Editura Evenimentul si Capital

Rusia și China vor să-și facă BAZĂ pe Lună. ÎMPREUNĂ!

Rusia și China vor să construiască împreună o bază pe Lună
Autor: | | 9 Comentarii | 1437 Vizualizari

Pe măsură ce relațiile cu Occidentul ale Rusiei îngheață pe fondul crizei din Ucraina, se încălzesc tot mai mult cele cu fosta mare rivală, China.

Vicepremierul rus Dimitri Rogozin, aflat într-o vizită în China, a declarat marți, la Hangzhou, că Moscova și Beijingul vor finaliza în mai negocierile privind crearea în colaborare a unui elicopter care poate fi folosit atât în scopuri civile cât și militare. În plus, cele două țări studiază posibilitatea de a colabora pentru crearea unei baze lunare.

În aprilie, China a devenit prima țară care a primit aprobarea de a achiziționa sistemul anti-aerian rusesc S-400, unul dintre cele mai performante din lume. Cu o lună înainte, în martie, United Aircraft Corporation, companie de stat a Rusiei, a anunțat că va colabora cu industria aeronautică din China pentru dezvoltarea unui avion cicil de mari dimensiuni, care ar trebui să fie gata până în 2021.

Rogozin, citat de site-ul Comisiei guvernamentale pentru Industria Militară a Rusiei, a declarat:

„Rusia și China sunt pe cale să devină, așa cum ne-am dorit, nu doar vecini, ci și state puternic integrate.”

Accelerarea cooperării militare, dar și economice, dintre cele două țări are loc pe fondul sancțiunilor occidentale, în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. După aproape zece ani de negocieri, Rusia a anunțat în mai 2014 încheierea unui mega-acord cu China, de livrări de gaze naturale. Acesta se va desfășura pe o durată de 30 de ani și are o valoare de mai multe miliarde de dolari.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate