Scărlătescu nu se lasă mituit de fete frumoase

Scărlătescu nu se lasă mituit de fete frumoase

Cătălin Scărlătescu (44 de ani) rămâne un burlac convins, chiar dacă mai multe domnișoare, unele dintre ele chiar concurente, s-au chinuit să-i atragă atenția.

Întrebat cum va reacționa dacă la preselecții vine o fată frumoasă, cu un decolteu generos, Scărlătescu a răspuns fără să clipească: „Sunt dispus să fac niște glume sau să fiu subiect de glume din partea celorlalți doi colegi ai mei de jurizare, eu fiind singurul burlac din trio. Dar când dau cuțitul, îl dau pe bune și numai dacă farfuria mă convinge”. „Chefi la cuțite” revine de luni cu un nou sezon, iar Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu sunt mai pregătiți ca niciodată să le facă viața grea concurenților.

Efortul însă merită, mai ales că mulți concurenți au fost ajutați să se lanseze. „Vara asta, de exemplu, am fost pe baricade, pe litoral. Am un proiect frumos cu 4 din cei 6 concurenți ai mei din primul sezon, noi nu ne-am oprit doar la show, ci am continuat colaborarea, la Riviera, în Mamaia, unde am făcut o bucătărie în mijlocul terasei și am creat un meniu special, iar ei au muncit și s-au jucat culinar. Iar proiectul acesta continuă, toți cei 4 vor pleca timp de 6 luni în străinătate, fiecare pe alte proiecte, în Grecia, Franța, Norvegia și Italia. Mi-am propus să îi ajut să capete cât mai multă experiență, îi ajutat să meargă acolo, ba chiar unul dintre ei va munci la un restaurant cu 2 stele Michelin din Atena”, a povestit Scărlătescu.

Ne puteți urmări și pe Google News