SCANDALUL din jurul CASEI REGALE. Jurnalista Roxana Iordache dă de pământ cu apărătorii ”PERECHII DUDA de România” iar omul lui Duda SE FĂLEȘTE că e ginere de GENERAL SRI

Principesa Margareta ar fi înregistrat primul necrolog al tatălui său, Regele Mihai, în 2008
Autor: | | 12 Comentarii | 8144 Vizualizari

Cătălin Şerban, co preşedinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, acuzat de co-preşedintele demisionar Marilena Rotaru că ar fi omul serviciilor secrete, confirmă pe contul său de facebook că este ginerele unui general SRI şi se declară mândru de asta. În același timp, jurnalista Roxana Iordache, cea de la care au plecat dezbaterile pe subiectul izolării Regelui Mihai în cadrul Casei Regale, atacă Antena 3 pentru felul în care a tratat subiectul

”Nu știam că dacă socrul meu a fost angajatul unui serviciu de informații românesc, aceasta reprezintă o rușine pentru el și pentru familia sa, din care chiar sunt mândru că fac acum parte”, a afirmat Şerban, considerat omul lui Radu Duda în ANRM, scrie siteul flux24.ro. Socrul acestuia este generalului SRI, Traian Liteanu, fostul rector al Academiei SRI, mai precizează sursa citată.

Cu Marilena Rotaru s-au solidarizat majoritatea membrilor Consiliului de Onoare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) care au demisionat și ei: surorile Coposu, Doina Cornea, Mihai Ricci (fost secretar particular al ASR si coordonator al actiunilor Casei Regale), Lucia Hossu Longin, Mircea Carp (fost director Radio Europa Liberă), Dinu Zamfirescu și alții. Scandalul din ANRM a precedat dezvăluirile din ultimele zile în care jurnalişti cunoscuţi ca monarhişti (Roxana Iordache, Marius Ghilezan şi Andrei Bădin) au făcut publice detalii incredibile din interiorul Casei Regale. Aceste dezvăluiri indică că Regele Mihai este prizonierul unor oameni din serviciile secrete, iar Principele Radu este omul cheie al acestor maşinaţiuni de culise.

În același timp, o emisiune de la Antena 3, de miercuri seara, a încins și mai tare spiritele între monarhişti. Jurnalista Roxana Iordache a atacat dur televiziunea pentru felul în care a tratat subiectul şi pe Radu Călin Cristea pentru afirmaţiile din cadrul emisiunii, scrie siteul stiripesurse.ro.

"Încep cu concluziile, cu ce-i mai important: apărătorul perechii Duda de România, Radu Călin Cristea, a confirmat afirmaţiile subsemnatei şi dezvăluirile jurnaliştilor înfieraţi în subsidiar. El a spus, textual, că Principesa Margareta, ca moştenitoare şi custode al Coroanei, 'conform statutului Casei Regale', are dreptul să folosească semnătura Regelui Mihai. Şi a mai confirmat faptul că deja Principesa Margareta a înregistrat la TVR mesajul mortuar referitor la augustul său tată, pe motiv că aşa e cutuma. Ar fi interesant dacă Prinţul Charles a înregistrat anticipat la BBC un asemenea mesaj privitor la decesul Reginei Elisabeta a II-a. În rest, urmează ce scriam în timpul emisiunii", scrie Roxana Iordache pe Facebook.

"Mă uit acum pe Antena 3 şi văd o execuţie în absenţă, tipic securistică, în aparenţă de catifea. Nu ştiu dacă pe Marius Ghilezan şi Andrei Bădin i-a invitat cineva în emisiune, pe mine, nu. Era în favoarea lor să spună că n-am acceptat, în mod sigur nu acceptam, pentru că nu le fac jocul celor care, sub aparenţa apărării ei, coboară în derizoriu Casa Regală, personal pe Majestatea Sa Regele Mihai. Oricum, o normă elementară a jurnalisticii e dezbaterea - ei preferă "demascarea", o emisiune cu fostul securist Savu şi fostul miliţian Abraham, care se indignează că noi denigrăm monarhia! :)) Ar fi chiar de râs, dacă n-ar fi scandalos gradul de saturaţie a imposturii în România. Nu comentez afirmaţiile lui Costin Georgescu, e corect că a apărat serviciile, de altfel, la rându-mi le-am apărat, în ideea că personajele securistice care compromit Casa Regală compromit şi serviciile. Oricum, domnul Costin Georgescu nu m-ar fi atacat, ştie că e aberant. Mă uit, însă, la Radu Călin Cristea şi contemplu spectacolul trist al deprecierii umane. L-am apărat în toţi aceşti ani, deşi ştiam că m-a plagiat în 1990, lua din "România liberă" şi îşi atribuia la "Europa liberă" - pe atunci mă considera elevată, cu limbaj academic pe care-l prelua de-a gata. Acum mi-a atribuit după ureche termeni pe care nu i-am folosit în postările mele despre Casa Regală,ci au fost preluate de pe site-uri care mi le atribuiau. "Rapandule securistice" le-am zis în comentarii, în convorbiri particulare, pe la telefon. smile emoticon De altfel, bietul domn R.C. Cristea a practicat manevra de punere la îndoială a caracterului şi profesionalismului celor "demascaţi", noi devenind, de fapt, pretexte pentru atacarea incalificabilă a Prinţului Nicolae - că asta e ţinta. De aceea, prostiile pe care le-a debitat domnul Cristea despre mine cu morgă am să i le returnez cu umor, în altă postare. Regret să constat precaritatea domnului în cauză şi fără efect, oare de ce nu ni s-a spus până acum că face parte din Consiliul Regal? Şi de când îi zice Consiliu Regal, nu Consiliu al Majestăţii Sale? Şi care e componenţa integrală? N-ar fi trebuit ca Alina Petrescu să pună această întrebare? Sigur că nu, nu era în schemă. Cert e că atât Vlad cât şi Cristea ar fi cazul să-şi dea demisia. Nu de alta, dar să nu-i dea Principele Radu afară. Cred că s-a enervatr. Dacă participa personal, în mod sigur se descurca incomparabil mai bine. E actor. Perfect în rol", mai scrie jurnalista. (surse: flux24.ro, stiripesurse.ro)


Scandalul a început în urmă cu câteva zile după ce jurnaliștii monarhiști Roxana Iordache și Marius Ghilezan au scris pe facebook că, în acest moment, Regele Mihai ar fi prizonierul unor structuri sugerând că acestea ar aparține serviciilor de informații, iar de acest lucru nu ar fi străin Principele Radu, soţul Principesei Margareta.

Roxana Iordache, care a fost membru al Consiliului Regal alături de Alexandru Paleologu, Octavian Paler, Doina Cornea, Eleodor Focsăneanu și alții, a precizat că Regele nu mai ia nici o hotărâre, iar toate actele și mesajele sale sunt, de fapt, realizate de alții. Chiar actul de excludere din Familia Regală a Principelui Nicolae nu ar fi semnat de Rege, mai precizează Roxana Iordache.

Scandalul a fost amplificat de avocatul Casei Regale, Ioan Luca Vlad, care i-a amenințat pe cei doi jurnaliști cu procese.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi