Cît am fost în vacanță, m-am ținut departe de știrile politice. Totuși, stridența cu care Ponta știe să-și însoțească iresponsabilitatea guvernamentală răzbește prin orice distanță ai încerca să pui între tine și el.
La un moment dat, a anunțat că guvernul său va propune o lege prin care se va fiscaliza plicul primit de medici de la pacienți. Avea și unele precauții, de băiat corect: plicul să vină după și nu înainte, serviciul medical să nu fie condiționat de plic și medicul primitor să taie chitanță. Nimic nu mai e normal în politica nostră - știu. Așa că puțini au reacționat la această monstruozitate.
Comentatorii de profesie, ca și politicienii (încep să cred că cele două categorii au un creier comun) s-au referit exclusiv la anunțul privind creșterea salariilor, căutîndu-i sensul economic și politic. Spre onoarea lor, cîțiva medici l-au amendat imediat pe primul-ministru pentru ideea lui jignitoare. Ieșirea corpului medical din situația umilitoare în care se află nu se poate realiza prin instituționalizarea șpăgii. Este nu doar imoral, este pur și simplu imposibil.
Știți care este visul oricărui infractor, desigur: să se legalizeze infracțiunile. Instituind fiscalizarea șpăgii, Ponta împlinește acest vis. De altfel, Ponta a mai exprimat păreri de genul acesta. Prin 2014, cînd Becali era în închisoare, Ponta spus că ”interesul societății este să recuperăm cît mai mult din prejudiciu și nu să-l ținem într-o închisoare supraaglomerată”. Ponta nu-și poate imagina ”interesul societății” decît în termeni de bani.
Ne puteți urmări și pe Google News
De pildă, nu-și putea imagina că interesul societății este ca cei vinovați și condamnați să-și execute pedeapsa după lege, în penitenciare decente, cu respectarea standardelor europene și, ca prim-ministru, să facă ce e de făcut pentru ca asta să se și întîmple. Nu, ”interesul societății” după Ponta e ca statul să ia ceva din banii furați și gata. Las la o parte suprapunerea statului peste societate.
E o chestiune de ordin filozofic și este, prin urmare, inadecvată subiectului. Un stat care tot ia bani de pe unde apucă nu este, de cele mai multe ori, în interesul societății. Las la o parte și limita intelectuală pe care Ponta o dovedește crezînd că ”interesul societății” este de natură pecuniară - trăim cu ea cît e prim-ministru, apoi va trăi doar el cu ea, despovărîndu-ne cît mai curînd, sper. Dar, în adînc, e ceva și mai periculos. E ideea că dacă furi și te-a prins, este normal să scăpi de răspundere dacă dai o parte din bani la stat. Repet, este visul standard al infractorului. Iar primul-ministru, genuin, chiar crede că așa e bine.
Uimitor pentru mine, însă, nu este Ponta. Cu el m-am obișnuit deja. Uimitor nu este nici faptul că rămîne prim-ministru în ciuda a tot. Și cu asta m-am obișnuit. Te uiți la triada de aur a dreptei noastre, Iohannis - Gorghiu - Blaga, și înțelegi totul. Uimitor este să aud o grămadă de oameni care-mi spun că Ponta are dreptate, că așa trebuie făcut. Fiscalizăm hoția și, cu asta, o albim cu totul. Mai pe șleau: unul care ia șpagă, dacă dă 16% din ea la stat, se poate considera scăpat. Statul devine partener la șpagă; contra impozitului, asigură impunitatea. Pe de o parte statul este furat, pe de altă parte i se dă o parte din pradă și cu asta gata, e pace și înțelegere.
M-am gîndit mult și cu durere la popularitatea acestei idei. Argumente în afara unei anumite propensiuni generale către șpagă și furtișag nu găsesc. Idioțenia că ”așa e și-n America, dacă te-a prins și dai banii înapoi, gata!” nu ține, cel puțin la mine, pentru că știu cîte ceva despre felul în care cuplul fisc-justiție lucrează peste ocean. Atunci, de unde această mentalitate? Cum de au ajuns atît de mulți români să creadă că singura problemă cu șpaga este că nu e fiscalizată - dacă se fiscalizează totul e în regulă?
PS Aștept ca și alți lucrători plătiți, direct sau indirect, de la bugetul de stat să ceară legalizarea plicurilor de după serviciul pe care sînt plătiți să-l facă: polițiștii, care după ce-l prind pe golanul care fură noaptea oglinzile retrovizoare ale automobilului, să aibă dreptul la un plic din partea automobilstului mulțumit; profesorii, care după ce elevii lor iau notă bună la teză să aibă și ei dreptul la un plic din partea părinților mulțumiți; funcționarul de la primărie, care după ce îmi eliberează promt adeverința de care am nevoie să aibă și el dreptul la un plic, pentru că sînt mulțumit; mecanicul locomotivei trenului care (minune!) mă duce fără întîrziere la destinație să aibă și el dreptul la un plic prin care pasagerii să-și arate mulțumirea; judecătorul, care după ce face dreptate într-un proces să poată primi un plic de la justițiabilul mulțumit de sentință; în fine, primul-ministru însuși să aibă și el dreptul la un plic din partea celor pe care îi face fericiți, la terminarea fericirilor. Fiscalizate toate, firește. În paralel cu dublarea tuturor salariilor în următorii 2 ani. Vom fi o țară a plicurilor fiscalizate livrate de oameni mulțumiți către cei care-i mulțumesc! O țară de poveste!
Recomandările noastre
