ŞASE anchete sunt în derulare la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti după moartea lui Gyuri Pascu. Răspunsul frapant al managerului Alis Grasu pentru Alina Ghorghiu care i-a solicitat demisia

ŞASE anchete sunt în derulare la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti după moartea lui Gyuri Pascu. Răspunsul frapant al managerului Alis Grasu pentru Alina Ghorghiu care i-a solicitat demisia

Moartea subită a lui Ioan Gyuri Pascu, dar mai ales dezvăluirile potrivit cărora celebrul artist fusese, consultat chiar în dimineaţa morţii, înainte de producerea infarctului fatal, de un medic de pe o salvarea solcitată în jurul orei 03.00, care însă nu a sesizat starea gravă în care se afla pacientul, au declanşat ŞASE anchete la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Pe lângă cea internă, mai fac anchete Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Colegiul Medicilor.

Alis Grasu, managerul SABIF, Alis Grasu, a declarat pentru digi24.ro: „În data de 26 septembrie  dimineaţă, când cazul a fost discutat la raportul de gardă s-a demarat o cercetare administrativă la nivelul Serviciului de Ambulanţă respectând paşii din Codul Muncii. În seara aceasta vom intra şi în posesia declaraţiei medicului care a fost la consultaţie şi mâine se va întruni comisia de disciplină – care se întâlneşte în fiecare zi de joi a săptămânii – şi va analiza acest caz.

Discuţii s-au purtat telefonic, dar nu s-a putu obţine o declaraţie scrisă, aşa cum prevede Codul Muncii. Este adevărat că i-a administrat doar un calmant, asta reiese şi din fişa de solicitare. A făcut anamneză şi i-a măsurat constantele vitale, tensiunea arterială, alura ventriculară sau pulsul şi saturaţia în oxigen. Toate erau normale. O tensiune de 110 cu 70, alura ventriculară de 74 bătăi pe minut şi o saturaţie de 98%. Pacientul nu acuza niciun fel de durere toracică, nu a prezentat sincope, nu a prezentat stări de lipotimie, nu a prezentat nimic care să o ducă cu gândul către o afecţiune cardiacă. Din fişa de solicitare nu reies antecedente cardiace sau acrdiovasculare ci doar faptul că avea şi diabet.

Având în vedere că nu avea niciun fel de durere toracică, niciun fel de modificare, nu avea tahicardie, nu avea brahicardie, nu avea hipotensiune sau hipertensiune, nu era neapărat necesară şi efectuarea unei electrocardiograme (EKG). Totuşi, noi i-am cerut şi acest document, o electrocardiogramă care însă nu ne-a fost prezentată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambulanţa noastră a ajuns în timp de 10 minute (după al doilea apel - n.r.). Dar la momentul la care a ajuns acolo deja se aflau două echipaje (SMURD - n.r.) care începuseră resuscitarea şi urma protocolul standard de resuscitare, nu avea rost să blocăm şi o a treia ambulanţă, de aceea echipajul cu medic de la SMURD a eliberat celălalt echipaj, să se ocupe de o altă solicitare. Din păcate, la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov, nu echipajul aşteaptă cazul ci, cel mai adesea, cazul aşteaptă echipajul. Adică numărul solicitărilor este mult mai mare decât resursele pe care le avem.

De la 5 dimineaţa, când medicul coordonator m-a sunat şi mi-a relatat că a fost o consultaţie la domiciliu şi după aceea, la o oră, pacientul a făcut stop cardio-respirator, am considerat că trebuie investigat acest caz. Dacă se va identifica un caz de malpraxis vor fi sesizate Colegiul Medicilor, cel abilitat să judece astfel de situaţii, Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Dacă doamna Alina Gorghiu consideră că problemele sistemului de urgenţă, problemele Ambulanţei Bucureşti-Ilfov se pot rezolva prin demisia mea, facem un târg corect. Eu îmi dau demisia şi dânsa ne aprobă 200 de posturi şi cel puţin 50 de ambulanţe, astfel încât să ne putem face traba în condiţii optime şi aşa cum ne dorim.”

Alis Grasu este directorul general al Ambulanței București-Ilfov, iar soțul său a fost timp de 5 ani director medical în aceeași instituție, până în 2014. În prezent, este președinte al Asociației Serviciilor de Ambulanță din Romania și se ocupă de proiectele ministerului cu Banca Mondială, dezvăluia în urmă cu câteva luni jurnalistul Cătălin Tolontan într-un material exploziv - Ce-a ajuns să facă Ambulanța București pentru firma patronată de prietenul directoarei Alis Grasu

Ministerul Sănătăţii, pe pagina de Facebook: “O echipă formată din reprezentanţii Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, inspectori ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti au efectuat astăzi, 28 septembrie, un control la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov pentru a analiza modul în care a fost gestionat cazul actorului Ioan Gyuri-Pascu.

Echipa de control a analizat modul în care a fost repartizat acest caz, a analizat fişa de urgenţă prespitalicească şi a discutat cu medicul care a fost la consultaţie, pentru a avea o imagine clară asupra modului în care s-a intervenit.

Echipa de control va elabora un raport pe care îl va înainta ministrului Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Informaţiile de până acum denotă o posibilă abordare terapeutică superficială. Urmare a acestui lucru şi după analizarea tuturor documentelor şi procedurilor, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor din România, care are atribuţii în a se pronunţa asupra unor potenţiale culpe medicale”