Rusia a adus Siria în pragul unui război global în Orientul Mijlociu, care ameninţă să atragă toate puterile globale şi regionale | PULSUL PLANETEI

Iulian Chifu
Autor: | | 38 Comentarii | 5621 Vizualizari

Federaţia Rusă a găsit cea mai bună formulă şi oportunitate pentru a afirma o politică ofensivă, agresivă, violentă în Orientul Mijlociu, pentru a se poziţiona ca superputere, a-şi aloca un loc major la masa de negociere şi a impune propriile soluţii şi interese în regiune.

 Ignorând pe deplin orice raţiune, negociere şi soluţie, Rusia a aruncat în aer aranjamentele regionale, în tentativa asumată de a submina interesele occidentale, până la punctul în care Siria e aproape de a fi teatrul de declanşare a unui război global în regiune, fiecare cu fiecare, cu speranţa că Moscova, care a iniţiat turbulenţa nebună, va profita la maximum la masa verde. În fapt, Rusia a procedat cinic, profitând de lipsa de control democratic şi de unicitatea sa de stat puţin preocupat de viaţa, securitatea, bunăstarea şi binele propriilor cetăţeni, care ştiu să îndure pentru grandoarea Mamei Rusii, aşa încât a trecut peste suferinţe, lipsuri şi nevoi, a hrănit populaţia cu propagandă pentru a contabilizat susţinerea aventurilor militariste ale lui Putin. În Siria, deşi nu vorbim despre un interes de viaţă şi de moarte, despre un interes vital, Rusia a alocat resurse enorme şi procedează în pas de metronom, valorificând campania electorală din SUA şi un preşedinte american retractil, la final de mandat, care nu-şi asumă responsabilităţi, şi urmare a unui început de mandat contraproductiv cu primirea Premiului Nobel pentru Pace, pe care s-a crezut obligat să-l respecte, prăbuşind America şi Occidentul în delăsare, stagnare strategică, contemplare şi neimplicare în marile probleme ale lumii, şi pe seama unei subaprecieri a capacităţilor Rusiei şi a paşilor săi.

Ceea ce face Rusia – începând cu Georgia, Crimeea, Estul Ucrainei şi Siria - devine reţetă: o abordare militară virulentă, prin surprindere, blitzkrieg, apoi negocieri tactice de tip încetarea focului, cu marcarea avantajalor de etapă şi a poziţiei dominante, în timp ce opţiunea militară e deschisă, presiunea, repoziţionarea de armament, intervenţia e la degetul mic, la simpla semnătură a lui Putin, urmată de o ariergardă de efort diplomatic major menit - după ce a fentat startul şi a creat problema, după ce a supralicitat-o militar - să câştige şi pacea şi avantaje maximale la masa verde. Tupeu, forcing, agresivitate, susţinere necondiţionată acasă, valorificarea lentorii şi inerţiei occidentale şi celebrul occidental şi prea des întâlnit argument: „Rusia nu o să facă asta, nu poate să facă asta, nu e logic, pierde mult pe termen lung”. Un calcul eronat, dublat de lipsa totală de apetit a UE de a se implica direct, military, şi de lipsa de coerenţă în a presa cu greutatea economică. În plus, o capacitate redusă a UE şi a statelor membre, cu precădere a marilor puteri, de a gestiona simultan mai multe crize şi de a le surprinde interdependenţele, respectiv de a le aborda integrat. O slăbiciune caracteristică, dar mortală în lumea mişcărilor rapide şi abile a unor actori fără complexe şi limitări. În Siria, teatrul de operaţiuni pentru războiul global e pregătit. Actorii globali şi regionali sunt pe teren, armamentele, trupele şi voinţele sunt angajate, toate liniile frontului contemporan s-au reunit sub aceeaşi cupolă, în spaţiu restrâns geografic, acolo unde şi o eroare, o întâmplare, o apăsare prea nervoasă pe trăgaci poate să ducă la declanşarea conflagraţiei regionale ca întindere, dar globale ca participare, şi cu capacitate enormă de escaladare. Avem şi terorism - Statul Islamic şi luptători străini, plus jihadişti europeni care revin cu toate aptitudinile dobândite în război, şi refugiaţi – valuri, valuri, parcă stârnite special spre a inunda Europa, şi războiul suniţi-şiiţi, şi rivalitatea turco-kurdă, şi aspiraţii de creare a statului kurd, şi rivalitatea regională Iran-Arabia Saudită, şi problema controlului şiit iranian a vecinătăţii Israelului, prin continuumul ce se creează acum, şi rivalitatea nou regăsită ruso-turcă, şi prezenţa coaliţiei anti- ISIL cu toate forţele occidentale angajate, şi prezenţa faţă în faţă a armatelor şi trupelor speciale ruso-americane care au repatriat deja, în ambele părţi, sicrie cu victime din confruntarea directă. Toate ingredientele unei furtuni perfecte, a războiului global.

Peste toate, dacă mai lipsea ceva, avem o înţelegere parţială la Munchen, care nu e respectată, o încetare parţială a focului până la sfârşitul săptămânii, sub faldurile căreia Rusia nu încasează costurile continuării bombardării opoziţiei lui al- Assad dar şi a spitalelor, şcolilor din zona turkmenă şi sunită, în schimb continuă ofensiva stabilirii poziţiei avantajoase de pe care va aborda ulterior negocierile la masa de negocieri. Şi, bomboana de pe colivă, o Conferinţă de Securitate de la Munchen unde - ne-o spune direct secretarul general al NATO, Stoltenberg - Rusia a ameninţat cu utilizarea bombei atomice. Cred că e de ajuns ca şi România să iasă din letargie, să-şi caute toate resursele umane, militare şi de parteneriat pentru a aborda responsabil perioada complicată ce vine.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...