Din ţară

SACRIFICAT. Poliţistul care a sesizat fapte de corupţie, LA DISPOZIŢIA ŞEFILOR PE CARE I-A RECLAMAT. MAI reacționează

Autor: Feri Predescu Petrisor Cana | sâmbătă, 02 februarie 2013 | 28 Comentarii | 4567 Vizualizari
Centrul_Medical_Judetean_Constanta_
Cazul agentului de poliţie care a sesizat conducerea Ministerului de Interne despre neregulile pe care le-a constatat la Centrul Medical Judeţean Constanţa în legătură cu eliberarea unor reţete false şi cu deturnări uriase de fonduri efectuate de superiorii săi, a luat o intorsătură curioasă. Din acuzator a fost transformat în victimă şi a fost pus la dispoziţia Centrului Medical Judeţean unde lucrează din 2000 pe un post de asistent medical. El anunţă, printr-o scrisoare adresată EVZ, că intră în greva foamei.

UPDATE. Reprezentanții MAI precizează, într-un comunicat de presă, că situația la care face referire agentul Șerban mihalcea este cunoscută încă din luna decembrie 2012.

”Urmare a declarațiilor publice ale agentului Şerban Mihalcea, referitoare la activitatea Centrului Medical Judeţean Constanţa, precum și la situația sa profesională, precizăm următoarele: Conducerea ministerului Afacerilor Interne cunoaște situația la care face referire agentului Şerban Mihalcea, încă din luna decembrie 2012 la nivelul Centrului Medical Judeţean Constanţa fiind efectuată o verificare a Corpului de Control al Ministrului. În ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa conducerii Centrului Medical Judeţean Constanţa legate de unele activităţi de renovare a clădirii în care se află sediul Centrului, menţionăm că, în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru a stabili existenţa unor eventuale fapte de natură penală. Totodată, la Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru un dosar penal referitor la modul în care a eliberat reţete medicul Florin Anghel din cadrul Centrului Medical Judeţean Constanţa. În ceea ce privește situația profesională a agentului Şerban Mihalcea, conducerea Ministerului Afacerilor Interne va trimite, luni, 4 februarie, o echipă a Corpului de Control al Ministrului pentru a verifica cele semnalate”, se arată în comunicatul de presă al MAI. Agentul şef Şerban Mihalcea, sătul de încercarea de a-şi căuta dreptate la Ministerul de Interne, a dezvăluit presei, în baza unor probe scrise, cum sute de mii de lei ajung de fapt în buzunarele unor şefi ai Centrului Medical al MAI din Constanţa. La aproape două săptămâni după aceste dezvăluiri, a sosit şi reacţia oficială. Reacţia oficială Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa informează că, „din dispoziţia conducerii ministrului Afacerilor Interne, o  echipă de specialişti din cadrul Corpului de Control al MAI  a efectuat verificări cu privire la afirmaţiile agentului Şerban Mihalcea. Astfel, s-a constatat că la Direcţia Naţională Anticorupţie se află în lucru un dosar penal referitor la modul în care a eliberat reţete medicul F. Anghel din cadrul Centrului Medical Judeţean Constanţa. Până la finalizarea anchetei penale, la nivelul ministerului nu pot fi luate alte măsuri”.
Contactat de EVZ, Şerban Mihalcea susţine, însă, că nimeni nu a luat legătura cu el în aceste zile şi că "DNA Constanţa a început cercetare în baza sesizării mele la DNA Bucureşti".  Sesizare-fantomă la Parchet IPJ Constanţa mai informează că „în ceea ce priveşte acuzaţiile la adresa conducerii Centrului Medical Judeţean Constanţa legate de unele activităţi de renovare a clădirii în care se află sediul Centrului, menţionăm că în urma verificărilor efectuate de Corpul de Control, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru a stabili existenţa unor  eventuale fapte de natură penală”.
Curios este că reprezentanţii  Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa susţin că astăzi nu au inregistrat o asemenea sesizare şi chiar dacă ar face-o, cercetatare ar fi efectuată, într-o primă fază, tot de poliţie. "E o minciună ordinară!" Conducerea IPJ Constanţa, care nu are în subordine Centrul Judeţean Medical, dar vorbeşte în numele MAI, dă de înţeles că  Sorin Mihalcea a vrut să facă pe „omul dreptăţii”  pentru că "în vara lui 2012, cu ocazia verificării dosarelor personalului unităţilor subordonate, lucrătorii Serviciului Management Resurse Umane au constatat că domnul Şerban Mihalcea a fost numit greşit, în 1998, în funcţia de asistent medical în condiţiile în care deţinea o diplomă de oficiant medical, în baza căreia nu ar fi putut ocupa funcţia de asistent medical”. „E o minciună ordinară!", spune Mihalcea.  „Aşa zisa greşeală constată de ei a apărut abia după ce eu am făcut, în luna mai 2012, o sesizare scrisă noului ministru Ioan Rus , asupra neregulilor adunate la Centrul Medical Judeţean şi, personal, am fost în audienţă Bucureşti, la Direcţia Medicală a MAI, la domnul comisar şef Ovidiu Galeş . Domnul director  a promis că va face lumină la Constanţa şi va demasca, în baza actelor pe care i le-am lăsat, toate furăciunile de la Centrul Medical Judeţean Constanţa. La scurt timp însă, a început prigoana împotriva mea”. Asistentul medical se întreabă de ce când a fost avansat, în două rânduri, şi felicitat pentru activitatea „excepţională , şi în 2008 şi în 2011, funcţia mea nu era greşită”. La final, IPJ Constanţa, transmite că „nefiind identificat un alt post de agent de poliţie corespunzător pregătirii profesionale a domnului Şerban Mihalcea, s-a întocmit proiectul privind punerea sa la dispoziţia Centrului Medical Judeţean Constanţa”. Explicaţia lui Mihalcea, ”asta înseamnă, în cutuma poliţienească, trei luni de inactivitate la serviciu şi apoi, concedierea, cu asta mă voi alege”. "Viesparul" de la Direcţia Medicală Asistentul medical a spus, iniţial, că a renunţat să intre în greva foamei şi, după ce s-a consultat cu prietenii şi familia, îşi va căuta dreptatea in instanţă. „Sunt foarte mulţi bani în joc, oameni puternici, am vrut să arăt superiorilor din Bucureşti ce nereguli majore se întâmplă la Constanţa dar am constatat că, de fapt, am intrat într-un viespar imens. Nu sunt un simplu asistent medical absolvent de liceu sanitar, am studii superioare şi  ştiu să-mi pledez cauza. Am ajuns la cloncluzia  că  doar în instanţă mai sunt  speranţe. Am văzut şi eu că actualul şef al  Directiei Medicale din cadrul MAI, este fostul şef al ORNISS iar soţia lui, medic, este cercetată de Parchetul Bucureşti în cazul reţetelor oncologice false de la Spitalul Fundeni, în valoare de miliarde de lei. Cu cine mă pun eu, un asistent medical , agent de poliţie?. În situaţia mea sunt şi colegii din Mehedinţi dar ei  nu au fost puşi, deocamdată, la dispoziţie. Presa centrală le-a promis că le va meditiza necazurile dar, brusc, a uitat. Fraudele şi neregulile sunt mult prea uriaşe şi protagoniştii sunt mult prea puternici", a adăugat poliţistul. Intră în greva foamei Ulterior, agentul Şerban Mihalcea a trimis EVZ o scrisoare în care spune că va intra,totuşi, în greva foamei în urma a ceea ce el numeşte reaua-credinţă a factorilor cărora le-a reclamat fapte de corupţie. Prin intermediul nostru, el solicită răspunsurile pe care nu le-a primit de la conducerea MAI. "Avand in vedere comunicatul de presa nr. 421.055 din 01.02.2013 emis de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul de politie al Judetului Constanta, fac urmatoarea declaratie:
 
            Am fost angajat in Ministerul Afacerilor Interne in urma cu 17 ani si dosarul meu de personal a trecut sistematic prin mai multe verificări fara sa se observe vreodată neregulile amintite de comunicatul M.A.I. In fapt, nici cu ocazia avansărilor la termen, nici cu ocazia propunerilor de avansare înainte de termen ori cu ocazia susţinerii examenului de grad nu s-a evidenţiat vreo problema. Niciun sef ierarhic nu mi-a făcut vreodată vreo sesizare verbala ori in scris cu privire la pregătirea mea profesionala. De asemenea, pun public întrebarea cum de au fost nevoie de 17 ani pentru “descoperirea” acestei încadrări gresite si de ce a aparut in momentul in care intre mine si conducerea centrului medical au aparut anumite divergente de opinie. Tot public, cer Ministerului Afacerilor de Interne un document din care sa reiasa in mod clar urmatoarele aspecte:
            1. Ce masuri s-au luat impotriva specialistilor Resurse Umane pentru modul neprofesional in care au gestionat fisa mea de evidenta astfel incat sa se “descopere” greseala in afara termenului prevazut de legea 360/2002 prin care aveam dreptul la 5 ani de derogare ca sa pot sa-mi termin studiile in vederea rezolvarii situatiei profesionale. De ce aceeași specialisti au refuzat sa raspunda unei cereri institutionalizate de emitere a unui extras dupa fisa de evidenta de personal?
            2. Cum este posibil ca Directia Medicala sa se antepronunte atat in vederea mutarii mele intr-o alta unitate cat si la punerea mea la dispozitie cat timp institutia recunoste pana si in actul de punere la dispozitie ca exista o neconcordanta intre adeverintele emise de prima unitate de jandarmi care m-a angajat si fisa de evidenta de la Directia Medicala? Anexez si adeverintele respective cat si actul de punere la dispozitie. Nu era normal din punct de vedere legal sa se rezolve intai neconcordanta si apoi sa se actioneze in sensul mutarii sau punerii mele la dispozitie?
            3. Care este numarul dosarului inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Constanta pe care-l invoca Ministerul Afacerilor Interne atat prin acest comunicat de presa cat si prin purtatorul de cuvant al institutiei, si cand a fost inaintat acesta si pe cine priveste in mod nominal? Si de ce nu au actionat inainte de a depune acest dosar la Parchet, odata cu prima mea sesizare?
            4. Care este raspunsul Ministerului Afacerilor Interne la aparitia in presa a informatiilor legate de domnul Director al Directiei Medicale Gales Gabriel Ovidiu si cum comenteaza aceste informatii de presa? 
Având in vedere aspectele expuse mai sus precum si evidenta rea-credinţa cu care demersurile mele anticorupţie au fost întâmpinate, ţinând totodată seama de faptul ca aceste întrebări au rămas pana in clipa de fata fara răspuns, am luat hotărârea ca începând cu data de 04.02.2013 sa declar greva foamei anunţând organele in drept si continuându-mi activitatea profesionala.

Cu stima, Mihalcea Serban"

Tag-uri:


SPUNE-TI PAREREA

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.