România riscă sancțiuni, din cauza meciului cu Belgia

România riscă sancțiuni, din cauza meciului cu Belgia

Naționala României este prinsă într- un scandal uriaș, după ce ziariștii de la „Gazeta Sporturilor” au descoperit că, în 2012, la meciul amical cu Belgia (scor 2-1), s-au petrecut nereguli grave.

 Mai exact, selecționerul Victor Pițurcă a efectuat opt schimbări în loc de șase, așa cum prevedea înțelegerea.

Oficialii FIFA au anunțat că partida va fi radiată din palmaresul României și Belgiei, deci practic nu s-a disputat. Este inexplicabil de ce oficialii naționalei au apelat la strategia cu opt schimbări, din moment ce ar fi trebuit să știe că nu au dreptul la mai mult de șase. Chiar și arbitrul italian Mauro Bergonzi, retras între timp din activitate, a fost complice și a falsificat raportul de joc.

S-ar putea dicta o depunctare

Ne puteți urmări și pe Google News

La acea vreme, FRF era condusă de Mircea Sandu, iar director sportiv era Ovidiu Costeșin, cel care se ocupa cu oficializarea schimbărilor.

Naționala și-a îmbunătățit coeficientul după acea victorie, care acum nu mai este valabilă. În acest moment există riscul ca oficialii FIFA să sancționeze prima reprezentativă, cu o depunctare, în preliminariile Mondialului din 2018, din cauza neregulilor de la meciul cu Belgia.