Rusia și-a suplimentat trupele la frontiera cu Ucraina ca măsură de precauție

Rusia și-a suplimentat trupele la frontiera cu Ucraina ca măsură de precauție

Forțe armate ruse suplimentare au fost desfășurate la frontiera cu Ucraina ca răspuns la instabilitatea din această țară, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului, o deviere de la explicația anterioară potrivit căreia trupele se aflau acolo pentru exerciții de rutină, informează Reuters.

'Avem... forțe în regiunea de la granița ucraineană. O parte din aceste forțe staționează acolo permanent, altele sunt acolo pentru a întări (forțele existente — n.r.), pe fondul a ceea ce se întâmplă în Ucraina', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, la postul de televiziune Rossiya 1.

'Iertați-mă, dar (Ucraina) este o țară unde tocmai a avut loc o lovitură de stat militară, și este normal ca orice țară să ia măsuri de precauție pentru a-și asigura securitatea', a spus Peskov. El a adăugat că, în calitate de stat suveran, Rusia are dreptul să-și desfășoare trupe oriunde pe teritoriul său fără niciun fel de restricții. Peskov a respins acuzațiile potrivit cărora armata rusă se implică în evenimentele de pe teritoriul ucrainean. Astfel de afirmații sunt 'complet greșite', a insistat Peskov, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News