S-a stins din viață preotul care s-a rugat la mormântul Mădălinei Manole

S-a stins din viață preotul care s-a rugat la mormântul  Mădălinei Manole

Un vrednic păstor de suflete, Părintele Ioan Baroianu din Ploiești a plecat la cele veșnice

În data de 16 septembrie 2016 a trecut la cele veşnice vrednicul de pomenire, Părintele Ion Baroianu, fost slujitor şi Paroh al Bisericii ,,Sfânta Treime" din Ploiesti.

Slujba de prohodire a fost oficiată de Preasfințitul Varlaam, Episcop Vicar Patriarhal, delegat al Patriarhului Daniel, înconjurat de un numeros sobor de preoți din urbea ploieşteană și din împrejurimi, în prezența a sute de credincioși. Iubit de credincioşii pe care i-a păstorit cu multă dragoste și devotament, Părintele Baroianu a părăsit lumea aceasta în lacrimile celor care l-au prețuit și apreciat pentru frumoasa și dinamica sa activitate de aproape 49 de ani, în slujba Bisericii și a credincioșilor ei.

A avut trei copii, o fată și doi băieți. Ambii fii au urmat vocația tatălui lor, devenind preoți

Ne puteți urmări și pe Google News

În urmă cu aproximativ doi ani viața l-a pus la grea încercare pe Părintele Ioan, unul dintre cei doi fii ai săi, Părintele Cristi Baroianu a părăsit lumea aceasta la vârsta de numai 49 de ani... Celălalt fiu, Părintele Gabriel Baroianu a rămas să ducă mai departe lucrarea spirituală a tatălui său la Biserica Sfânta Treime din Ploiești. În pofida suferințelor din ultimii ani , Preotul Ioan Baroianu a ramas păstorul duhovnicesc devotat și sensibil la nevoile credincioşilor săi. 

Trupul neînsufletit al Părintelui a fost depus într-o criptă aflată în curtea bisericii "Sfânta Treime" din Ploiești. În pofida suferințelor din ultimii ani, Preotul Ioan Baroianu a ramas păstorul duhovnicesc devotat și sensibil la nevoile credincioşilor săi. 

,,A plecat la Dumnezeu un Părinte duhovnicesc care și-a iubit credincioșii ca pe proprii săi copii, un preot și un om cu totul deosebit. Nu întâmplător, în momentul când trupul părintelui a fost coborât în criptă, ploaia a încetat din senin, iar curtea bisericii a fost luminată de un soare blând, așa cum a fost și sufletul său...", declarat pentru Evenimentul Zilei, Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, prezent la acest trist eveniment.

În urmă cu șase ani, în ziua de 16 Iulie 2010, ziua înmormântării artistei Mădălina Manole, bunul Părinte Ioan Baroianu rostea o scurtă rugăciune și la mormântul acesteia, aflat în cimitirul "Bolovani" din Ploiești.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !