și cu ceea care ar fi putut exploata din punct de vedere politic din hămeseala de parvenit a lui Klaus Iohannis.

Ziua de vineri, 8 iulie 2015, are toate datele pentru a intra în istoria postdecembristă ca o dublă premieră:

1. Pentru prima dată  în cele șase luni de mandat, Klaus Iohannis, atît de zgîrcit cu declarațiile de presă,  provoacă el o Declarație de presă. Cum la Cotroceni Grupul de presă asista, plictictisindu-se de moarte, la o sindrofie în onoarea unui ambasador care, al Poloniei fiind, nu era prea clar dacă vine sau pleacă, președintele se îndreaptă spre Grupul de presă,  o jurnalistă cu care se vorbise mai înainte – de la Realitatea tv, desigur – pune o întrebare gen ridicat mingea la plasă, și nitam-nisam Klaus Iohannis deschide gura și zice:

„Există o intenţie a guvernului de a creşte salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Pînă la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar reflectă într-o măsură rezonabilă poziţia în stat.

Ştiu că miniştrii, de foarte multe ori, sînt în situaţia ca în propriul minister, un număr mare de funcţionari să aibă o remuneraţie considerabil mai mare decît ministrul, lucru care sigur nu poate fi o soluţie. Cred, de asemenea, că din raţiuni pur populiste nu s-a rezolvat pînă acum această chestiune”.

2. La ora acestei Declarații gen hodoronc tronc, pentru că nimeni n-avea habar de intenția Guvernului  de a crește salariile demnitarilor, Guvernul era în ședință.

În ședința de Guvern respectivă se adoptă ORDONANȚA pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015, document prin care cresc salariile a 48 de demnitari, în frunte cu președintele României. După ședință, Gabriel Oprea, personal, iese în fața presei și face o Declarație de justificare a Ordonanței; doar a Ordonanței, deși  la reuniune fuseseră adoptate și alte acte importante. Premierul interimar  își asumă deplina responsabilitate asupra Documentului:

„Îmi asum atît corectitudinea, cît și oportunitatea acestei măsuri.”

Argumentarea Ordonanței se concentrează pe salariul președintelui:

„Salarizarea din sectorul public nu este un act populist, ci o exigenţă în conformitate cu statutul actual al României. Nu ne putem preface că este normal ca un preşedinte de ţară eruopeană să primească la final de lună aproximativ 1.500 de euro. Ani de zile salariul preşedintelui României a fost mai mic decît salariul unor funcţionari de rang secund din alte instituţii.”

Ulterior, cînd a izbucnit scandalul, Gabriel Oprea a explicat și intervenția președintelui. El declară vineri dimineața pentru Mediafax:

„Miercuri dimineaţa, cînd a venit la Guvern, l-am informat pe Victor Ponta în legătură cu ordonanţa, iar el a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că şeful statului îşi va arăta susţinerea faţă de adoptarea actului normativ. Preşedintele Klaus Iohannis nu mi-a cerut aşa ceva, dar l-am informat în legătură cu adoptarea ordonanţei. Am stabilit cu premierul Victor Ponta, de faţă cu ceilalţi miniştri, să trecem ordonanţa, urmînd să o publicăm în Monitorul Oficial, dacă va fi sprijinită de preşedinte, respectiv să nu o publicăm dacă nu va exista această susţinere – iar în acest caz ordonanţa nu-şi producea efectele. Dacă Victor Ponta va amîna aplicarea acestei ordonanţe, este dreptul său şi decizia sa ca prim-ministru. Aşa s-au întîmplat lucrurile, vă spun cu onestitate”.

Avem astfel a doua premieră postdecembristă. Președintele se pronunță, potrivit unei negustorii, despre o Ordonanță înainte ca ea să fie aprobată de Guvern. Mai mult, președintele acceptă rolul penibil de dătător de semnal, un fel de fluierat din boscheți.

