Șase comandamente NATO din Europa de Est vor deveni complet operaţionale până până în iulie

Șase comandamente NATO din Europa de Est vor deveni complet operaţionale până până în iulie

Cele şase noi comandamente NATO în Europa de Est - Unităţile de Integrare a Forţei NATO (NIFU) - urmează să devină deplin operaţionale înainte de Summitul de la Varşovia, în iulie 2016, anunţă Alianţa Nord-Atlantică.

Aceste unităţi fac parte din cadrul unui plan de acţiune vizând pregătirea celei mai importante consolidări a apărării colective a NATO de la sfârşitul Războiului Rece, în urma crizei din Ucraina.

Inaugurate în urmă cu şse luni în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România, aceste unităţi au participat între timp la exerciţii militare de anvergură şi au fost dotate cu personal nou, precizează NATO.

Ele servesc ca legătură între forţele naţionale respective şi forţele multinaţionale NATO. În cazul în care va fi necesar, ele vor contribui de asemenea la susţinerea unor întăriri, ajutând forţele să se deplaseze rapid şi eficient.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimele şase luni, comandanţii NIFU au lucrat la instalarea şi dotarea unităţilor. Din fiecare comandament vor face parte aproximativ 40 de membri, jumătate provenind din ţara în care sunt găzduite unităţile, iar restul de la alţi aliaţi.

Miniştrii Apărării din statele membre NATO au convenit să înfiinţeze încă două cartiere generale în Ungaria şi Slovacia, care urmează să fie activate în viitorul apropiat, a mai anunţat Alianţa Nord-Atlantică.