Scandalul Bercea Mondialu’. Cine este procurorul căruia i s-a destăinuit Bercea

14-06/04eugeniacobescu-465x390
Autor: | | 29 Comentarii | 10777 Vizualizari

Eugen Iacobescu are acum 66 de ani și e pensionar. Și-a început activitatea la Procuratura Locală Slatina în 1975, iar de la 1 septembrie 1994 a lucrat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

În 2004 a avut o mare problemă, consemnată în ediția de Slatina a ziarului Adevărul: „A fost exclus de CSM din magistratură sub acuzația că și-ar fi incendiat intenționat apartamentul pentru a încasa banii de la asigurări. În incendiul cu pricina, o femeie a murit intoxicată cu monoxid de carbon. Iacobescu a fost scos de sub urmărire penală și găsit nevinovat de acuzația de omor prin imprudență și a revenit pe post în 2006, după ce a contestat în instanță hotărârea CSM”.

Eugen Iacobescu era un procuror cu experiență și știa bine activitatea infracțională a clanului condus de Sandu Anghel. Știa și cum scăpa de dosare, fiindcă în unele lucrase și el. „Interlopul de Slatina” se lăuda că are relații sus-puse în Justiție și în partide. O țară întreagă văzuse că îi botezase nepoata fratele președintelui. În 20 februarie 2011, însă, magistratul l-a arestat pentru tentativă de omor.

Pe 24 martie 2011, procurorul Iacobescu face o dezvăluire uimitoare unor ziariști locali: la audieri, Bercea Mondial i-a spus că Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, ar fi fost mituit de Bercea cu suma de 300.000 de euro, pentru a interveni într-unul din dosare, urmând ca acesta să mai primească 400.000 de euro! Ziarul Adevărul îl dezvăluie ca sursă.

Tot procurorul a confirmat indirect că Bercea a încercat să-l mituiască. „Inculpatul nu m-a amenințat, ci a fost o așa zisă tentativă de mituire. Nu va pot spune în ce mod s-a procedat”, a consemnat ziare.com. Anchetatorul știa că are în lucru un dosar fierbinte și a decis să facă public lucrul acesta, chiar dacă știa că încalcă legile instituției. Era oare doar o portiță de a ieși din joc?

„La Parchet există mai multe dosare penale în lucru, pe numele lui Bercea. Va trebui să răspundă la multe întrebări, să ne spună cum și-a construit imperiul financiar și pe cel imobiliar, pentru că Bercea este cel mai bogat om din județul Olt. De asemenea, va trebui să răspundă pentru șantaj, întrucât a dat bani cu camătă, dar și pentru multe alte fapte penale. Practic, vorbim despre o caracatiță în jurul lui Bercea”, a spus Iacobescu.

Și a scăpat de dosar, acesta fiind preluat la Parchetul Curții de Apel Craiova de Elisabeta Ponea, cea pe care, anul trecut, ministrul Justiției a vrut să o aducă șefă la DNA. Ea este soția fostului șef al Poliției Mehedinți, arestat împreună cu baronul PSD, Adrian Duicu. Întrebarea care se pune acum este: de ce procuroarea Ponea nu a cercetat dacă Bercea i-a dat sau nu bani lui Mircea Băsescu, așa cum interlopul îi declarase procurorului Iacobescu?




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi