Miercuri, 17 decembrie 2014, dimineaţa. Noii miniştri, trecuţi de Parlament, depun Jurămîntul la Cotroceni. Peste cîteva zile, duminică, 21 decembrie 2014, Traian Băsescu pleacă pentru totdeauna din funcția de Președinte, după un mandat de un deceniu.

E un moment istoric.

Ultimul Jurămînt pe care-l primeşte Traian Băsescu.

Toată lumea se aşteaptă la un moment de telenovelă politică, ivită din melancolia presupusă preşedintelui și conștiința  celor prezenți că vor intra în manuale: o declaraţie a lui Traian Băsescu, făcută cu vocea subminată de emoţie, dacă nu chiar şi o lacrimă, o solemnitate mai solemnă dacă aşa ceva poate exista nu numai în realitate, dar şi în Gramatică.

Spre uluirea tuturor aşteptătorilor, Traian Băsescu a declarat în debutul Ceremoniei:

„Înainte de a începe ceremonia aş vrea să vă citesc un paragraf dintr-o decizie a Curţii Constituţionale, pentru a elimina orice dubiu cu privire la evenimentul de azi. Decizia numărul 98 din 7 februarie 2008. Din textul Constituţiei, rezultă că în cazurile prevăzute la art 1 şi 3 din art 85, numirea de către preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotărîrii Parlamentului şi de învestire pe această bază a miniştrilor de către şeful statului. Hotărîrea organului reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul, este un act obligatoriu, pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decît prin săvîrşirea unor acte grave de încălcare a Constituţiei. Acesta este şi motivul pentru care voi primi astăzi şi jurămîntul domnului Pop şi a domnului ministru al Educaţiei, care au contribuit prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public”.

Nici nu s-au răcit vorbele lui Traian Băsescu în aerul de la Cotroceni că posturile de casă ale lui Victor Ponta – România tv şi Antena 3 – s-au și năpustit asupra președintelui. Gata la datoria de a-l înjura contracost pe Traian Băsescu, eternii Bogdan Chirieac, Radu Tudor, Adrian Ursu  au văzut ca printr-o nălucire fantoma lui Dan Voiculescu de dincolo de gratii făcîndu-le semn să se năpustească la crac și latre.

Şi au lătrat.

Poate că şi unii dintre fanii lui Traian Băsescu, mai emoţionaţi decît preşedintele la gîndul acestui ultim Jurămînt, se vor fi întrebat de ce a simţit nevoia Traian Băsescu să strice atmosfera de solemnitate ţeapănă, presupus melancolică în cazul său.

Răspunsul cere în chip obligatoriu lămurirea gestului asumat de Traian Băsescu.

Marţi, 16 decembrie 2014, într-un efort de a trece un altfel de om după dezastrul din 16 noiembrie 2014, şi la sfaturile echipei sale de consultanţi, cea care l-a dus la eşecul strălucit de la prezidenţiale, Victor Ponta a declarat  că renunţă la doctoratul obţinut prin frauda numită plagiat.

Dezvăluirea Plagiatului a avut loc în vara lui 2012.

Pînă şi un tinichigiu, presupus a confunda doctoratul în Drept  cu doctoratul în Drepți,  şi-ar fi dat seama, ştiind să privească la două coloane de text în același timp,  de adevărul că Victor Ponta a plagiat.

E drept, lucrurile s-au petrecut în tinereţea politicianului şi într-o vreme cînd Adrian Năstase, convins că liderii PSD nu vor mai fi acuzaţi de corupţie, dacă vor avea titlul de doctor, le-a impus colaboratorilor să-şi ia doctoratul, ceva în genul, Vă faceţi doctori în ştiinţe sau vă tai! Cînd a izbucnit scandalul, editorialist la Evenimentul zilei şi pe vremea respectivă fiind, am scris, printre altele, că nu Victor Ponta plagiase, ci cel plătit sau doar rugat să-i croiască o teză, aşa cum ruşii îşi croiesc o rubaşcă.

Scriam atunci şi spuneam la B1tv că  e vorba de o greşeală a tinereţii.

Prin urmare, Victor Ponta trebuia să recunoască această greşeală şi să renunţe la titlul de doctor.

Atît doar.

Să recunoască și să-și ceară scuze.

Victor Ponta n-a făcut acest lucru simplu, obligatoriu elementar în orice societate minim europeană. Democraţia are şi enormul avantaj că satisface nevoia cetăţeanului simplu de a se crede – chiar dacă nu e aşa – la fel de puternic ca şi premierul sau ca şi preşedintele –, prin momentele de umilinţă ale demnitarului, cînd greşeşte, în faţa opiniei publice.

Sunt sigur că, procedînd astfel, Victor Ponta ar fi fost înţeles şi iertat de români şi, poate, dacă s-ar fi comportat mai departe astfel, ar fi cîştigat Preşedinţia în 2014.

Nu ştiu cum e Victor Ponta ca om.

Ştiu sigur însă cum e Victor Ponta ca PSD-ist.

Ciocoi arogant şi îmbuibat!

Sub acest semn, al PSD-ismului de esenţă, Victor Ponta a sfidat opinia publică:

A negat cu aroganţă acuzaţia, şi-a păstrat titlul de doctor şi, ceea ce e infinit mai grav, a pus instituţii ale statului de drept să-l spele de acuzaţie.

Ba chiar, pentru a-şi păstra titlul, în lăcomia sa PSD-istă, el a pus la cale Criza politică numită Suspendarea Preşedintelui.

Marţi, 16 decembrie 2014, prin anunţul că renunţă la doctorat Victor Ponta a recunoscut implicit adevărul acuzației  de plagiat.

Numai că tulburarea antidemocratică din vara lui 2012 rămîne.

Rămîne ca un fapt penal:

Folosirea unor instituţii ale statului de drept în interes personal.

Aceste instituţii n-ar fi încălcat legea de dragul Plagiatorului dacă n-ar fi avut în fruntea lor, printre alţii doi demnitari:

Liviu Pop şi Sorin Câmpeanu.

Faptele lor de atunci au fost definite miercuri de Traian Băsescu drept contribuţie „prin distrugerea de instituţii ale educaţiei la un fals în interes public”.

După opinia mea, în Scandalul din vara lui 2012, vina celor care au terfelit imaginea unor instituţii pentru ca Victor Ponta să-şi păstreze titlul de doctor, e mult mai mare decît a premierului.

Acest adevăr a ţinut să-l marcheze miercuri Traian Băsescu.

Putea să tacă şi să lăcrimeze telenovelistic.

A găsit de cuviinţă că şi acum, la plecare, trebuie să-şi îndeplinească datoria de a spune Adevărul, chiar cu riscul de a fi considerat nebun.

Prin acest moment surprinzător, Traian Băsescu s-a dovedit un președinte jucător pînă la ultima Înaltă Suflare la Cotroceni!