ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Uniunea Europeană e un nou Lagăr socialist. Un Lagăr socialist în care în care Berlinul a luat locul Moscovei

Miercuri, 9 septembrie 2015, președintele Comisiei Europene a prezentat în Parlamentul European poziția Comisiei în chestiunea imigranților: 1. Cota e obligatorie. 2. Cota impusă României e uriașă față de ceea ce au anunțat președintele și premierul că putem lua: 6351 în loc de 1785. Reacția României?

Ca de obicei prin  tînguială de slugă care  vrea să scape de sarcina dată de Stăpîn, dar fără să-l supere: România n-are capacitatea economică de a lua mai mult de 1785 de imigranți, România are probleme economice, România e o țară săracă. Imaginați-vă un soț căruia cineva îi spune să-i dea nevasta pentru o noapte. Soțul, în loc să sară în sus la o asemenea pretenție, începe să se scuze că nu poate, deoarece nevasta îi face dimineața micul dejun și el nu se pricepe la așa ceva. Dacă i-o dă, riscă să plece flămînd la serviciu. Cam la atît se reduce poziția României în cea mai acută și cea mai controversată chestiune a Europei de după cel de-al doilea Război mondial.  Joi, 10 septembrie 2015, Klaus Iohannis a  făcut o Declarație de presă în care a  reluat argumentul că România atîta poate. Despre felul în care Comisia Europeană a decis să impună cote obligatorii și a stabilit cu de la sine putere   cît e  cota fiecărei țări, Klaus Iohannis s-a mulțumit cu o observație delicată:    "Am luat act cu oarece nemulţumire de acest proiect prezentat în Parlamentul European, faptul că din partea Comisiei s-a lucrat pe un proiect destul de birocratic care a fost prezentat. (…)nu cred că este oportun să vorbim de cote obligatorii calculate într-un mod foarte birocratic contabiliceşte aş putea spune, fără a consulta statele membre”. Problema, marea problemă în deciziile Comisiei în privința imigranților n-o constituie faptul că   statele membre n-au fost consultate asupra felului în care s-au calculat cotele, ci faptul că   statele membre au fost puse în fața unor decizii luate deja de Germania în numele UE.