Joi, 10 iulie 2015, la emisiunea lui Cătălin Striblea, după intervenția prin care Administrația prezidențială se disociază de Ordonanță, Victor Ponta cere un drept la replică. În esență, Victor Ponta susține că miercuri, 8 iulie 2015, cînd a ajuns la București, a aflat de Ordonanță și a avut următoarea reacție:

„N-am fost de acord. Am spus că, într-adevăr, demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu Legea salarizării, când măriţi salariile la toată lumea.”

N-a  vrut să intervină pentru stoparea Ordonanței, deoarece n-a vrut să-l faulteze pe Gabriel Oprea care, așa cum s-a văzut mai sus, se înțelesese  cu Președintele să dea semn public că sprijină adoptarea Ordonanței. Văzînd însă, din intervenția lui Dan Mihalache „că domnul Iohannis nu ştie nimic şi n-are nicio treabă cu chestia asta”, Victor Ponta anunță tranșant:

„Și  atunci revin la decizia mea şi miercuri vom adopta o altfel de decizie: nu se măresc salariile la miniştri şi la preşedinte decît odată cu salariile tuturor bugetarilor.”

Realizatorul e uimit. Are loc următorul dialog:

Realizator: Da, da, da. Miercurea viitoare, staţi aşa, adoptaţi o altă decizie care o întoarce pe asta?

Victor Ponta: Da, în sensul că se vor mări salariile la demnitari atunci cînd se măresc la toţi bugetarii.”

Vine ziua de miercuri, 15 iulie 2015. Nici vorbă de respingerea Ordonanței.

Seara, Victor Ponta participă la emisiunea de la B1tv. M-am grăbit să abordez chestiunea Ordoanței, are loc următorul dialog:

Ion Cristoiu: Această ordonanţă o mai aprobaţi dvs sau nu?

Victor Ponta: Eu cred că mărirea salariilor pentru demnitarii este un lucru bun şi trebuie făcut odată, nu înainte, nu după...

Ion Cristoiu: Adică în decembrie...

Victor Ponta: Odată cu un mesaj foarte clar şi o chestie clară cu ceilalţi  /.../

Ion Cristoiu: Nu aţi reuşit? Trebuie retrasă.

Victor Ponta: Categoric, trebuie făcută modificarea la momentul rectificării pentru că ...

Ion Cristoiu: Nu aţi făcut-o, dle prim ministru, ea este de la 1 august şi intră în funcţiune.

Victor Ponta: Dar nu are resursă bugetară.

Ion Cristoiu: Păi şi cum, dacă ea a fost aprobată cum faceţi?

Victor Ponta: În general ...în general, bun, am învăţat atîta în aceşti trei ani şi jumătate ...

Ion Cristoiu: Poate să fie foarte important.

Victor Ponta: Poţi să adopţi un act normativ care nu este prevăzut în bugetul de stat, decidem noi astăzi că o să aducem aici nu ştiu, o biserică ...ca să nu zicem o moschee, dar nu avem resursa bugetară că nu este în buget. Se presupune că înainte de a începe efectiv să facem acest lucru la rectificarea bugetară punem bani în buget, altfel rămîne fără obiect.

Ion Cristoiu: Deci dvs puteţi să renunţaţi la ordonanţă fără să /.../

Victor Ponta: ...sub condiţia ...dacă nu este bugetată, evident că nu, evident că nu se aplică.

Ion Cristoiu: Şi asta cînd se decide?

Victor Ponta: Pe 28 avem rectificarea bugetară, cred, dacă este gata în Ministerul de Finanţe.

Ion Cristoiu: Deci am înțeles eu bine? Nu faceţi un act guvernamental, retrage-l!

Victor Ponta: Nu, pentru că repet, Gabi Oprea nu merită chestia asta, că el a fost corect în chestia asta.

Ion Cristoiu: Am înţeles şi atunci faceţi /.../

Victor Ponta: Şi nu vreau să fie o chestie la adresa lui.

Ion Cristoiu: Iertaţi-mi cuvîntul şmecherie, viclenie, în sensul că ea nu are ...

Victor Ponta: Asta este o experienţă guvernamentală, dle Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Aha, da, în sensul că ea neavînd, ea chiar dacă este trecută pe hîrtie /.../

Victor Ponta: Principiul spun încă odată, eu cred că este corect. (…)

Ion Cristoiu: Nu există nicio şansă să găsiţi în buget bani pentru ăştia, da?

Victor Ponta: Ei! Nu există, există, sigur că /.../ Nu este vorba de impact bugetar, este vorba de un principiu ...

Ion Cristoiu: Găsiţi sau nu?

Victor Ponta: Este vorba de un principiu.

Ion Cristoiu: Am înţeles, deci formula nu va fi retragerea, am înţeles eu bine, ci va fi nu sînt bani!

Victor Ponta: Va fi o formulă politică prin care cel care a fost corect şi anume dl Oprea să nu plătească degeaba ceva ce nu a făcut!”

Victor Ponta anunță așadar o schimbare de  poziție. Nu renunță la respingerea Ordonanței, dar, pentru a nu-l lovi pe Gabriel Oprea, apelează la o șmecherie:

Nu repartizează la rectificarea bugetară din 28 iulie 2015 banii de la Buget pentru  aplicarea Ordonanței.

Astfel, deși n-o respinge, Ordonanța nu-și face efectul.

Era de așteptat ca marți, 28 iulie 2015, înainte de ședința de Guvern sau, poate, după, într-o intervenție tv, Victor Ponta să anunțe că Ordonanța n-a fost bugetată.

Dacă ne gîndim că Ordonanța a picat prost în conștiința românilor, care au văzut, stupefiați, că boierii din Palate, cei care fac și desfac legile, și-au dat singuri salarii babane,  făcînd caz de respingerea practic a Ordonanței, Victor Ponta putea cîștiga substanțial în bătălia cu Klaus Iohannis, cel în stare de o negustorie meschină pentru a-și mări leafa.

Luni, 27 iulie 2015, după Ședința BPN, Liviu Dragnea, noul Stăpîn al PSD, deja pe post de șef al Guvernului, a declarat că Ordonanța va intra în vigoare, deoarece s-au găsit bani de la Buget:

 „Ba eu cred că va intra. O diferenţă de două luni, până la urmă, nu deranjează pe nimeni”.

Poziția lui Liviu Dragnea nu e deloc surprinzătoare. Una dintre condițiile care i s-a pus pentru a ajunge președinte al PSD a fost cea de a face din formațiunea de guvernămînt un partid friendly cu președintele Klaus Iohannis, după ce Victor Ponta a riscat să-l implice într-un război cu Palatul Cotroceni.

Pentru cine nu știe, prin partid friendly, Klaus Iohannis nu înțelege un partid binevoitor cu deciziile de interes național ale Președinției, ci binevoitor cu cerințele tot mai mari ale cuplului  Klaus și Carmen Iohannis în materie de cheltuire a banului public pe luxul prezindențial. Prin rectificarea bugetară  Președinției i s-au suplimentat sumele pentru voiajele externe ale Cuplului, mai precis pentru luxul acestor voiaje externe. Nu putea lipsi dintre cerințele lui Klaus Iohannis față de partidul friendly mărirea salariului de la 1 august 2015.

Liviu Dragnea, a cărei libertate e, prin Livia Stanciu, la degetul mic al lui Klaus Iohannis, nu putea să refuze cele două cerințe ale președintelui. De aceea - poate- a și făcut gestul jignitor de a-l chema pe fostul său șef Victor Ponta să vină la PSD, adică la el, Liviu Dragnea, cu datele rectificării bugetare.

Marți, 28 iulie 2015, Guvernul adoptă Rectificarea bugetară.

Sînt repartizați bani pentru aplicarea Ordonanței.

Asta deși Victor Ponta, așa cum s-a văzut mai sus, se angajase ferm că Ordonanța va fi respinsă prin nealocarea de bani la rectificarea bugetară din 28 iulie 2015.

Liviu Dragnea și-a impus punctul de vedere.

Să mai spună cineva că adevăratul premier nu-i Liviu Dragnea?!

 

Tag-uri: Liviu Dragnea, premierul României, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Rectificare bugetară pe 2015, aprobarea Ordonanței de mărirea salariilor demnitarilor, şedinta de Guvern
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Să mai spună cineva că adevăratul premier nu-i Liviu Dragnea?!.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi