Sacrificiul aducătorilor de viaţă: eroi pe timp de pace

Sacrificiul aducătorilor de viaţă: eroi pe timp de pace

Joi, 2 iunie, pe o ploaie teribilă, în plin cod galben în România, salvatorii de la SMURD Iaşi – piloţi, medici, asistenţi – au efectuat o misiune pentru salvarea unei vieţi în Republica Moldova, potrivit protocolului existent între Bucureşti şi Chişinău.

Până la aducerea la deplinătatea funcţionalităţii a serviciului omolog din Republica Moldova, salvarea de vieţi aflate pe muchie de cuţit şi ţinând de un fir de aţă revine salvatorilor din dreapta Prutului. Cei patru s-au prăbuşit cu elicopterul şi şi-au pierdut viaţa încercând să salveze o altă viaţă. Au făcut un sacrificiu suprem al propriei vieţi în încercarea de a salva o viaţă, deci o lume, cum ne spune Sfânta Evanghelie, şi cum notează deviza serviciului special de urgenţe din România.

Aceştia sunt adevăraţii eroi pe timp de pace. Iar sacrificiul lor este emblematic. Republica Moldova a decretat doliu naţional pe 3 iunie, iar eforturile României de a asigura asistenţa de urgenţă în cazurile extreme, direct de către serviciul din dreapta Prutului şi prin implementarea sistemului în Republica Moldova este unul remarcabil, cred că şi remarcat de populaţia din stânga Prutului şi chiar a Nistrului. Căci dacă e să stăm drept şi să judecăm pe fapte, România a adus în Republica Moldova, pas cu pas, SMURD, serviciul de urgenţe în curs de stabilire, profesionalizare şi dezvoltare, ba şi dotare, DNA, parchetul pentru combaterea corupţiei, care încearcă să se instaleze profesionist şi eficient şi în Republica Moldova – deşi aici lipsesc încă multe legi şi instrumente - , împrumutul de 150 de milioane de euro şi ajutorul umanitar care a ajuns la nivelul ajutorului alimentar pentru familiile cele mai defavorizate şi păcura pentru încălzire, ajunsă cu primul deja în Republica Moldova. Mai vorbim despre 100 mln ajutor nerambursabil în curs de a fi tras în proiecte şi alţi 100 mln pregătite pentru după acest moment. În fine, interconexiunea de gaz şi interconexiunile energetice, în măsura în care se manifestă efectiv nevoia şi dorinţa autorităţilor de la Chişinău de a încheia aceste interconectări.

Iar relevanţa acestor paşi trebuie gândită şi în paralel cu veştile ce vin din alte zone: creşterea numerelor de trupe în Transnistria, amplificarea categoriei de trupe speciale, de exerciţii militare şi ameninţări de desant pe malul drept făcute de trupele ruse la Tiraspol. Defilarea trupelor ruse în premieră în regiunea separatistă, sfidând autorităţile legitime ale statului Republica Moldova. Ameninţări cu amplasarea de rachete Iskander în stânga Nistrului – nu ştiu încă pe unde ar fi transportate, dar minţi înfierbântate avem. Deci militarizare, ameninţări cu utilizarea forţei, moarte şi suveranitate limitată, plus un război informaţional care să distrugă minte liberă a oamenilor. Ca să nu mai vorbim aici de recrutări pentru luptele din Donbas, recrutări în Armata rusă, pregătirea separatiştilor de toate culorile şi multe alte ingerinţe în evoluţia Republicii Moldova, unde Moscova doreşte să impună suveranitatea limitată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unii au pretins că acţiunile ilegale şi ostentative ale Rusiei ar viza manifestaţiile din Piaţa Marii Adunări Naţionale ale trupelor americane venite la exerciţii în Republica Moldova. Trupele Armatei SUA au venit la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, sunt trupe de genişti, deci de constructori, au participat cu uşile deschise pentru ca fiecare să vadă tehnica şi să stea de vorba cu militarii americani, au construit un drum şi ajută la creşterea capacităţii de apărare a Republicii Moldova. De apărare, nu de agresiune şi atac. Iar la solicitarea autortiţăţilor de la Chişinău, cred că ar putea monta şi un spital militar deschis publicului şi o fabrică de construcţie şi întreţinere la Mărculeşti pentru tehnica militară a Republicii Moldova. Constructori. Nu trupe care au uitat să se mai retragă şi susţin separatismul nistrean, ca şi alte categorii de separatisme. Nu trupele de propagandişti ale războiului informaţional de spălat creiere la Chişinău. Destructive prin fundamente.

Bătălie pentru viaţă, sacrificii, construirea unor instituţii şi a unui sistem modern versus moarte, arme, ameninţări, constrângeri. Faptele şi acţiunile României şi Occidentului versus Rusia la Chişinău. Cântăriţi! Pilda merită!