Discursul Comisiei  UE, dar mai ales declarațiile cancelarului german Angela Merkel, ne avertizează asupra unor adevăruri de o importanță colosală pentru destinul Europei: 1. Germania și Franța văd în imigranții de acum nu refugiați, ci solicitatori de rămînere și integrare pe continentul european. 2. Procesul de strămutare a populațiilor din Orientul Apropiat ( și numai, de acolo, ci și din toată Lumea a treia)  în Europa e abia la început. Pe de o parte, pentru că atrași de primirea călduroasă făcută primelor valuri, alte noi valuri se vor năpusti asupra continentului, pe de alta, pentru că stabiliții în UE vor aduce peste puțin timp rudele rămase în Orientul Apropiat. Dincolo de emoțiile manipulate abil de Regizorii Diversiunii, mulți lideri de state din Europa nu reduc dezbaterea la cît de mulți imigranți pot fi primiți din punct de vedere economic. E limpede că imigranții au venit ca să rămînă în Europa și nu pentru a sta temporar, pînă la rezolvarea situației din Orientul Apropiat. E limpede că Germania, prin intermediul instituțiilor UE, pe care le controlează, vrea să impună tuturor țărilor europene un proces istoric de asimilare a populației din Orientul Mijlociu.  Noua Migrație, semănînd cu Migrațiile clasice în materie și de cauze (hunii îi alungă pe avari de pe teritoriul lor, avarii o iau spre Vest și-i alungă pe ostrogoți, ostrogoții o iau spre Vest și dau năvală în Imperiul Roman), va avea pe termen lung consecințe incalculabile pentru Europa. Poate aceste consecințe sînt pozitive. Sîngele moleșit al Europei creștine trebuie împrospătat cu sîngele viguros al popoarelor migratoare. S-a întîmplat altfel cu Imperiul Roman în etapa de decandență? Poate are consecințe negative. Ele, consecințele negative, sînt semnalate de unii, dar cenzura consensului le blochează. A vorbi de diferențe religioase riscă rapida condamnare ca xenofob, cum trăncănește semidoct Victor Ponta. Am scris și am mai spus că România trebuie să-și facă auzită vocea în Uniunea Europeană în chestiunea imigranților. Niciodată n-am avut o mai bună ocazie de a ne afirma, în fine, în UE și în NATO, ba chiar și în Europa, și altfel decît yesmenii de serviciu. Regimul Nicolae Ceaușescu a avut o mie și una de păcate. A avut însă un lucru bun: Prin rolul și locul de rebelă în Lagărul socialist, România a făcut să crească în conștiința cetățenilor mîndria de a fi român. August 1968 a fost momentul maxim de solidaritate națională în jurul lui Nicolae Ceaușescu nu atît pentru că românii intuiau pericolul sovietic, ci pentru că România, spre deosebire de alte țări socialiste, nu urmase turma pe care Moscova o impusese acolo unde erau țări și popoare independente. Mitingul din august 1968 a dat curs unei simpatii sincere față de Nicolae Ceaușescu, pentru că Nicolae Ceaușescu se solidarizase cu Cehoslovacia ca semn public al refuzului de a accepta dictatura Rusiei asupra altor țări din Europa și din lume. După 1989, echipa moscovită care a pus mîna pe România s-a străduit din răsputeri să minimalizeze această poziție a lui Nicolae Ceaușescu, deși – repet – ea îi adusese sprijinul popular. La vreme respectivă eu însumi mă simțeam mîndru cînd unii dintre cei care se întorceau în România de la reuniuni ale Lagărului socialist, povesteau cum prima întrebare pe care și-o puneau cei veniți de la Moscova cînd începea reuniunea era Ce poziție vor avea românii? Ce poziție vor avea ungurii, cehii, nemții, polonezii, nu-i interesau pe Stăpînii de la Moscova. Și de ce să-i intereseze cînd, cu excepția românilor, ceilalți din Lagăr erau simple slugi ale Moscovei?! Nu de rareori, delegații din celelalte țări nici nu știau ce poziție vor lua și nici n-aveau nevoie să știe: De asta se ocupau rușii! Dan Andronic atrage atenția în Evenimentul zilei că actuala Criză a imigranților aduce cu sine o răsturnare și în realitățile Uniunii Europene. Deși chestiunea imigranților e una a întregii UE, Germania își arogă dreptul de a dicta celorlalte țări membre soluția sa. Și cînd spun asta nu mă refer la introducerea cotelor obligatorii, la porunci date altor țări să-i asimileze pe imigranți, ci la poziția față de noua Invazie. Chiar și decizia de a primi și integra în corpul Uniuni Europene a mii, zeci de mii de musulmani, în cadrul celei mai mari strămutări de populație în vreme de pace, e una pe care Germania n-o poate lua de una singură nici măcar pentru ea. Germania face parte din Uniunea Europeană. Vrea Germania să islamizeze Europa? Foarte bine. Dar să întrebe și celelalte țări din Uniunea Europeană. Repet. E posibilă și o decizie a Europei de a înlocui europenii tot mai puțini cu arabi, africani, asiatici. Numai că această decizie n-o poate lua o țară în numele celorlalte țări. Cu atît mai gravă mi se pare poziția de dictat a Germaniei cu cît ea impune și altor țări europene ceea ce ea vrea să facă cu imigranții. Germania are o soluție pentru imigranți. Foarte bine. Numai că ea nici măcar nu catadicsește s-o negocieze bilateral cu țările cărora ea vrea să le impună. Pînă și pe vremea Lagărului socialist, Moscova trimitea totuși mesageri în țările membre ale CAER și ale Tratatului de la Varșovia pentru a discuta soluția pe care voia s-o impună. Ați auzit în zilele din urmă de vreun trimis al Berlinului la București? Nu. Și asta dintr-un motiv simplu. Germania își dictează soluția prin intermediul Uniunii Europene. E drept, așa cum odinioară rușii țineau cont de chinezi, înainte de a lansa dictatul, Germania a obținut acordul Franței. E suficient? Firește că nu. Uniunea Europeană – s-a zis de mii de ori după 1989 – nu e un nou CAER, iar NATO nu e un nou Tratat de la Varșovia. Criza imigranților poate fi semnul că Uniunea Europeană e un nou CAER. Un CAER în care Berlinul a luat locul Moscovei.

Evacuare în Slănic! De ce se surpă o stradă cu patru blocuri și zeci de magazine

Recalcularea pensiei. Ce sunt punctele de stabilitate și de necontribuție