Rusia ar putea livra trei vaccinuri contra Ebola

Rusia ar putea livra trei vaccinuri contra Ebola

Vaccinurile ar putea fi furnizate în şase luni, a declarat astăzi ministrul rus al Sănătăţii, Veronika Skvorţova, relatează AFP.

"Am creat trei vaccinuri (...) şi credem că vor fi gata în următoarele şase luni. Unul este gata pentru un test clinic", a anunţat ministrul rus la televiziune, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

Oficialul rus a mai precizat că unul dintre vaccinuri a fost creat pe baza unei tulpini inactive a virusului.

Epidemia de febră hemoragică, care s-a răspândit din Guineea, de la sfârşitul lui decembrie 2013, s-a soldat cu 4.033 de morţi până acum, potrivit celui mai recent bilanț prezentat, pe 8 octombrie, de OMS. În total, 8.399 de persoane au fost infectate, în şapte ţări.

Ne puteți urmări și pe Google News