Rusia: Paradă militară - 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial

Rusia: Paradă militară  - 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial

Cu ocazia marcării a 70-a de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a început în dimineaţă aceasta în Piaţa Roşie din Rusia, parada militară.

În prezenţa a circa 20 de lideri străini la parada militară din Rusia, se remarcă preşedinţii chinez Xi Jinping, preşedintele indian Pranab Mukherjee, cel egiptean Abdel Fattah al-Sissi şi cubanez Raul Castro, precum şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon, informează AFP.

Cei prezenţi la paradă pot vedea noul tanc Armata T-14 prezentat ca cel mai puternic din lume de către constructorul său, rachete balistice intercontinentale cu o greutate de peste 50 de tone fiecare şi pe cei 16.000 de soldaţi participanţi la defilare, potrivit agerpres.

Sâmbătă seară sunt prevăzute concerte şi focuri de artificii în mai multe zone ale capitalei ruse.

Ne puteți urmări și pe Google News

Festivităţile de la Moscova au loc într-un context diplomatic tensionat între Rusia şi Occident. Puţinii responsabili europeni aflaţi sâmbătă în capitala rusă nu asistă la paradă, aşa cum este cazul şefului diplomaţiei franceze Laurent Fabius.

Duminică, a două zi după ceremoniile din capitala rusă, cancelarul german Angela Merkel va veni la Moscova pentru convorbiri cu preşedintele rus Vladimir Putin.