Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Rusia a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală

Forţele strategice ruse au efectuat astăzi cu succes un test cu o rachetă balistică intercontinentală RS-24 Yars (SS-29 conform clasificării NATO), a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Racheta a fost lansată la ora 10:40, ora Moscovei, de la cosmodromul Pleseţk, situat în nord-vestul Rusiei. Proiectilul a căzut în zona planificată, şi anume în poligonul Kura din peninsula Kamceatka, la circa 8.000 de kilometri de punctul de lansare.

 

Conform sursei citate, obiectivul testului a fost verificarea performanţei unei categorii de rachete dintr-o clasă comparabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această rachetă poate purta mai multe ogive nucleare cu ghidaj individual.

 

Este al doilea test cu rachetă balistică intercontinentală efectuat anul acesta de armata rusă, după cel de pe 4 martie, şi el se produce în contextul tensiunilor crescânde în relaţiile dintre Moscova şi statele occidentale ca urmare a crizei din Ucraina, amintește Agerpres.