Scandalul din sânul ACADEMIEI Române. Un politician cere violent DEMISIA preşedintelui IOHANNIS

Scandalul din sânul ACADEMIEI Române. Un politician cere violent DEMISIA preşedintelui IOHANNIS

Festivitatea dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române, care are loc astăzi, este umbrită de scandalul ştergerii de pe site-ul instituţiei a documentului "Apel al academicienilor către poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului".

Cu prilejul Adunării Generale a Academiei Române de săptămâna trecută, preşedintele Academiei, Ionel Valentin Vlad, ar fi spus, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, că a ar fi şters de pe site-ul instituţiei documentul "Apel al academicienilor către poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului", "în urma cererii exprese a preşedintelui României, formulată printr-un consilier".

Ninel Peia, care se prezintă pe pagina sa de Facebook politician român (deputat 2012-2016), i-a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, “Cel care ar trebui să fie preşedintele tuturor românilor”, prin care îi cere demisia de onoare pentru presupusa imixtiune a acestuia în treburile Academiei Române.

“Excelenţă,

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu stupoare şi mare mâhnire am aflat că, folosindu-vă de un intermediar, consilier al Dvs la Cotroceni, aţi dispus ştergerea de pe site-ul Academiei Române a vestitului Apel al academicienilor către poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului. Această incalificabilă şi ignobilă faptă m-a obligat să vă înaintez prezenta scrisoare deschisă, mai ales speranţa că veţi găsi puterea de a revoca acest ordin antiromânesc şi veţi dispune ca acel document să fie prezentat de azi înainte drept un material de studiu la nivelul înalţilor angajaţi ai Preşedinţiei României.

Totodată, vă solicit să explicaţi în mod public ce anume a motivat oribilul Dvs gest ce poate fi considerat un atac direct către una dintre instituţiile fundamentale care, alături de Biserică şi Armată, alcătuiesc coloana vertebrală a Poporului Român.

Dacă gestul dumneavoastră, dincolo de actul de cenzură pe care îl reprezintă, v-a fost dictat de propria conştiinţă şi nu v-a fost impus prin şantaj sau nu este datorat vreunei obligaţii internaţionale de care depinde salvgardarea integrităţii şi suveranităţii naţionale, vă cer să demisionaţi din onorabila funcţie pe care o deţineţi, dar care este menită unui bărbat politic matur şi responsabil, preocupat continuu de bunăstarea Poporului şi condus, zi şi noapte, de ideea menţinerii, consolidării şi protejării cu orice cost a identităţii noastre naţionale.

Acesta ar putea fi singurul gest politic capabil să spele ruşinea care aţi aruncat-o asupra noastră, a tuturor, prin strâmba Dvs intervenţie în treburile şi deciziile strălucitului conclav de inteligenţă, dar şi de patriotism care este Academia Română”, a scris fostul deputat PSD pe pagina sa de Facebook.

Imediat dedesubt adaug Apelul academicienilor pentru a vă reîmprospăta memoria şi pentru ca toţi cei care citesc această scrisoare deschisă să îşi poată face o părere despre gestul care vă descalifică definitiv din funcţia pe care astăzi o deţineţi.

Apelul celor 84 de academicieni români care a fost şters de pe site-ul Academiei Române

Către Poporul Român, Către instituţiile Statului Român

Având în vedere poziţia Academiei Române, de instituţie identitară fundamentală, aflată de un secol şi jumătate în serviciul Naţiunii Române, semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale), preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de „regionalizare” a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone, ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acţiuni, ne pronunţăm cu tărie în favoarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept.

Chemăm alături de noi, în acest demers, întregul popor român, pe toţi locuitorii acestui pământ, ne adresăm în particular intelectualilor, invitându-i să fie exemplu de înţelepciune şi de patriotism, ne adresăm oamenilor politici, invitându-i să conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a centenarului aducerii împreună a tuturor provinciilor româneşti, eveniment pe care poporul român l-a aşteptat, pentru care a suferit, a lucrat şi a luptat atâtea veacuri şi pe care l-a realizat cu atâtea jertfe.

Să ne cinstim eroii, să fim la înălţimea lor, lăsând generaţiilor următoare, tuturor locuitorilor României, o ţară unită, suverană, cu dragoste pentru trecut şi pentru cultura sa, cu respect de sine, stăpână pe pământul său, educată şi prosperă, o ţară a Europei Unite, dar cu identitate proprie, românească. Aşa să ne judece viitorul!

Iniţiat de academicienii Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop, Gheorghe Păun

8 februarie 2017