Rusia crește presiunile asupra Ucrainei. A majorat cu 44% prețul gazelor

Rusia crește presiunile asupra Ucrainei. A majorat cu 44% prețul gazelor

Rusia a majorat astăzi, cu 44%, preţul gazelor naturale livrate Ucrainei, după expirarea unui discount acordat la sfârşitul anului trecut, potrivit Bloomberg.

Astfel, reprezentanții Gazprom au anunţat că majorarea tarifului respectă contractul şi este necesară întrucât Ucraina datorează peste 1,7 miliarde de dolari pentru gazele cumpărate de la începutul anului trecut.

"Discountul pentru preţul gazelor nu mai poate fi folosit", a afirmat astăzi directorul general al Gazprom, Alexey Miller, adăugând că Ucraina nu a reuşit să plătească gazele primite în 2013 şi nu plăteşte integral nici pentru livrările curente.

Decizia creşte probabilitatea ca Gazprom să ameninţe cu blocarea livrărilor către Ucraina, care cumpără circa jumătate din necesarul de gaze din Rusia, lucru care s-a mai întâmplat de cel puţin două ori din 2006.

Ne puteți urmări și pe Google News