Cum s-a SALVAT Ungaria de la RUȘINE în opinia premierului Viktor Orban

Cum s-a SALVAT Ungaria de la RUȘINE în opinia premierului Viktor Orban

Decizia autorităților din Ungaria privind retragerea candidaturii Budapestei la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024 a fost luată pentru a salva ţara de la ruşine, a declarat premierul maghiar Viktor Orban.

Primăria Budapestei a retras candidatura după ce organizaţia Momentum a adunat semnăturile necesare convocării unui referendum local pe tema renunţării la organizarea evenimentului sportiv. Potrivit sondajelor, peste jumătate dintre budapestani ar fi votat împotriva organizării JO în Ungaria.

Premierul ungar a declarat într-o emisiune a postului public de radio Kossuth că s-a decis să se propună retragerea candidaturii Budapestei privind organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2014 pentru a se salva Ungaria de la ruşine, transmite RRA.

Acesta a precizat că se poate învinge la un referendum, dar atunci ar fi cel mult o majoritate în favoarea Jocurilor Olimpice, pe când ar fi nevoie de unitate naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul ungar a menţionat că în istoria Jocurilor Olimpice nu s-a întâmplat niciodată să obţină dreptul de a organiza un astfel de eveniment sportiv un oraş în care a avut loc un referendum şi se pune întrebarea dacă ar fi primit măcar un vot în momentul luării deciziei către CIO după disputele privind acţiunea de consultare a populaţiei.

În opinia lui Viktor Orban, a fost ucis un vis de către o organizaţie care nu a ascuns faptul că nu este interesată de Olimpiadă, ci doreşte să devină partid politic.