PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Romii cer Germaniei noi daune pentru chinurile îndurate în perioada Holocaustului

Autor: | | 2 Comentarii | 508 Vizualizari
Romii care au supraviețuit Holocaustului şi urmaşii acestora cer Germaniei noi despăgubiri pentru chinurile suferite în lagăre.

25.000 de romi au fost deportați în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Frigul, foamea și tifosul au ucis aproape o jumătate dintre aceștia, iar ceilalți s-au întors acasă, conform Digi 24

Ei cer din nou despăgubiri statului german. Deși, în România, există mai puțin de 200 de supraviețuitori ai lagărelor naziste, romii vor bani și pentru urmașii victimelor.

Ne-o luat banii, ne-o luat tot. Un rând de haine, un rând de haine ne-o lăsat, numa'. (Mâncam) lubeniță, iarbă, ce da Dumnezeu. Să ai ceva în stomac”, povestește un supraviețuitor.

Dintre deportaţi, nici măcar o jumătate nu s-a întors acasă.

Germania a acordat, la începutul anilor 2000, o răsplată de 7.000 de euro pentru fiecare supraviețuitor, cu titlul de recompensă pentru munca depusă în lagăre. În plus, statul german a acceptat să le plătească și o pensie viageră de 200 de euro. Asociațiile de romi spun însă că ar trebui achitate compensaţii şi urmaşilor victimelor Holocaustului.


Tag-uri: romi, holocaust, germania, germania nazista, romi holocaust, holocaust romi, holocaust germania nazista, holocaust germania, al doilea razboi mondial
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Romii cer Germaniei noi daune pentru chinurile îndurate în perioada Holocaustului.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii