Roșca-Stănescu, despre viața în pușcărie: „Am scris zilnic, am publicat zilnic”

Roșca-Stănescu, despre viața în pușcărie: „Am scris zilnic, am publicat zilnic”

Din ușa închisorii, jurnalistul a spus că va face în continuare politică, dar nu din Parlament sau într-un Executiv „sfâșiat”, ci din direcția societății civile și din scris. „Voi publica în continuare”, a promis acesta

Jurnalistul Sorin Roșca-Stănescu (67 de ani), fost senator PNL, a fost eliberat ieri din Penitenciarul Jilava. El a executat nouă luni de închisoare din condamnarea de doi ani și patru luni primită în dosarul „Rompetrol”. „În spatele meu, acolo unde vedeți sârma aia ghimpată, există foarte mulți răufăcători, dar și un număr alarmant de mare de oameni nevinovați, care sunt victime voite sau din lipsă de profesionalism ale unor procurori și judecători”, au fost primele sale cuvinte spuse în libertate.

A predat deținuților

El a spus că în închisoare a lucrat foarte mult și chiar a predat deținuților istoria civilizației. „Am lucrat foarte mult, am citit foarte mult, am ținut cursuri de istorie a civilizației, care mi-au făcut mare plăcere”, a spus Stănescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fostul senator a precizat că își va lua câteva zile de pauză și va face un control medical, după care va încerca să vadă cum poate pune umărul ca în închisori să fie mai puțini oameni nevinovați, iar în societate să fie mai puține victime ale răufăcătorilor. „Avem un Parlament care, după părerea mea, a sucombat în fapt și mai există doar în formă, un Parlament foarte asemănător celui din Federația Rusă, adică un non-parlament”, crede fostul senator.

El a mai apreciat că Executivul este „rupt” între două palate, iar puterea judecătorească nu este nici liberă, nici independentă și departe de a fi nebutonată politic.

Condamnarea

În octombrie 2014, magistrații Curții de Apel București l-au condamnat definitiv pe Roșca -Stănescu la doi ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de utilizare de informații privilegiate și constituire a unui grup infracțional organizat. Asta după ce Tribunalul București a decis achitarea.

Dosarul creditelor

În luna mai 2015, Roșca- Stănescu a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT pentru înșelăciune, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat. El ar fi făcut un credit de 3 milioane de euro de la BRD. Împrumutul ar fi fost luat în aceeași zi în care a depus actele, cu sprijinul unui director din bancă. Roșca- Stănescu nu ar fi plătit ratele, iar garanțiile depuse au fost insuficiente pentru ca banca să poată recupera banii.