Salariile au crescut la Iași. Retribuția medie netă a ajuns la 1.624 de lei pe lună

Salariile au crescut la Iași. Retribuția medie netă a ajuns la 1.624 de lei pe lună

Față de ianuarie, anul trecut, creșterea este de 8,6%. Câștigul mediu brut a fost de 2.246 de lei, potrivit statisticii Direcției Județene.

Comparativ cu luna decembrie 2014 s-a înregistrat însă o scădere de 1,9% la câştigul brut şi de 2,0% la cel net, iar faţă de media pe ţară, venitul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna ianuarie 2015, a fost mai mic cu 6,7%, scrie Ziarul de Iași.

„Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2015 faţă de luna ianuarie 2014, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 109,6%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 9,6%”, se arată în documentul DJS.

În aceeaşi perioadă a crecut şi numărul salariaţilor din judeţ. Astfel, efectivul de salariaţi din Iaşi pe 31 ianuarie 2015 a fost de 148.783 persoane, în creştere cu 1.352 persoane (^0,9%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2014 şi cu 976 persoane comparativ cu sfârşitul lunii decembrie 2014.

Ne puteți urmări și pe Google News