PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Turism

Şapte ani în Carpaţi: partidele de vânătoare ale omului fără puşcă

Autor: | | 35 Comentarii | 2292 Vizualizari
nutrie
Arma sa este un aparat de fotografiat. Cu acesta, Silviu Matei a strâns zeci de trofee în cei şapte ani de când cutreieră Carpaţii: râşi, cerbi, capre negre, mufloni, mistreţi şi o sumedenie de păsări.

Când avea 15 ani, prin 1992, vâna stele. Cu un Zenit. Şi un telescop făcut în casă, dintr-un tub de carton şi lentile de ochelari. Lumina oraşului nu permite observarea cerului în voie. Din balcon, ar fi înălţat degeaba aparatul foto spre văzduh. Aşa că pleca prin sate ori prin munţi, unde cerul era "curat". Când a întors privirea de la cer spre natură s-a ataşat de fotografia de peisaj şi de viaţă sălbatică. Acum, cam la fiecare două săptămâni, Silviu Matei îşi pune rucsacul în cârcă, încalţă bocancii, şi o ia pe poteci de munte. În timpul lui liber, pentru că nu şi-ar permite să trăiasă din fotografiatul "bestiilor". Cu Zenitul după cărăbuşi Se poate spune că e un vânător, că îi plac trofeele. Numai că nu le atârnă pe pereţi. Le lasă vii, împrumutând de la acestea un moment din viaţă, acela în care apasă pe butonul aparatului. Prin 1995, lua Zenitul şi alerga după insecte. "Cărăbuşi, lăcuste, ce găseam", îşi aminteşte el. Avea nevoie de insecte mari şi care să "stea la poză", deoarece "dacă se mişcau prea repede, îţi fugeau". Aparatul rusesc de care îşi amintesc cu plăcere toţi fotografii din România acelor vremuri avea totuşi limitele sale. Tot atunci îşi publica primele fotografii, câteva peisaje în "Munţii Noştri". Şi-a dat seama că poate fi bun în fotografia de viaţă sălbatică prin 2002, când câştiga locul întâi al concursului Fotogeografica cu imaginea unui pescăruş care culege o bucată de pâine de pe apă. Acum ar părea o imagine banală, dar atunci, făcută pe film cu Zenitul, era un mic spectacol. Tocmai venise de la Washington, unde urmase cursuri de fotojurnalism timp de doi ani şi jumătate. Prin rezervaţiile naturale de acolo a avut ocazia să fotografieze cam de toate, de la vulturi la karibu, de la elk la bufniţe. Şi-a luat un aparat mai bun, a schimbat specializarea de subinginer electric (dobândită după profesională) cu cea de artist plastic (a absolvit Universitatea de Arte Plastice în 2008) şi, la 33 de ani, printre sarcinile de fotograf de presă şi-a făcut timp pentru zeci de expediţii în munţii României. Prin imagini, a ajuns un fel de biolog, ceea ce a vrut mereu să fie. Cerbii din Poiana Ruscă Când ne-am întâlnit la un cappuccino într-un local din Bucureşti, Silviu Matei a venit îmbrăcat de parcă stătea să plece la munte. De fapt, tocmai ieşise de la o conferinţă de presă. Sar în ochi geaca groasă numai bună de schi, încălţămintea de teren accidentat, rucsacul care îi atârnă greu în spate. Doar pantalonii par de orăşean. Îi place să vorbească despre astronomie, despre bunici care îi arătau stelele, Carul Mare şi alte bucăţi de cer. Apoi, cu câteva fotografii din sălbăticie în faţă, scoase la imprimantă de pe site-ul lui, dăm drumul la animale.

Alegem mai întâi un cerb carpatin, care ne priveşte de la marginea unei păduri. Începe povestea: "Eram în Poiana Ruscă. Mi-a spus un prieten că găsesc cerbi şi ciute acolo, bunicul lui stă în zonă". Se întâmpla acum trei săptămâni, la sfârşit de noiembrie. În imaginile surprinse de el, toamna e dată de gol de copacii dezbrăcaţi de frunze şi de pâlcurile de iarbă înaltă de la margine pădurii, de culoarea fânului uscat din clăi. Cerbul carpatin stă cu ochii aţintiţi parcă spre aparat, pe un covor verde jucat în picioare de turma cu care a coborât aici. "Am pus mâncare pe la opt seara. De obicei, animalele vin după 5-6 ore. Pe la trei dimineaţa, a venit o turmă de mistreţi. Era prea noapte pentru fotografii. După ce au plecat mistreţii, au apărut primele ciute şi cerbi", îşi aminteşte fotograful. Pe la ora 10, avea în faţa sa vreo nouă cerbi carpatini, 6-7 lopătari şi zeci de ciute. Vreo 40 de animale, după ochiul lui. A doua zi, a prins şi câţiva mufloni. Foto: Silviu Matei, outdoorphotography.ro Trei expediţii pentru un cocoş Cocoşul de munte a fost mai scump la vedere. L-a căutat mai întâi în Munţii Maramureşului. În prima zi a expediţiei, şi-a pus cortul la un kilometru de locul unde se aştepta să vadă păsările, dar nu a apărut niciuna. A doua zi părea mai bună. "Erau trei cocoşi în zona de rotit. E locul unde vin pentru împerechere", întoarce Silviu ceasul în mai 2007. Numai că era prea în zori, lumina nu era suficient de bună pentru fotografii. S-a întors însă de acolo cu imaginea unui râs, animal care a devenit o raritate prin munţii României. L-a prins de două ori, în două locuri diferite. Prima dată, a zărit o "săgeată printre copaci" şi, după ceva timp, a recunoscut un râs. L-a fotografiat şi apoi i-a luat urma spre un loc unde felina se spăla. A călcat pe o creangă uscată, aceasta s-a rupt cu zgomot, iar râsul a întors privirea spre el şi a fugit. A apucat să facă, în momentul de tensiune, două poze. Foto: Silviu Matei, outdoorphotography.ro

La trei metri de "pradă", dar în lateral
Cocoşul de munte l-a păcălit şi la Vatra Dornei. Se întâmpla tot primăvara, dar anul trecut. "S-a dus într-un brad, eu stăteam pe o buturugă, bine ascuns", spune Silviu. Aştepta ca pasărea să se mute pe un loc unde el să poată "bate" cu camera foto. Gesticulând pentru a reda zborul păsării, Silviu povesteşte: "A coborât pe câmpia pe care mă aflam eu şi s-a pus pe un loc aflat la drepta mea. La trei metri de mine". Pare scenariul perfect pentru un fotograf. Însă camera era îndreptată în faţă. Dacă îi schimba poziţia, pasărea ar fi "decolat" cu siguranţă. Au stat aşa, el respirând atent şi pasărea cercetând ascunzătoarea, vreo cinci minute.  A privit-o toată vremea asta cu colţul ochiului, dar pasărea nu s-a mutat în cadru.

În 2010, a plecat iar după cocoş. De astă dată, în Munţii Ceahlăului. "Stăteam la schit. Şi, într-o zi, mergeam spre Toaca", îşi aminteşte Silviu Matei. A zărit pasărea cocoţată în vârful unui brad. Se vedea perfect, nicio creangă nu o acoperea. Şi, la trei ani de la prima căutare, a prins pasărea în toată splendoare ei, în ziua de Paşte. Sărbătorile îl prinseseră printre păsări. Foto: Silviu Matei, outdoorphotography.ro Caprele negre care vin spre om

O altă poveste de amintit este cea a caprelor negre. A fotografiat unele în Piatra Craiului, altele în Bucegi. În Bucegi, fiind o zonă turistică, caprele au ajuns să se cam obişnuiască cu prezenţa oamenilor. Astfel că, atunci când a îndreptat aparatul spre un ţap, acesta venea spre fotograf. "Eu mă dădeam în spate, el tot venea spre mine. Era ciudat, de obicei fotograful încearcă să se apropie cât mai mult de un animal. Acum, venea el spre mine. Şi venea aşa de aproape că nu intra în cadru", îşi aminteşte Silviu. El spune că, în aceste cazuri, regretă că animalele se apropie: "Puteam să fiu un braconier. Pentru animale, e bine să păstreze distanţa. Nu trebuie să le dai mâncare din mână, cum dau unii la urşi pe Valea Prahovei". În fond, cât de sălbatic e un animal care îţi mănâncă din palmă. Ciuful din Buzău, fotografia anului

Ar mai avea zeci, poate sute de poveşti de spus. Cu cerbi, lişiţe, acvile de munte, nutrii, gazele, raţe sălbatice, mistreţi, lebede, flamingo, ratoni ori huhurezi. Cu ghionoaie, codobaturi albe şi galbene, gaiţe, guşteri, brotăcei, lilieci, veveriţe zburătoare, pelicani creţi ori marmote din astea româneşti, care nu învelesc ciocolata în staniol. Din Deltă până în Apuseni, din Munţii Maramureşului până în Poiana Ruscă. Şi, totuşi, nu poate sfârşi rezumatul aventurilor lui fără amintirea fotografiei ciufului de pădure, care i-a adus premiul întâi la concursul Fotogeografica 2010. Munţii Buzăului, iarnă, frig de crapă pietrele, cu doar o zi înainte de Revelionul trecut. "Păsările acestea se adună în grupuri mari. Câte şase, câte zece, dar a fost observat un grup, la Cluj, de 150 de exemplare", spune Silviu. Într-un gutui de lângă o casă stăteau vreo zece ciufi. Deşi era sfârşit de decembrie, gutuiul încă mai păstra frunze arămii. Unele ascundeau părţi din păsările din copac. Dar una dintre acestea era "la vedere", numai că stătea cu ochii închişi pe creanga îngheţată. "Ştiam că trebuie să mă apropii la câţiva metri ca să fac o poză. Mă apropiam încet încet, făceam câte un pas la 5-10 minute. Niciun animal nu o să-ţi accepte prezenţa dacă te apropii brusc", îşi aminteşte fotograful. În vreo două ore, a reuşit să se apropie la doar patru metri de păsări. Cu toată grija lui Silviu de a nu speria păsările, şapte dintre acestea îşi luaseră zborul. Dar trei încă stăteau: două ascunse de frunze şi una aşezată frumos pe o creangă desfrunzită. A reglat aparatul, dar pasărea stătea cu ochii închişi. "Nu era agitată deloc, aproape că îmi ignora prezenţa. A trebuit să fac eu o mică mişcare ca să deschidă ochii. Şi i-a deschis: două pupile negre cu strălucire de agate, mărginite de un portocaliu perfect. INGREDIENTE Răbdare cât zece pescari

Pe viitor, şi-a propus să fotografieze din nou un râs şi să înceapă o serie cu urşi. Nu îi e frică, consideră că, prin studierea comportamentului animalului, se poate apropia de stăpânul pădurilor de munte din România. De când tot face fotografie de viaţă sălbatică, Silviu Matei şi-a dat seama că domeniul acesta are cerinţe stricte.  În primul rând, cere răbdare. Cât zece pescari ori şahişti. Răbdarea pentru a aştepta câteva zile până vine animalul, pentru a obţine cea mai bună vedere spre el, pentru a reveni dacă expediţia eşuează. Apoi pasiune. Că, dacă nu îţi place lumea animalelor, vei cutreiera munţii în gol. "Trebuie să te documentezi asupra subiectului. Unde apar animalele, când apar, care le e comportamentul", explică el. Apoi, o condiţie fizică bună, pentru că "animalele sălbatice, de regulă, nu stau lângă şosea". Numai echipamentul fotografic are zece kilograme. Unde mai pui cortul, hainele, conservele, lanterna şi altele, indispensabile unei şederi pe munte. Şi, ar adăuga Silviu Matei, bun simţ. Să laşi natura aşa cum ai găsit-o, să nu încerci să îi furi animalului sălbatic sălbăticia.  Silviu Matei în Piatra Craiului


În Munţii Trascăului


La pândă, în Munţii Vrancei
  • Acvila de munte trăieşte periculos în România


Tag-uri: fotografie, capra neagra, Silviu Matei , outdoorphotography.ro, fotojurnalism
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Şapte ani în Carpaţi: partidele de vânătoare ale omului fără puşcă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii