Scena politică românească seamănă cu jungla nu numai prin faptul că partidele se mănîncă între ele, fără ca prin asta să dispară, dar şi prin bizareriile peste care poţi să dai. În junglă, călătorul se poate trezi în faţa unei vietăţi care pare rîmă deşi, la o adică, zboară.

Pe scena noastră politică întîlneşti ciudăţenia numită Partidul Conservator, un soi de abatere genetică de la normalul politic:

Deşi are parlamentari de vreun deceniu şi ceva, Partidul Conservator n-a participat niciodată pe cont propriu la vreun scrutin postdecembrist. De fiecare dată, el a avut parlamentari în urma unei negustorii cu un partid mai puternic: PSD, PNL.

Partidul Conservator, care înseamnă de fapt Dan Voiculescu, îi pune la dispoziţie partidului mai puternic Trustul de Presă al Mogulului, asemenea unei camere închiriate cu ora unui cuplu de un hotel cu statut de bordel ilegal. În schimb, partidul mai puternic trece pe listele sale candidaţii Partidului Conservator, care, de fapt, e Partidul Dan Voiculescu.

Și uite așa, pe scena noastră politică se găsește un partid care, practic, nici nu există, pentru că el nu participă la alegeri, un fel de luptă pentru existență în politică încă de pe vremea republicii romane.

Pentru ca bizareria să fie şi mai nedumeritoare, sîmbătă, 26 aprilie 2014, Partidul Conservator a avut un Congres Extraordinar. Un partid care nu există a avut un moment întîlnit de regulă la partidele care există. E ca şi cum surdo-muţii din România ar avea un Festival naţional de coruri mixte.

SUnt sigur că nimeni de pe cuprinsul patriei noastre n-ar putea să răspundă la următoarele întrebări, cărora, în cazul oricăror alte formaţiuni, li s-ar da un răspuns pe loc:

1) De ce a fost nevoie de un Congres Extraordinar al PC?

2) Ce s-a discutat la acest Congres?

3) Ce lideri ai formaţiunii în afara lui Ăla Micu, ştiut doar pentru că e ministrul Agriculturii, au fost aleşi sau realeşi la acest congres?

4) De ce-şi spune partidul lui Dan Voiculescu Partid Conservator cînd s-ar putea numi, la fel de bine, Partidul Laptelui  proaspăt smîntînit sau Partidul mîțelor la menopauză?

Am întreprins această introducere pentru a scoate în relief că singurul fapt prin care Congresul PC a intrat în atenţia presei a fost prezenţa lui Victor Ponta la această sindrofie.

De ce s-a dus Victor Ponta la Congresul Extraordinar al Partidului Conservator?

La întrebarea asta specialiştii în comerţ politic vor răspunde că şeful Guvernului a simţit nevoia să binecuvînteze cu prezenţa sa Congresul unei formaţiuni care aparţine Coaliţiei de Guvernare.

Asta ar spune analiştii politici dispuşi să cearnă politica românească de azi cu sita politicii din Europa Luminilor.

Cine e conştient însă că trăieşte într-o Românie a paradoxurilor va dibui că Victor Ponta a fost la Congres din alte motive decît cele de politețea politică.

El a fost pentru:

A se ploconi în fața lui Dan Voiculescu, instalat în fotoliul de președinte fondator al PC ca pe un tron.

Acest mini Berlusconi din Balcani, pe care toată lumea îl vede ca şi condamnat de Curtea de Apel (spre deosebire de mine, care-l văd dacă nu achitat, atunci măcar amînat la calendele greceşti) a venit la Congres tocmai pentru a se putea bucura de temenelele  lui Victor Ponta.

A îndeplini unul dintre obiectivele de campanie electorală pentru prezidențiale.

De mai mult timp, încă din vara lui 2013, cînd de altfel Crin Antonescu şi-a dat seama de asta, Victor Ponta s-a angajat, în campania electorală pe şest pentru prezidenţialele din 16 noiembrie 2014. Spre deosebire de Adrian Năstase, care s-a decis abia în ultimul moment, Victor Ponta îşi pregăteşte candidatura în cadrul unei strategii complexe, desfășurate pe termen lung.

Din această strategie au făcut şi fac parte:

1) Scoaterea PNL din Guvern pentru ca PSD să poată spune că pe Victor Ponta l-a obligat viaţa să candideze. E vorba de trucul folosit şi de Traian Băsescu în octombrie 2004, cînd şi-a anunţat candidatura ca o constrîngere a vieţii (boala lui Theodor Stolojan).

2) Împărţirea cu Traian Băsescu a electoratului. Preşedintele a luat electoratul anti-PSD, iar Victor Ponta electoratul anti-Băsescu.

3) Dobîndirea a două televiziuni: România TV şi Antena 3, care-i spală rufele murdare în public.

4) Comedia lui Şovăi să candidez, dar la o adică, mă voi sacrifica.

5) Cultivarea imaginii de candidat al unei largi Coaliții, și nu doar a PSD. Pe de o parte pentru că, lovit de năravul grandilocvenței, Victor Ponta se vrea un fiu al întregului Popor și nu numai al Poporului PSD-ist. Pe de alta, pentru a se putea prezenta în ochii electoratului drept un candidat scutit de semnificare de a fi de Stînga, parte a scenei politice românești care pute rîtanilor PSD, cu pretenții de Malaxa postdecembrist.

Acest ultimul obiectiv explică prezenţa la Congresul Extraordinar al PC.

La reuniune, Daniel Constantin i-a cerut lui Victor Ponta să candideze la preşedinţie.

Victor Ponta a răspuns:

„Nu candidez la preşedinţie decît dacă am sprijinul PC!“

Congresul Extraordinar îşi găseşte motivarea:

A fost unul dintre momentele campaniei electorale.

Cel de-al doilea îl constituie acţiunea de strîngere de semnături de către UNPR.

Care ar fi al treilea moment?