Scăunelul lui Calinic | SFÂNTUL ZILEI

Scăunelul lui Calinic | SFÂNTUL ZILEI

Sfântul Calinic se naște la București, în 1787, primind la botez numele de Constantin. După ce învață carte la școlile care funcționau pe lângă biserici, se retrage la Mănăstirea Cernica, în 1807, unde în 1818 este ales stareț, conducând obștea 32 de ani.

 Pe 14 septembrie 1850 este ales episcop al Râmnicului, slujind 17 ani. În 1867 se retrage la Cernica, trecând la cele veșnice pe 11 aprilie 1868. A fost unul dintre marii duhovnici ai neamului. Dormea trei ore pe noapte, nu în pat ci pe un scăunel. În timpul săptămânii mânca numai pâine și apă, și doar după apus. Avea darul rugăciunii neîncetate, al lacrimilor și al vederii cu duhul. Zeci de mii de oameni au venit la înmormântarea sa.