RUSIA: Cinci ONG-uri, declarate „agenţi ai străinătăţii”

RUSIA: Cinci ONG-uri, declarate „agenţi ai străinătăţii”

Cinci ONG-uri ruseşti, printre care şi principala organizaţie de apărare a drepturilor omului Memorial, au fost înregistrate, ieri, de Ministerul Justiţiei ca fiind „agenţi ai străinătăţii”, calificativ pe care ele îl resping.

ONG-urile ruseşti Memorial, Agora, Verdictul public, Avocaţi pentru libertate şi drepturi constituţionale (Jurix) şi grupul pentru apărarea mediului Ekozachita desfăşoară „activităţi politice” şi beneficiază de finanţări străine, ceea ce justifică înregistrarea lor în calitate „de agenţi ai străinătăţii”, a explicat Ministerul Justiţiei, într-un comunicat publicat de agenţia de presă rusă Ria Novosti, citată de Agerpres.

Trei dintre ONG-uri - Memorial, Jurix şi Verdictul public - au anunţat că resping această denumire, care are conotaţii foarte negative în Rusia, unde era aplicată opozanţilor acuzaţi că ar fi în solda Occidentului în anii 1970-1980.

„Hotărârea autorităţilor ruse de a decima organizaţiile societăţii civile independente rămâne neschimbată”, a denunţat într-un comunicat John Dalhuisen, responsabil pentru Europa şi Asia Centrală al ONG Amnesty International.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Problema pe care ar trebui să şi-o pună ruşii este: cine le va proteja drepturile când aceste ONG-uri vor fi dispărut?”, a continuat el.

La sfârşitul lunii martie, preşedintele rus, Vladimir Putin, declarase că legea asupra ONG-urilor - care le obligă pe cele care beneficiază de finanţări străine şi au o activitate politică să se înregistreze şi să se afişeze ca „agenţi ai străinătăţii” - ar trebui ameliorată.

Legea, adoptată în iunie 2012, în cursul revenirii sale la Kremlin pentru un al treilea mandat, a fost de atunci întărită, permiţând Ministerului Justiţiei să înregistreze sub această denumire ONG-uri ruseşti fără consimţământul acestora.