S-au VOTAT primii candidați ELIGIBILI să urmeze la cârma MITROPOLIEI BANATULUI

S-au VOTAT primii candidați ELIGIBILI să urmeze la cârma MITROPOLIEI BANATULUI

Alegerea unui nou mitropolit al Banatului a intrat în linie dreaptă. Numele primilor doi candidați eligibili au fost făcute publice oficial joi seara, la Timișoara.

La 40 de zile după ce ÎPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a trecut la cele veșnice, la Timișoara se caută urmași. primul pas a fost făcut într-o ședință la care au participat exclusive înalte fețe bisericeșt, care, după îndelungi deliberări s-au oprit asupra a doi candidați eligibili. Ședinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, prezidată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Locţiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, la care au participat: Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc la reşedinţa mitropolitană din Timişoara. În cadrul acestei şedinţe mai întâi a fost aprobată lista ierarhilor eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului, după care ”Sinodul Mitropolitan, în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, a stabilit, prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ, o listă cu doi candidaţi dintre ierarhii eligibili pentru slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi de Mitropolit al Banatului. Aceştia sunt următorii: Preasfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, respectiv Preasfinţitul Părinte Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei”, se arată în comunicatul oficial al Mitropoliei Banatului. Numele celor doi candidaţi stabiliţi de către Sinodul Mitropolitan vor fi prezentate vineri în şedinţa specială de consultare a acestuia cu Adunarea eparhială extinsă a Arhiepiscopiei Timişoarei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News