PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Scene înfiorătoare în miez de noapte, într-un conac din Belgia. O milionară a încercat să-şi omoare fiicele gemene cu un cuţit

Autor: | | 2 Comentarii | 965 Vizualizari
Mireille Gram, alături de fiicele sale
Moştenitoarea fabricantului belgian de genţi Kipling este acuzată de tentativă de omor, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a încercat să-şi măcelărească fiicele gemene.

Cele două adolescente în vârstă de 14 ani dormeau în aceeaşi cameră când mama lor, Mireille Gram, a intrat peste ele, în jurul orei 2.00, înarmată cu un cuţit de bucătărie. Din fericire, fetele s-au trezit la timp şi au reuşit să se apere împotriva celei care le-a dat viaţă.

Drama s-a consumat în vila milionarei din Schoten, localitate situată în apropiere de Anvers, Belgia. Fetele au reuşit să sară pe geam şi să-şi sune bona, care, la rândul său, a alertat poliţia. Femeia a fost reţinută iar una din copile a fost transportată la spital în stare gravă.

Mireille Gram este moştenitoarea lui Tony Gram, un prosper om afaceri care deţine, printre altele, marca de genţi şi rucsacuri Kipling. Averea acestuia este estimată la aproximativ 200 milioane de euro. Odată cu această teribilă încercare de asasinare a propriilor copii, mai multe amănunte dramatice din viaţa acestei familii de bogătaşi au ieşit la ivelă. Astfel, apropiaţii au povestit că Mireille se plângea neîncetat în ultima perioadă că fostul său soţ, Danny, fugise cu o femeie mai tânără şi cu o parte însemnată din milioanele primite de la bogatul său tată. A introdus acţiune de divorţ şi în scurt timp a rămas şi fără fete, fostul soţ reuşind să demonstreze în instanţă că, la scurt timp după ce le-a adus pe lume, Mireille ar fi încercat să le înece. Femeia suferea de depresie şi de mai bine de un an se afla sub tratament, scrie presa belgiană.


Tag-uri: Mireille Gram, cutit, Kipling, Schoten, Anvers, Belgia, gemene, divort, Tony Gram
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Scene înfiorătoare în miez de noapte, într-un conac din Belgia. O milionară a încercat să-şi omoare fiicele gemene cu un cuţit.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii