Rusia simulează atacuri asupra NATO în Marea Neagră

Rusia simulează atacuri asupra NATO în Marea Neagră

Manevrele navale începute ieri de Alianța Nord-Atlantică au oferit armatei ruse prilejul de a-și testa noile avioane de luptă Suhoi 30.

NATO a început ieri manevre militare navale în Marea Neagră la care participă și marina turcă, bulgară și română. Din forţa navală de reacţie rapidă participantă la aceste aplicaţii fac parte crucişătorul american USS Vicksburg şi nave din Canada, Germania, Italia. România va participa la aceste manevre cu fregata Regina Maria. Exercițiile navale vor include, printre altele, simulări de atacuri antiaeriene și antisubmarin și au drept rol principal asigurarea aliaților din regiune că NATO rămâne un bloc militar angajat principiului apărării colective. Acesta este cel de-al doilea exercițiu care implică un grup naval, primele manevre având loc în septembrie 2014, alături de marina militară ucraineană.

Rusia reacționează

În paralel, după un scenariu deja previzibil, Rusia desfășoară un amplu exerciţiu militar în sudul țării, inclusiv în peninsula Crimeea, anexată anul trecut de Moscova. În acest context, mai multe nave de război și avioane rusești au fost reperate în zona Mării Negre unde sunt programate exerciţiile militare ale NATO, dar au acţionat în conformitate cu normele internaţionale. „Ei au planurile lor, noi le avem pe ale noastre”, a declarat contraamiralul Brad Williamson, comandantul flotilei NATO, citat de agenţia bulgară BTA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai grav este însă că armata rusă se folosește de prezența navelor de război ale NATO pentru a testa noile avioane multirol Su-30. Mai exact, piloții ruși au primit ordin să localizeze navele Alianței și să simuleze un atac asupra lor pentru a testa capacitatea sistemelor defensive. Un comandant NATO a dat însă asigurări că Alianța știe de aceste manevre ale aviației ruse și că urmărește avioanele Su- 30 și, dacă este nevoie, navele din Marea Neagră vor răspunde unei agresiuni militare. „Grupul de nave este capabil să se apere și este foarte bine protejat de o serie de sisteme defensive sofisticate”, a declarat acesta siteului american Free Beacon.

Rusia, tot mai iritată

Potrivit presei de la Moscova, aviația rusă s-a concentrat, în timpul acestor manevre, asupra principalelor nave de flotila NATO: USS Vicksburg și fregata turcească TCG Turgutreis. Armata rusă, citată de RIA Novosti, susține că exercițiile sale nu sunt deplasate în condițiile în care navele NATO oricum simulau respingerea unui atac aerian al aviației ruse. Analiștii subliniază însă că atitudinea tot mai agresivă a Rusiei trădează nervozitatea resimțită la Moscova de relocarea de forțe ale Alianței în estul Europei, tot mai aproape de Rusia.