Joi seara, după cum era de așteptat, Sinteza zilei de la Antena 3 a fost consacrată în întregime hulirii DNA pentru că i-a interzis lui Dan Voiculescu să părăsească ţara fără aprobarea procurorului de caz.

Mai înainte, convocat de Andra Miron de la Realitatea tv să-mi zic opinia despre caz, prin telefon, am arătat că scopul chemării la DNA a lui Dan Voiculescu pare a fi blocarea tentativei acestuia de a fugi din ţară de teama unei sentinţe de condamnare cu executare. Am folosit formula pare a fi, din prudenţa impusă de codul profesiei de jurnalist cînd e vorba de ipoteze. Concentrarea atacului de la Sinteza zilei asupra interzicerii lui Dan Voiculescu de a părăsi ţara mă face să cred că Dan Voiculescu intenţiona s-o şteargă din România, profitînd de absenţa unei interdicţii. Altfel nu-mi explic revolta iobagilor săi, în frunte cu Mihai Gâdea, faţă de interdicţia DNA.

Dacă n-avea de gînd să plece, de ce atîta mînie proletară faţă de decizia DNA.?

Pentru a avea certitudinea  că participanţii la emisiune vor transpune în viaţă indicaţia de a huli DNA, Mihai Gâdea a invitat doar oameni de casă de-ai lui Dan Voiculescu: Adrian Ursu, Mircea Badea, Mugur Ciuvică.

A fost, totuşi, o excepţie.

În afara celor prezenți seară de seară în opereta "Jos DNA!", Mihai Gâdea l-a invitat şi pe Călin Popescu Tăriceanu.

Şi Călin Popescu Tăriceanu n-a dezminţit încrederea acordată de Dan Voiculescu.

S-a lansat într-un atac cu spume la gură împotriva DNA.

Urmărind prostituarea incredibilă a celui care părea pînă acum doar prost distins, nu însă și nevertebrat, cineva ne întreba pînă unde poate coborî Călin Popescu Tăriceanu?

Cum pînă unde poate coborî?

Pînă unde poate coborî intestinul gros.

Pînă la anus!

Pe lîngă şedinţa de acuzare împotriva DNA, Sinteza zilei a fost şi o şedinţă de înfierare a statului de drept român, pentru că, în urmă cu doi ani, Referendumul de demitere a preşedintelui a fost declarat invalid.

Dînd curs unei obsesii a propagandei USL-iste, Antena 3 a înfăţişat momentul din vara lui 2012 drept o înfrîngere a voinței populare.

Şi aici s-a pariat pe contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu.

Iar Călin Popescu Tăriceanu în drumul său ireversibil către anus, s-a executat:

„Instituţiile statului, cele pe care trebuie să se bazeze un stat de drept, au reuşit să întoarcă aceste decizii şi punînd un mare semn de întrebare asupra modului cum aceste instituţii ţin cont de părerea populară. În ciuda rezultatului fără echivoc, situaţia este răsturnată şi Băsescu rămîne în funcţie“.

Această zicere a păpuşii cu papion a PSD nu m-ar fi făcut să tresar dacă, tot joi, 3 iulie 2014, dar mai spre prînz, un alt fost şef al PNL şi fost Șef de Senat, Crin Antonescu, n-ar fi declarat acelaşi lucru:

„Dacă ar fi fost o lovitură de stat sau un derapaj de la statul de drept, o hotărîre mai mult decît discutabilă a CC nu ar fi fost respectată. În ciuda a 7,4 milioane de voturi, această hotărîre luată de şase oameni a fost respectată şi, din acest motiv, nu cred că PNL trebuie să prezinte scuze“.

Nu e prima dată cînd Crin Antonescu susţine în public teza potrivit căreia C.C.R. a înfrînt voinţa populară declarînd că Traian Băsescu trebuie să rămînă în funcție.

O simplă întoarcere la fapte ne arată însă că această teză USL-istă, susținută de Crin Antonescu şi acum, cînd USL nu mai există şi el se pretinde un mare apărător al statului de drept, e completamente aiurea.

Despre performanţa de a-l suspenda pe şeful statului în doar trei zile, după un Plan ticluit în culise, n-are rost să mai vorbesc.

Dacă prezidenţiabilul Crin Antonescu crede mai departe că acel hei-rupism procedural s-a numit desfăşurare normală a lucrurilor şi nu lovitură de stat, avem serioase îndoieli în ce priveşte capacitatea sa de a învăţa din greşeli.

Să vedem ce s-a întîmplat în cazul Referendumului de demitere.

Traian Băsescu a adoptat în 23 iulie 2012, poziţia de boicotarea a Referendumului.

Se știa că votul era în favoarea demiterii.

În aceste condiții, obiectivul USL era simplu:

Să scoată la urne cu procentaj de 50% plus unu.

Pe 29 iulie 2012, după închiderea urnelor,  se constată că la vot s-au prezentat doar 46,24% dintre cetăţenii înscrişi pe liste.

Legea Referendumului, pe baza căruia s-a desfăşurat scrutinul din 29 iulie 2012, cerea o participare de peste 50%.

În caz contrar, Referendumul era declarat invalid. Şi, indiferent de numărul celor care votaseră pentru demitere, preşedintele rămînea în funcţie.

Era prezenţa de doar 46,24% o dovadă că românii boicotaseră Referendumul?

Nu cred.

Cred că motivul principal l-a constituit lipsa de interes față de întrebarea pusă de Referendum.

De altfel, răspunsul n-are nici o importanţă.

Importanţă are faptul că, luînd cunoştinţă de solicitarea de boicotare, USL trebuia să scoată la vot peste  50% dacă nu chiar peste 80%, dintre cei înscriși pe listele electorale.

Nu de alta, dar suspendarea a fost prezentată ca expresia urii împărtăşite de toţi românii faţă de Traian Băsescu.

Poate Traian Băsescu era urît nu de 80% dintre români.

Poate era urît de 120%.

Nici aceste lucruri n-au importanţă.

Importanţă are faptul că, deşi ştiau că pentru demiterea lui Traian Băsescu trebuia să iasă la vot peste 50% dintre români, liderii USL n-au reuşit să atingă cifra asta.

S-au dat peste cap, au fraudat pe rupte.

N-au reuşit însă.

În aceste condiţii, minimul respect faţă de Constituţie, faţă de Legi, faţă de statul de drept impunea ca în seara lui 29 iulie 2013 sau a doua zi, după anunţarea de către BEC a rezultatelor oficiale, Victor Ponta şi Crin Antonescu să iasă şi să-şi recunoască înfrîngerea.

N-au reuşit să scoată lumea la vot în proporţia pe care şi-au propus-o.

Asta-i piesa!

Într-o democrație un candidat poate ajunge președinte și cu un vot în plus față de contracandidat.

Cei doi nu fac asta.

Urmează – ne amintim cu toţii – aproape o lună de coşmar, în care Victor Ponta şi Crin Antonescu se dau peste cap pentru a înfrînge Constituţia. Presiunea ieşită din comun a liderilor UE, a Administraţiei americane adăugată unor tresăriri de corectitudine, precum cea a lui Ioan Rus, ministru de Interne, au obligat pe Victor Ponta şi Crin Antonescu să respecte Constituţia.

Pe 21 august 2012, CCR a invalidat Referendumul.

Decizie care ar fi trebuit dată la cîteva zile după Referendum.

Teroarea exercitată de USL asupra CCR a făcut ca instituţia să şovăie.

Doar cînd au văzut extraordinara presiune internaţională pentru respectarea statului de drept, judecătorii CCR au avut curaj să respecte Constituţia.

Aşadar, la 21 august 2012, CCR n-a făcut altceva decît să respecte Constituţia.

Doar votul celor 7,4 milioane de cetăţeni, invocat de USL?

Constituit într-un excepţional semnal privind antipatia populară faţă de Traian Băsescu, acest vot nu putea frînge Constituţia.

E un lucru pe care ar fi trebuit să-l înveţe Crin Antonescu măcar după ce-a ieşit din USL.

Nu l-a învăţat.

De ce?

Răspunsul îl dă uluitoarea identitate dintre poziţia sa şi cea a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a intrat în sfera de seducţie a USL.

Crin Antonescu n-a ieşit din sfera de seducţie a USL.

USL trăiește! Prin Călin Popescu Tăriceanu și Crin Antonescu!