SCANDAL în PNL. Bușoi ȚINE MORȚIȘ să fie numărul 2 în partid | EVZ EXCLUSIV

SCANDAL în PNL. Bușoi ȚINE MORȚIȘ să fie numărul 2 în partid | EVZ EXCLUSIV

Liderul PNL București Cristian Bușoi trage cu dinții să devină viitorul secretar general. Bătălia este strânsă, în cursă fiind înscris și senatorul PNL Iulian Dumitrescu. "Evenimentul zilei" a aflat, pe surse, că liberalii nu au au luat nicio decizie în ședința de duminică seară, fostul secretar general Marian Petrache, care îl susține pe Bușoi, nesupunând la vot această funcție.

După o ședință cu scântei, de peste 3 ore, liberalii nu au luat ajuns la nicio concluzie, pentru că dacă și-ar fi exprimat votul, acesta ar fi fost în favoarea lui Iulian Dumitrescu, au spus surse din partid. După încheierea ședinței, deputatul PNL, Mihai Voicu, care este în tabăra lui Bușoi, a început să dea telefoane târziu în noapte pentru a cere susținerea liderului de la București. La rândul său, Marian Petrache, a convocat din scurt Biroului Politic al aripii fostului PNL. Mai mulți dintre vechii liberali i-au reproșat acestuia că ședința este nestatura, anunțul trebuind să fie făcut cu cel puțin o zi înainte.

Sursele citate au adăugat, pentru EVZ, că sunt foc și pară pe Cristian Bușoi. Ei au spus că este nestatutar și nedemocratic modul în care vrea Cristian Bușoi să acceadă la funcția de secretar general. Cu toate acestea, liderul liberal nu se dă în lături de la nimic pentru a ajunge numărul 2 în partid, lucru care îi dă posibilitatea să facă jocurile în interiorul formațiunii pentru a ajunge de fapt la șefia PNL. 

Decizia trebuia luată de ieri seara, urmând ca ea să fie oficializată în ședința de luni, de la ora 11.00, a Biroului Politic Național al PNL. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Secretarul general asigură, împreună cu Comisia de organizare, buna desfășurare a alegerilor interne, face turnee în filialele județene și pregătește Congresul liberalilor din 17 iunie.

Postul de secretar general al PNL a rămas vacantă după ce, în urmă cu o săptămână, Marian Petrache a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le are în partid, incluzând-o şi pe cea de secretar general interimar.. Decizia lui a venit după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru luare de mită şi şantaj.