PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Medicul de gardă

Șapte minciuni legate de transplantul pulmonar la „Sfânta Maria” | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Autor: | | 6 Comentarii | 2040 Vizualizari
Așa arată o sală de operație destinată transplantului la „Sfânta Maria" FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria, locul unde a fost acreditat singurul centru de transplant pulmonar din România, contestă concluziile inspecției sanitare ordonate de Ministerul Sănătății la unitatea medicală din București. „Minciuni ordinare și fraze scoase din context! Și voi demonstra acest lucru”, promite dr. Narcis Copcă

La începutul acestei săptămâni, timp de două zile, o echipă de inspectori sanitari, formată din trei doctorițe provenite din județe diferite, a luat la puricat Spitalul Sfânta Maria. N-a fost o surpriză pentru nimeni, se consuma încă un episod din războiul absurd dintre ministrul Vlad Voiculescu și managerul Narcis Copcă.


FOTO;Stația de sterilizare de la Spitalul Sfânta Maria arată ireproșabil



În raportul oficial înaintat Ministerului Sănătății, raport pe care EVZ vi-l prezintă în exclusivitate, Inspecția Sanitară de Stat și-a prezentat observațiile, observații pe care, susține Narcis Copcă, reprezentanții Ministerului Sănătății le-au interpretat după bunul plac, cu intenția de a demonstra că la Sfânta Maria nu se poate efectua transplant pulmonar, după care, vineri, le-au dat publicității.

Iritat și exasperat totodată de această luptă care nu ajută cu nimic pacienții, dr Narcis Copcă ne-a declarat: „Voi demonta punct cu punct aceste observații/acuzații, aceste minciuni, aceste fraze scoase din context. Așadar, să le luăm punctual:

1. Raportul Ministerului consemnează cu nu avem medic infecționist. Fals grosolan! Doamna doctor Sabina Vintilă este angajată la noi încă din luna februarie a acestui an. Doar că atunci se numea Schiopu, nu se căsătorise încă. Eh, doamna infecționist este trecută inclusiv în dosarul de acreditare pentru centrul de transplant. De altfel, o voi prezenta mâine (n.r. - astăzi) în fața țării, într-o conferință de presă. Oameni buni, infecționistul chiar există!

2. Raportul Ministerului susține că n-avem, în realitate, laborator. O tâmpenie! Au scos-o din context. Avem la dispoziție un laborator, la subsol, funcțional 24 de ore din 24. Să vă mai spun că este funcțional încă din 2004? Cum credeți că realizam 40 de transplanturi de ficat? Așa, pe genunchi, fără analize, fără nimic? Doar că, normal, Spitalul Sfânta Maria are o colaborare cu acest laborator aflat în incinta unității noastre. Este o chestiune de management, al cărei scop este economisirea banilor. Dacă știam că ministrul returnează 60.000.000 de euro la bugetul de stat, i-aș fi cerut mai demult bani, să fac laborator propriu la Sfânta Maria. Nu mi-a trecut prin cap că s-au terminat toate problemele medicale din România, iar ministrul dă banii înapoi.

3. Tot oamenii de la minister au concluzionat că n-avem stație de sterilizare. O aberație! Avem stație centrală de sterilizare, cu plasmă rapidă. Ba avem o stație rară, cu două aparate - unul în funcțiune, iar celălalt ținut de rezervă. În caz că se întâmplă ceva cu primul, să intre imediat în funcțiune celălalt.

4. Am fost acuzați că navem pneumologi. Aici e și mai groasă! Avem contracte semnate cu pneumologii de la Spitalul Colentina. Mai precis, ei au contract și la Colentina, și colaborare cu noi. Echipa este condusă de Daniela Gologanu și Marius Balea. Doctorii aceștia au fost instruiți la Hanovra, știu cu ce se mănâncă pneumologia. În plus, pot fi la dispoziția noastră oricând, pentru că echipa lor cuprinde mai mulți medici, care pot acoperi urgențele. Să vă mai spun ceva. De exemplu, un pacient transplantat are nevoie de o bronhoscopie, pentru că din șase în șase luni trebuie să vină la control. Eh, bronhoscopia poate fi făcută atât la noi, cât și la Colentina. Important este că avem acești specialiști.

6. Idioțenia cu liftul - au concluzionat inspectorii că ar fi mai bine să schimbe circuitul lifturilor, pentru că unul e mai mare și ar intra mai bine targa cu pacientul, iar altul e mai potrivit pentru transportul lenjeriilor murdare. Naiba știe! La următoarea inspecție, se va schimba iar circuitul.

7. Infecțiile nosocomiale - aici au răsturnat totul. În loc să ne felicite că suntem printre puținele spitale care raportăm infecțiile nosocomiale, ei ne dau la cap! Problema în România e că ele nu sunt raportate, se dau cifre de cinci ori mai mici. Noi avem medic epidemiolog care le depistează, le izolează, apoi le elimină. Dar nu se poate totul dintr-o dată, pentru că infecțiile apar mereu. Pacienții vin cu ele de acasă, de pe stradă, ca la orice spital.

Faptul că raportul Inspecției Sanitare a fost interpretat nu mă miră, dar gândiți-vă că acele doamne doctorițe venite în control n-au aplicat nici măcar un leu amendă Spitalului Sfânta Maria, situație rarisimă. În fine, pe mine mă doare altceva. Cum e posibil ca în Ungaria medicii care se ocupă de transplantul pulmonar să primească tot sprijinul, să fie încurajați, iar la noi să fie amenințați cu pușcăria? Și ei erau în același stadiu ca și noi la un moment dat... Chiar mă doare acest lucru”.



A folosit ministrul Sănătății Corpul de Control în interes personal?

Doctorul Narcis Copcă a mai dezvăluit un aspect uluitor: „Ministrul Vlad Voiculescu a folosit Corpul de Control în scop personal! Săptămâna trecută a solicitat copii de pe niște foi de observație de la Spitalul Elias, iar Corpul de Control i le-a furnizat. E ilegal! Nu intră în atribuțiile Corpului de Control așa ceva. Doar Colegiul Medicilor sau alte organe abilitate pot solicita acest lucru. Și asta doar în anumite condiții, cu anumite argumente. Vlad Voiculescu se simte încolțit și vrea să-și construiască apărarea. Mai grav este că a făcut acest lucru după ce a aflat că pe numele lui a fost întocmită o plângere penală pentru abuz în serviciu. I se impută moartea unui pacient care avea nevoie de plămâni”.


FOTO: Acesta este procesul verbal întocmit de inspectorii sanitari în urma controlului efectuat la Spitalul Sfânta Maria


Cu ce-l are la mână Vlad Voiculescu pe dr Ioan Cordoș

Sâmbăta trecută, la o zi după ce Ministerul Sănătății a dat publicității raportul Inspecției Sanitare, ministrul Vlad Voiculescu (foto) a organizat o conferință de presă în care, susținut de prof.univ. dr. Ioan Cordoș, coordonatorul grupului de lucru pentru Transplant Pulmonar al Societății Române de Pneumologie, a subliniat faptul că la Spitalul Sfânta Maria nu se poate efectua transplant pulmonar. Dr. Narcis Copcă a comentat ironic: „Păi, să vă spun eu de ce dr Cordoș s-a aliniat politicii ministrului, bătându-se cu pumnul în piept că nu se poate face transplant în țară. Pentru că în 2011, domnii Cordoș și Miron Bogdan s-au angajat să dea toate organele în străinătate, către AKH! Angajamentul a fost girat de Eurotransplant. Problema e că legea românească spune ca mai întâi să fie asigurată nevoia de organe pe plan intern și abia apoi să fie donate și afară. Oamenii sunt disperați, riscă să răspundă penal. Cu asta îi are la mână Voiculescu. Din acest motiv s-au aliniat”.



Ministerul Sănătății returnează 60 de milioane de euro la bugetul de stat

Într-o intervenție pe postul Antena 3 de duminică seară, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu a recunoscut că a returnat bugetului de stat suma de 60 de milioane de euro, din economiile minsterului în anul 2016 pe diferite proiecte. Și asta, chiar dacă la rectificarea din luna august, ar fi putut să prevadă anumite disfuncții și să aloce fondurile respective în zonele în care era atât de nevoie de ele. Cum ar fi, de exemplu, cei 90.000 de euro solicitați pentru un transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria.

Mai mult, Evenimentul Zilei a intrat în posesia unor informații privitoare la derularea unui proiect european care trenează și astăzi, în valoare de 3,5 milioane de euro.

MS nu a demarat procedura unui proiect european de 3,5 milioane de euro

În jurul anului 2004 a existat un proiect european destinat băncilor de țesuturi din România, care trebuia finalizat în 2008. Cum România nu a reușit să finalizeze proiectul, regulile europene fiind foarte stricte, Guvernul s-a angajat să-l finanțeze, din bani proprii. De-a lungul vremii, au mai existat două Hotărâri de Guvern, dar proiectul a rămas în același stadiu. Un specialist în domeniu, sub protecția anonimatului, ne-a declarat următoarele: „Prin martieaprilie anul acesta, s-a dat o altă Hotărâre de Guvern (HG) pentru cele patru bănci de țesuturi, fiind vorba de aproximativ 3,5 milioane de euro. În continuare, însă, cei de la Ministerul Sănătății nu au demarat procedura. Și asta în condițiile în care s-au depus caietele de sarcini și studiile de fezabilitate. Între timp, Ministerul Sănătății a transmis că nu este de ajuns un HG, ci ne trebuie întâi banii. Care au sosit prin luna august, la prima rectificare bugetară. Nu s-a făcut iarăși nimic, cu toate că au fost prevăzute fonduri pentru aceste unități sanitare. De abia la jumătatea lunii octombrie, Ministerul Sănătății a început procedura care nu se poate finaliza până la sfârșitul anului, fiind foarte complicată. Fapt este că ni s-a transmis să mai așteptăm până la anul, să se încerce prelungirea Hotărârii de Guvern, dar și studiile de fezabilitate. Acum unitățile funcționează doar pe plan de conformare, facem și noi ce putem, doar să ne vadă cei din Uniunea Europeană. Băncile de țesuturi de la Spitalul Colentina și cea de la Grigore Alexandrescu mai pot funcționa până în luna iulie 2017, iar cea de la Foișor, doar până la sfârșitul anului”.

Băncile de țesuturi, în pericol de desființare!

Mai mult, în situația creată de curând în scandalul mediatic vizavi de transplantul de organe, se iscă o altă problemă, ridicată de același specialist: „În cazul în care rămânem fără donatori în moarte cerebrală, ce se va întâmpla cu cele patru bănci de țesuturi? E vorba de piele, tendoane, cornee, valvă cardiacă, membrană amiotică, tubulatură vasculară (pentru chirurgia vasculară)... Doar oasele se pot preleva de la pacienții în viață. Numai la tragedia de la clubul Colectiv au fost donați 24 metri pătrați de piele, din cei 36 mp aflați în banca de la Spitalul Grigore Alexandrescu”. (Cristina Vladu)

De 10 zile, transplantul de organe s-a oprit!

Într-o conferință de presă desfășurată ieri, specialiștii români în transplant, dar și factorii de decizie din ANT, au tras un semnal de alarmă: „Atacurile denigratoare declanșate recent asupra activității noastre au drept consecință faptul că de zece zile nu s-a mai efectuat niciun transplant în România, fapt fără precedent”, a precizat Victor Zota, coordonatorul național al activității de transplant. Dan Luscanov, coordonatorul regional din Ardeal, a relatat un caz edificator: „La singurul donator declarat în moarte cerebrală la Satu-Mare, în cursul zilei de sâmbătă, 26 noiembrie, medicul legist a refuzat să-și dea acordul prelevării de organe, de teamă să nu fie implicat într-un scandal mediatic”. La rândul lui, un alt specialist - Mihai Lucan (Cluj) - a specificat: „Este un moment foarte greu. Vedem cum rodul muncii nebune, cu multe sacrificii, a patru-cinci persoane, se distruge. Riscăm să nu mai fim o pată albă pe harta Europei. Culmea este că ministrul Vlad Voiculescu susține acest scandal suspicionând un trafic de organe. Este intolerabilă această acuzație”.



Acreditarea de la Sf. Maria este perfect legală!

În legătură cu acreditarea Spitalului Sf Maria pentru transplant pulmonar, atât profesorul Irinel Popescu, cât și doctorul Victor Zota au ținut să precizeze că „nu există nici un element care să ducă la retragerea acreditării date inițial. Doctorul Igor Tudorache are contract de colaborare cu spitalul și are o experiență care nu poate fi pusă la îndoială”.

Tot ce am clădit se poate dărâma într-o clipă!

Victor Zota, coordonator național al activității de transplant: „Au existat două rapoarte ale corpului de control al Ministerului Sănătății - în 2014 și 2016. Pe cel din 2016 nu l-am văzut, nu ni l-a arătat nimeni! Cert este că în 2014, Agenția Națională de Transplant avea 60 de probleme de rezolvat. Le-am reglat în două-trei luni. Ministerul Sănătății avea două probleme, care sunt raportate și acum ca nerezolvate! Și asta pentru că Ministerul are din ce în ce mai puțini doctori în structurile sale, dar în schimb ne controlează fără specialiști în domeniu”.


Tag-uri: transplant, transplant pulmonar, spitalul sfanta maria, evz, narcis copca, Vlad Voiculescu, Sabina Vintilă, Colentina, Marius Balea
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Șapte minciuni legate de transplantul pulmonar la „Sfânta Maria” | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii