SARCASM. O mamă exasperată de obiceiurile copiilor în timpul vacanței, le-a transmis micuților o SCRISOARE deschisă

SARCASM. O mamă exasperată de obiceiurile copiilor în timpul vacanței, le-a transmis micuților o SCRISOARE deschisă

Exasperată de obiceiurile celor mici care nu mai țin cont de nicio regulă în timpul vacanței de vară, o mamă cu simțul umorului a postat pe blogul său o scrisoare deschisă pentru copiii săi, scrisoare în care comentează sarcastic toate acele apucături care reușesc să-l scoată din răbdări și pe cel mai răbdător părinte.

Mămica Meredith Trotta, a publicat scrisoare sa deschisă, pe blog, M.Blazoned, reușind să surprindă în mod strălucit frustrarea pe care o încearcă mamele când își bat gura cu cei mici, iar modul amuzant în care transpune toate aceste neajunsuri i-au adus admirația internauților care nu s-au zgârcit nici cu "like-urile", nici la comentariile de apreciere. 

În situația mamei iubitoare, se regășesc mai toate mamele care pe lângă job, grija celor mici și treburile casnice, în vacanța de vară, vor, nu vor, trebuie să mai facă fața și nazurilor celor mici și să strângă după ei cât este ziua de lungă.

Ea își începe scrisoare cu "simțiți-vă liberi să vă aruncați lucrurile oriunde doriți în această vară. Haine umede în camera de zi? Nici o problemă. Am înțeles. Șosete în hol. Mă ocup. Veselă în chiuvetă? Lăsați-le vin. Lego? Peste tot? Le ador. Oh, și nu ezitați să aduceți cerceafuri prin toată casă și să le lăsați. Le voi strânge eu, cu dragoste.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ușile? Închiderea lor este opțională. Sunt chiar în spatele tău, așa, serios, nu vă faceți griji.Îmi place când viespile intră în casă și aerul condiționat iese. Cine suntem noi să tinem sechestrat climatul controlat? Avem politica ușilor deschise în această casă. Avem bani fără sfârșit..."

Scrisoarea deschisă continuă în aceeași notă ironică și în legăturo cu prosoapele ori costumele de baie abandonate peste tot, la obiceiul de lua gustări la orice oră și de a lăsa dezastru în bucătărie. Asta pe lângă nazurile la mâncare când fiecare vrea să mănânce cu totul altceva decât gătește mama. 

Nici vizitele la și de la prieteni nu sunt chiar floare la ureche. Pe lângă dezastrul din casă pe care îl crează copiii când se adună, să faci pe șoferul micuților care au chef de plimbări chiar atunci când tu ești în timpul serviciului și, plimbări în care criza de timp se asortează cu crizele de isterie, este chiar este o fericire.

În plus, faptul că cei mici ascută muzică la căști chiar atunci când părintele are ceva de spus, nu face decât să ilustreze "buna" comunicare din familie. Atunci când mama vorbește, copilul nu ascultă. E doar o chestie "supraevaluată". În final, înainte de a le spune că le iubește, ea își exprimă speranța ca fetele sale să îi înțeleagă ironia și să treacă împreună cu bucurie peste această vară.