Românul care a SFIDAT moartea. A supravieţuit 4 zile în munţi deşi avea BAZINUL RUPT

Românul care a SFIDAT moartea. A supravieţuit 4 zile în munţi deşi avea BAZINUL RUPT

Un tânăr biolog din Cluj a oferit o lecţie de viaţă uluitoare. A supravieţuit miraculos în munţi, deşi a căzut 15 metri în gol de pe stânci, la o altitudine de peste 2.000 de metri. Acesta, deşi avea bazinul rupt, s-a târât aproximativ trei kilometri în lupta sa de supravieţuire.

După patru zile de chin, tânărul a ajuns la un refugiu unde a fost găsit de nişte ciobani. Tânărul nu avea nici semnal la telefon, aşa că a fost nevoit să se ajute singur, informează România TV. Din cauza rănilor, tânărul nu a putut să stea în picioare. S-a târât până a ajuns la refugiul unde a fost descoperit de cioban. Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a avut mâncare doar pentru trei zile. Astfel, în momentul când a fost găsit, bărbatul nu mai mâncase de 24 de ore. Tragicul accident s-a petrecut în munţii Cindrel, din judeţul Sibiu.

"A supravieţuit după trei nopţi petrecute la altitudine de 2000 de metri, pe ploaie, pe vânt. Temperatura noaptea a scăzut undeva la 7 grade. Ziua cea mai mare temperatură a fost maximum 15 grade. Totuşi a reuşit să supravieţuiască doar cu hainele de pe el", a spus un salvamontist.

Tânărul a fost dus la Spitalul din Târgu Mureş, iar acum este în afara oricărui pericol.

Ne puteți urmări și pe Google News