Sagging - moda adolescenților care revoltă Statele Unite

Sagging - moda adolescenților care revoltă Statele Unite

„Moda este o formă a urâțeniei pe care trebuie să o modificăm la fiecare șase luni”. Citatul îi aparține lui Oscar Wilde și de la această concluzie am pornit a scrie articolul de față.

America, țara tuturor posibilităților, nu încetează să mă surprindă. Plimbându- mă printr-un mall din Los Angeles, retina mea a fost „asaltată” de niște imagini total lipsite de bun simț, asta cel puțin in opinia mea.

Înțeleg că moda nu are limite, dar cred că ar trebui să existe totuși o barieră etică și morală care nu ar trebui să fie trecută. Este vorba de acești baggy pants sau saggy trousers, care sunt purtați în special de cei tineri și foarte tineri și care sunt în fapt niște pantaloni mai lăbărțați, dar care se poartă în așa fel încât să se scoată la vedere chiloții sau chiar crevasa dintre mușchii fesieri, ca să folosesc un eufemism la repezeală. Stilul de purtare al acestor baggy pants se numește sagging și a devenit un fashion statement la începutul anilor ’90.

Cu vedere la chilot

Ne puteți urmări și pe Google News

Am vrut să aflu mai multe detalii in legatură cu această modă și am „sunat” la Wikipedia, de unde am primit următorul răspuns, vis-a-vis de baggy pants și stilul sagging: „Sagging is a manner of wearing trousers (,shorts, pantsslacks or jeans) below the waist, revealing much of the underwear. Sagging is predominantly a male fashion. Women’s wearing of low-rise jeans to reveal their G-string underwear is not generally considered sagging. An individual that participates in the practice of sagging may be referred to as a sagger. (Un stil de a purta pantalonii sub talie, cu vedere la chilot. Sagging este un stil de modă predominant bărbătesc. Femeile care poartă blugi sub talie cu vedere la G-string nu sunt considerate practicante al stilului sagging. Individul care practică sagging este numit sagger)”.

Sagging a fost adoptat pentru prima dată de către prizonierii din USA, datorită faptului că nu aveau dreptul să poarte curea la pantaloni, s-au văzut nevoiți, volens-nolens, să poarte pantalonii în vine. Sunt unele pușcării din State care interzic ca un deținut să aibă curea la pantoloni, pentru a-i împiedica să folosească această curea ca o armă sau ca un mijloc de a se sinucide.

Stilul sagging a fost adoptat și promovat la începutul anilor ’90, de către cântareții de muzică hip-hop, care au considerat această modă ca o libertate individuală de exprimare, stil preluat imediat de către tinerii rebeli și răzvrătiți împotriva valorilor conservatoare a societații americane. Cică, ești cool dacă porți baggy pants, și acest stil predomină în rândul adolescenților de culoare (dar sunt si albi care practică stilul sagging, deși mai puțini) și este în mod special adoptat de către rappers, skaters sau rock stars.

Mod de folosire pentru baggy pants

În România, nu s-a importat pe scară largă această modă, dar sunt sigur că nu va dura mult până când bengoșii baggy pants își vor face debutul triumfător și în spațiul mioritic, având în vedere că românașul tinde să copieze și să emuleze, în mai toate domeniile, cam tot ce „mișcă” peste baltă. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această modă am să mă străduiesc să vă descriu o imagine vizuală, printr- o scurtă prezentare scrisă pentru a fi total edificați.

Proprietarul de baggy pants este de regulă un adolescent de sex masculin și arată cam în felul următor: „Genunchii” pantalonilor sunt undeva la nivelul călcâielor, iar turul pantalonilor este cam în zona genunchilor, astfel încât să iasă la vedere chilotul și în unele cazuri chiar să se vadă fesele în toată splendoarea lor. Purtătorul de baggy pants este recunoscut după stilul de mers îngenuncheat și după modul în care își ține mâinile adânc înfipte în buzunare pentru a se accentua vizorul în zona dorsieră. Ca accesorii, aș menționa că acești baggy pants se asortează cu o chilot de firmă cu elasticul la vedere, un tricou lăbărțat, cu o șapcă purtată într-o „dungă” și niște adidași cu șireturile nelegate.

Președintele SUA, deranjat de această modă

De regulă, purtătorul de baggy pants și-i trage în sus cam la fiecare 10 secunde…

Fiind la modă, acești pantaloni sar deseori de 100 USD! Aceasta modă ciudată a atras atenția până și președintelui Barack Obama care, în anul 2008, a afirmat că: ”Brothers should pull up their pants. You are walking by your mother, your grandmother, your underwear is showing. What’s wrong with that? Come on. Some people might not want to see your underwear. I’m one of them (Fraților, trăgeți-vă pantalonii în sus. Treceți pe lângă mama sau bunica voastră cu chilotul la vedere. Cum se poate așa ceva? Vă rog. Sunt oameni care nu simt nevoia să vadă chiloții voștri. Eu sunt unul dintre ei”).

Maieuri cu coate

Așadar, aceasta modă nu este văzută cu ochi buni de către majoritatea, și eu, unul, sincer vă spun, nu văd nicio utilitate în acest stil, acest fashion statement, care nu pare deloc confortabil și lookul, în opinia mea de purtător de pantaloni „normali”, mi se pare fără gust și penibil. Probabil am rămas în urmă cu modernismul avangardist și am devenit demodat, dar în opinia mea este o linie fină între ridicol și bun simț, care, din păcate, adeseori este ștearsă și trecută cu nonșalanță de cei care sunt în „fashion business”. Îi dau dreptate lui Brâncuși care spunea că: „Nu doresc niciodată să fiu la modă. Ceea ce este la modă, ca moda trece”. Sper că și această modă baggy pants sa fie în curând istorie. Însă, în perplexitatea mea absolută în legătură cu moda, stau și mă întreb: pe când o modă a maieurilor cu coate și a pantofilor cu tocul în față?

Interzicerea stilului sagging

Unele orașe mai conservatoare din USA au luat măsuri împotriva acestei mode care sfidează orice bun simț și au emis ordonanțe care interzic această „etalare” a chilotului/feselor, imagine, chipurile, ce se vrea „cool”. Astfel, în anul 2007, Town Council din Delcambre, Louisiana a emis o ordonanță care interzice purtarea acestor pantaloni în așa fel încât lenjeria intimă e expusă. Aceeași ordonanță a fost emisă și de către City Council din Hahira,în anul 2008. La Olimpiada de la Vancouver, Kazuhiro Kokubo, un snowborder a fost oprit să participe la ceremonia de deschidere a Olimpiade de iarnă de către organizatori, deoarece avea o ținută necorespunzătoare, care includea o cravată atârnată de gât, o camașa largă și ieșită din baggy pants, care erau purtați stil sagging, ținută considerată ofensatoare. În 2011, o nouă lege a fost aplicată în Florida de către instituțiile de învățământ, lege care interzice elevilor stilul de modă sagging. Cei care nu se conformează vor primi o mustrare verbală la prima abatere , apoi o notă scrisă părinților la cea de-a doua abatere și o suspendare la cea de-a treia abatere. Au fost chiar si companii aeriene care s-au simțit ofensate de unii pasageri care practicau stilul sagging, acestora fiindu-le refuzat accesul la bord.