Editura Evenimentul si Capital

Savonarola

Sever Voinescu
Autor: | | 12 Comentarii | 1415 Vizualizari

Deși a trecut atîta timp, controversele în ceea ce-l privește pe tulburătorul Girolamo Savonarola (1452 - 1498) sînt încă vii.

 Cazul lui este, într-un fel, unic. Faptele oamenilor care marchează puternic viața contemporanilor lor trec printr-un proces similar mumificării, după moartea acestora. Ați sesizat, în general, că moartea oricui reipostaziază faptele sale, le descarcă cumva de greutatea răspunderii pămîntești, le usucă și le așează în fața ochilor noștri suspendate de orice context, anume ca să le vedem și să ne gîndim unde le punem în muzeul bunelor și relelor omenești. După un timp, se ajunge la un fel de consens, la o concluzie cvasi-unanimă cu privire la om, după ce faptele sale au stat expuse ochilor mai multor generații. Cam așa funcționează istoria, în general. Cazul lui Savonarola, însă, e cu totul diferit. Nici astăzi nu știm bine ce să credem despre el: a fost un reformator creștin autentic sau un radical nebun, a fost un călugăr exemplar sau un aventurier dominat de auto-închipuiri, a fost un inspirat sau un dement? Biserica Catolică însăși e în dubiu. În 1998, cînd s-au împlinit 500 de ani de la arderea lui pe rug, și ziarul oficial la Vaticanului, „L` Osservatore Romano”, a scris un articol omagial despre el, numindu-l, ”un luptător neobosit pentru reforma morală a societății civile”, discuțiile privind memoria lui s-au reaprins. De o parte, dominicanii cer sanctificarea lui citînd uciderea lui ca martiriu, dar și multe lucruri bune pe care le-a făcut pentru florentini. De cealaltă parte, iezuiții se opun categoric, considerîndu-l în continuare un răzvrătit fără căpătîi, un farsor (e adevărat ca pretențiile sale profetice nu prea au avut temei), un om care a atentat grav la structura instituțional-clericală catolică.

E sigur că Savonarola a avut o carismă formidabilă. Predicile lui luau pe sus mulțumile, pur si simplu. Oameni cu carte, precum Pico della Mirandola, Michelangelo, Marsilio Ficino sau Lorenzo de Medici - ”Il Magnifico” au căzut sub vraja vorbei sale. Pe de o parte, cunoștea foarte bine Scriptura și era foarte versat în telogicale, pe de altă parte, era un orator pătimaș, avînd abilitatea de a vorbi despre problemele zilei în parabole creștine, transformînd amvonul în tribună incendiară. A ajuns la Florența la insistențele lui Lorenzo de Medici, care fusese bătut la cap de Pico della Mirandola că orașul va avea de cîștigat din punct de vedere spiritual dacă îi dă lui Savonarola un post bun la mănăstirea San Marco. Lorenzo a scris scrisorile necesare, a tras sforile utile cauzei, și, începînd cu 1482, Savonarola a primit un post la San Marco. Predicile lui adunau oameni din ce în ce mai mulți și așezau, încet-încet, orașul sub puterea lui duhovnicească. Vorbea tăios despre corupție, despre clerul îmbogățit care și-a uitat misiunea, despre necesitatea curățirii Bisericii, despre abandonul plăcerilor (rugurile vanității organizate de el au rămas în istorie) și nu ezita să condamne în termeni apocaliptici practicile comerțului florentin, denunțînd fariseismul celor bogați.  Devenise un idol al săracilor, și nu puțini florentini cu stare ajunseseră să se teamă de el. Își aroga daruri dumneziești, profetice, și susținea că e capabil să facă minuni. Unele potriviri ciudate au fost interpretate de contemporanii săi drept minuni și i-au sporit încă și mai mult popularitatea. Nu a durat mult, și relațiile dintre Savonarola și Lorenzo de Medici s-au răcit, pînă acolo încît Lorenzo devenise una dintre țintele atacurilor sale în predici. Susținut de o ardentă și crescătoare popularitate, Savonarola a început, încet-încet, să asume putere politică. În vremea morții lui Lorenzo, în 1492, adică la 10 după ce pusese piciorul în Floența, Savonarola avea deja partidul lui (susținătorii lui se chemau ”piagnoni” - cei care plîng, pentru că erau foarte des aduși în lacrimi de predicile năvalnice ale călugărului), controla o facțiune importantă din Signorie și ajunsese foarte influent în alegerile pentru ”gonfalonier”. În 1494, oamenii lui Savonarola l-au alungat din oraș pe Piero de Medici, urmașul lui Lorenzo, și au preluat cu totul puterea. Au urmat  decizii populiste, cum ar fi mărirea numărului membrilor Signoriei la 500, adoptarea legii ”celor 6 voturi” (cu doar 6 voturi în Consiliu, statul florentin putea deposeda pe oricine de orice proprietate și putea dispune după propria voie de aceasta), a introdus gratuități pentru cei mai nevoiași, a înființat o bancă în care împrumuturile se dădeau cu dobînzi între 5% și 7% (la băncile de Medici, împrumuturile aveau o dobîndă medie de 32%), a decis ca orașul să nu alunge niciodată vreun cerșetor și, nu în ultimul rînd, a obținut vot unanim și înfricoșat în  Signorie pentru înscăunarea unui nou conducător la Republicii care era nimeni altul decît Isus Cristos. Ia, poftim de-l contestă pe Isus Cristos!  Abilă manevră. Poporul era în delir, îl adora pînă la divinizare pe austerul Savonarola. Spre deosebire de politicieni, Savonarola trăia precum vorbea și vorbea precum trăia - asta este o calitate pe care poporul o iubește nespus. Însă, tocmai fundamentul acesta dublu, populist și mistic, al puterii lui Savonarola a făcut ca, după ascensiune, căderea să vină rapid și inevitabil. Cum s-a produs, mîine.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate