S-au trezit miliardari PESTE NOAPTE

S-au trezit miliardari PESTE NOAPTE

Recenta creștere a cotațiilor acțiunilor companiilor pe bursa din Shenzhen a creat cel puțin 41 de noi miliardari pentru țara asiatică, care a depășit recent SUA ca număr de miliardari, potrivit estimărilor Forbes.

Cel puțin jumătate din noii miliardari activează în producție,  în timp ce alții în finanțe, energie și retail.  

Zhou Qunfei , în vârstă de 45 de ani, fondator al Lens Technology, este în vârful listei. Aceasta a devenit cea mai bpgată femeie a Chinei după ce compania sa, care furnizează ecrane unor giganți din domeniul precum Apple și Samsung, a intrat pe segmentul Shenzhen ChiNext Aal bursei asiatice pe data de 18 martie. 

Doi alți chinezi care au performat bine pe piața de capital sunt  Chen Chichang, în vârstă de 44 de ani, și Lin Xiaoya, în vârstă de 42 de ani, un cuplu din provincia Guangdong, care a fondat Guangdong Qtone Education în 2005. Anul trecut, așteptările investitorilor cu privire la creșterea puternică a segmentului de educație  online au împins cotațiile companiilor tranzacționate pe bursa din Shenzhen la un nivel de cinci ori mai mare, respectiv 252.4 yuani per acțiune. Averea personală a cuplului a ajuns la 1,4 miliarde de dolari. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt nou miliardar este Zhang Desheng, fondator al conglomeratului industrial Zhejiang Wanma Group.

Clasamentul se schimbă cu toate astea extrem de rapid, din cauza fluctuațiilor cotațiilor bursiere. Yao Wenchen, președinte al Shanghai Yaoji Playing Card, a devenit miliardar pe data de 7 aprilie, atunci când acțiunile companiei au ajuns la 25.65 yuani/acțiuni pe bursa de la Shenzhen.Ieri, această cotație a coborât însă la 23.41 yuani, ceea ce l-a declasat pe  Yao Wenchen din poziția de miliardar în dolari.